Niccolò Machiavelli (03.051469 - 21.06.1527)

Până în zilele noastre, prima și cea mai persistentă sugestie la rostirea numelui Machiavelli este aceea de discipol al răului. Reputația de ateu și cinic imoral se datorează celebrei sale opere „Il principe” („Principele”), scrisă în anul 1513, publicată, după moartea sa, în 1532 și trecută în 1564 pe „Lista cărților interzise” („Index Librorum Prohibitorum”). Personal înclin să cred, dacă îmi este permis, că „Principele” s-ar fi vrut un document secret, destinat exclusiv inițierii conducătorilor.

Cu toate acestea, filosoful politic, diplomatul, secretarul Republicii Florentine și scriitorul italian continua să fie asiduu citit de filosofi, deși puțini dintre ei recunoșteau asta și încă mult mai puțini îi împărtășeau deschis convingerile. 

Și-a recunoscut surprinderea față de curajul sau îndrăzneala scriitorului florentin filosoful și avocatul englez Francis Bacon (1561 - 1626) în „Eseuri sau sfaturi politice și morale” (1625), și-a arătat deschis admirația față de el (numindu-l „principele politicienilor”) filosoful politic englez James Harrington (1611 - 1677) în lucrarea „Republica Oceaniei” (1656) și îi lăuda bunele intenții filosoful evreu olandez Benedict de Spinoza (1632 - 1677) în „Tratat politic” (1677). Chiar și filosoful francez Jean-Jacques Rousseau (1712 - 1778) susținea în „Contractul social” (1762) că, în ciuda aparențelor, Machiavelli era „un om sincer și un bun cetățean” și că „Principele” este „cartea republicanilor”.

Alți gânditori ai vremii, în timp ce se alăturau denigratorilor lui Machiavelli, se inspirau copios din doctrinele acestuia fără a-l cita vreodată. Este cazul filosofului italian Giovanni Botero (1540 - 1617) care enunța ca a sa ideea că statul este scutit de obligația de a fi moral. Sau a celor care, pentru a se conforma interdicției de a citi „Principele”, se defineau „taciști”, citând din Tacit (56 - 120 d.Hr) idei pe care le preluase și le adaptase Machiavelli. 

A fost gratulat ca fondator al modernității de savanții Jacob Burckhardt (1818 - 1897) și Richard Strauss (1864 - 1949).

Așa se face că Machiavelli și opera sa au reușit să se insinueze în toate tratatele de politologie și filosofie politică modernă nu doar datorită ideilor pe care le-a promovat, ci și datorită prospețimii scriiturii, a farmecului stilului său și a capacității autorului de a descifra meandrele minții umane.