Flavius, dezbracă-ţi inima
şi scoate-ţi durerea de pe tine
şi spală-ţi amintirile Flavius
Miroşi tot din prea multe aduceri aminte!
Mai odihneşte-te şi tu
în timp ce îţi spun adevărul, în timp
ce îţi spun timpul.
Ah, tu, cît de puţină avere
poate avea lumina.
Nu e vorba de a face un cimitir
şi nici de a ne găsi un loc pustiu
pentru nefiinţă, Flavius.
Un cuvînt în care să locuim
sau în care să fi locuit vreodată,
un cuvînt care să ne dea dreptul de-a avea un trecut,
dreptul la naştere,
Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.
Nichita Stănescu – 1983
*
Mulţumesc, Nichita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu