Autoportret
Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese.
Cu-o mînă ţin Coranul şi cupa cu cealaltă.
Sunt cînd de partea legii, cînd muşc din fruct oprit.
Aşa mă ştie zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtuţile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ţi aţâţe, nici aerul mânia.
Tu ştii: curat şi sincer am fost întotdeauna.
Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Şi-un înţelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie".
Nu pot să fac deosebire între capcană şi momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală.
Şi totuşi vinul şi cu mine şi draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripţi într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu