Dorin Teodorescu, tenor roman

1943 - Dorin Teodorescu, tenor roman, fost profesor de canto al Universităţii de Muzică din Bucureşti şi director al Teatrului de Operetă din Bucureşti (d. 26.03.1999)












Supranumit voievodul operetei

Editata recent de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”, cartea intitulata sugestiv “Dorin Teodorescu - imaginea unui destin” face, intr-un fel, nota aparte in publicistica lui Grigore Constantinescu. Pe de o parte, faptul ca l-a legat o stransa prietenie de tenorul care ne-a parasit prea devreme ii adanceste caracterul emotional. Iar pe de alta parte, autorul a preferat povestea unei vieti si a unei cariere spusa de el insusi, un portret, poate mai autentic, al lui Dorin Teodorescu, recompus din marturisirile celor care l-au cunoscut pe scena si in viata.
Randurile scrise de Grigore Constantinescu constituie un liant al acestor marturii, dandu-le coerenta si adancindu-le sensurile evocatoare.


Ana Lugojana



Esentiale, plin de adevar mi se par aceste vorbe ale autorului: “Destinul l-a asezat, in succesiune, al treilea ales, dupa Nae Leonard, dupa Ion Dacian, in istoria operetei romanesti. El a fost alaturi de acesti purtatori de luceafar, inainte mergatori, continuatorul in dinastia artei muzicale a genului. Asa va ramane, asa arata si acum prima imagine din sirul celor ce vom incerca sa le redescoperim, prima amintire, din suita celor carora dorim sa le regasim farmecul... Oricine ar mai urma, si este credibil, firesc, sa se intample asta, va trebui sa tina seama de inaintasul sau, asa cum a facut si Dorin la timp de tinerete. Nu pentru a-l intrece, dar pentru a-i respecta statutul, modelul, pentru a fi, la randul sau, aproape de implinirea unui posibil ideal”.
La randul sau, regizorul si profesorul Hero Lupescu, cel care i-a fost si dascal in Conservator, creioneaza un portret exact al tanarului Dorin Teodorescu: “Un tanar inalt, frumos, tacut, surazator, mi-a intrat in clasa mea de opera cu multi ani in urma. Mi-a fost student...
Serios, studios, foarte modest - prietenos cu toti colegii sai, cu mult simt al umorului, retinut in gesturi patetice.
Am lucrat cu el multe scene, fragmente din repertoriul universal de opera. In unele ore de curs avea o comportare retinuta, uneori chiar meditativa. Foarte pretentios cu el insusi. Mi-l amintesc, asa cum era atunci si, recunosc cinstit, nu ma asteptam la stralucita sa evolutie in cariera. Pe scena, la propriu, a inflorit!
Ei bine, acest tanar avea sa fie mai tarziu primul solist al Teatrului de Opereta, apoi directorul institutiei; dupa Ion Dacian a fost un varf solistic de maxima importanta si valoare. Avea in palmaresul sau zeci de roluri, sute de spectacole, era adorat de publicul spectator.





Pe scena aducea firescul, o lumina de adevar in interpretarea sa artistica, care convingea si, uneori, coplesea.
Aplauzele erau o rasplata a spectatorilor pentru cele 3-4 ore de frumos. A continuat si dupa studentie sa pastreze acea cuceritoare candoare a unui «copil mare»”.
Dar ce spune Dorin Teodorescu insusi despre propria-i cariera si despre optiunea de a imbratisa genul operetei?
Intr-o convorbire cu regizorul George Zaharescu, cel care i-a fost si multi ani director, tenorul marturiseste:
“In Conservator am visat doar opera, insa... reusind sa obtin un post prin concurs la Opereta, am constatat ca pofta vine mancand, intrucat practicand acest gen de teatru poti avea mari satisfactii, ca actor si cantaret deopotriva. Mi-aduc aminte ca o reputata profesoara de canto, cadru universitar, a ramas celebra prin afirmatia ca... mai bine te faceai inginer... (asta se petrecea in anul III de Conservator)”.
Iar intr-un interviu acordat in 1995 spunea: “Cantaret de opereta am devenit intamplator. La sugestia maestrului Dacian, care mi-a spus ca am toate datele pentru a fi un bun tenor de opereta, am muncit sa ajung ceea ce sunt... Oricum, trebuie sa existe acea scanteie si lacrima in suflet care sa te motiveze afectiv, pentru ceea ce faci si, din fericire, la mine a existat si exista inca”.





Artist de o rara probitate profesionala, Dorin Teodorescu si-a cunoscut locul si valoarea in diversele etape ale carierei sale care, din pacate, n-a cuprins nici trei decenii.
Iata ce spune despre Ion Dacian, idealul sau si omul care l-a indemnat in meserie: “Cat a fost pe scena, Dacian nu a putut fi concurat. A fost mult prea mare! Cine spune ca, ma rog, mai spune asa ceva, sa dea macar un singur exemplu. Nicicand opereta n-a avut mai multi tenori de valoare decat pe vremea lui Ion Dacian. In privinta lui Ludovic Spiess, orice om cu bun simt si cat de cat priceput in ale teatrului liric stie ca acesta a fost nascut pentru opera. Cariera lui Spiess sta de altfel marturie. Eu am ramas «ultimul mohican» din galeria tenorilor de opereta contemporani cu Dacian...
...La plecarea lui Ion Dacian din teatru, atat regretatul Eugen Fanateanu cat si eu eram pregatiti sa-i urmam. Traisem in atmosfera de opereta dominata de personalitatea inegalabilului maestru.
L-am ascultat pe maestrul Ion Dacian in diverse roluri. A fost un mare artist, avea o interpretare dramatica cu care stia sa dea greutate unui rol.







Dupa parerea mea, My Fair Lady cu Ion Dacian a fost mai bun decat My Fair Lady cu Rex Harrison si Audrey Hepburn, film ce era la moda atunci... Era o scoala in tot ce facea... L-am simtit, el s-a apropiat de mine cand m-a adus la teatru. Consider ca voia sa predea stafeta... In acea perioada se mai axa doar pe cateva roluri. La 26 de ani, cand am venit in Opereta, am fost “aruncat” in roluri ca Voievodul tiganilor si toti imi spuneau: «Dacian vrea sa te omoare, nu o sa rezisti nici un an de zile!» Iata ca au trecut aproape 30 de ani si inca mai pot sa cant!
Intr-adevar, nu este usor sa-ti apropii un public care l-a adorat pe Ion Dacian. Cel care m-a ajutat foarte mult a fost chiar el. Dacian era renumit pentru tactul, diplomatia, farmecul, inteligenta cu care aborda scena si actorii sai. Sa concurez? Dacian n-a avut - cat a fost pe scena - nici o concurenta. A fost mult prea mare. Si sa stiti ca Opereta nicicand n-a avut atatea voci de valoare (tenori) ca in vremea lui...
Trebuie sa va fac o marturisire. In teatru nu te “creste” nimeni. Daca ai talent, poti “creste” pe langa un mare mester. In meseria noastra, a imita pe cineva inseamna sfarsitul. Esti oricine altcineva si niciodata tu insuti.
Nu-i mai putin adevarat ca a trai in atmosfera de opereta, dominata de personalitatea inegalabilului maestru, este un privilegiu. Si eu l-am avut”.
Optimismul nu l-a parasit niciodata pe Dorin Teodorescu. Dupa o prima faza a bolii necrutatoare ce l-a lovit, marturisea in 1998: “Dincolo de ingrijirile medicilor, carora le multumesc din suflet, optimismul, ambitia, dorinta mea fierbinte de a reveni - ne spune Dorin Teodorescu - sunt principalele medicamente. Acum merg zilnic la Opereta, intrucat este mult de lucru. Tot in ianuarie, voi reveni si eu pe scena, reluandu-mi rolurile...”.
In pofida sfaturilor unor prieteni si colegi, Dorin Teodorescu a continuat sa conduca Teatrul de Opereta din Bucuresti, intr-o perioada cand nici un efort nu-i era prielnic. Se pregatea chiar sa-si reia activitatea solistica, dar n-a mai apucat."
A fost Voievodul tiganilor,Marco Polo si alte zeci de personaje carora le-a dat stralucire.
Din pacate exista putine inregistrari postate pe site-uri cu el,una dintre ele e o melodie a trupei Cargo.A fost ultima lui inregistrare .


A cerut sa fie inmormantat in tinuta de scena din Marco Polo.Era un om minunat si a ramas in sufletele noastre ca un mare domn al operetei.
Dupa moartea lui,in cadrul operetei s-a infiintat un grup cameral, tineri care au dorit sa ii duca memoria si eforturile mai departe:Camerata "Dorin Teodorescu"
Abordând repertoriul muzicii preclasice si clasice, Camerata „Dorin Teodorescu” a devenit cunoscuta publicului bucurestean prin concertele sustinute in Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, Catedrala Sf. Iosif, Biserica Luterana, Biserica Stavropoleos, in concerte si festivaluri organizate la Institutul Francez de Cultura din Bucuresti, Muzeul sutu, Muzeul de Arta Cotroceni, concerte preluate de Televiziunea Româna. Camerata a concertat in Gala Laureatilor Concursului International Jeunesses Musicales – editia 2004, in sala Ateneului Român.
Turneele efectuate in Italia si Germania, precum si colaborarea cu solisti consacrati, dintre care mentionam: flautistul Matei Corvin din Africa de Sud, oboista Iulia Topor din Germania, clarinetista japoneza Satoko Tsujimoto, mezzosoprana Ruxandra Barac si Csaba Fazecas din Luxemburg, violonistii Gabriel Croitoru si Alexandru Tomescu, au confirmat valoarea Cameratei.





Electrecordul i-a dedicat postum un CD portret editat sub titlul" Dorin Teodorescu – Imaginea unui destin." Albumul cuprinde 21 de piese, atât momente celebre din operete, cât şi canţonete arhicunoscute, în care tenorul Dorin Teodorescu poate fi ascultat fie singur, fie alături de colegi ai săi precum Cleopatra Melidoneanu, Eugenia Moldoveanu, Ştefăniţă Lascu, Mihaela Mijea, Nicolae Simulescu, Laura Niculescu sau Bianca Ionescu. Entuziasmul, optimismul din glasul său excelând în acutul limpede şi impetuos definesc recitalul de pe acest CD ce trece prin principalele repere ale operetei europene de la Lehar la Johann Strauss.
E o mangaiere pentru toti iubitorii de muzica faptul ca un atat de mare artist nu a fost uitat.
S-ar fi putut face totusi mai mult deoarece in arhiva televiziunii romane au ramas sute de inregistrari cu acest print al operetei.
Sursa