photo eb1b08bb.png

21 ian. 2010

Prietenia si cei trei tenori nemuritori : Carreras, Domingo, Pavarotti / Silent Night - Os Três Tenore

Photobucket

Multă lume crede că viaţa celebrităţilor este minunată, fără probleme şi necazuri majore…, că în existenţa lor sentimentele alese, compasiunea şi gesturile de sprijin, de ajutor ar lipsi cu desăvârşire. Numai că există şi staruri cu suflet mare, capabile să întindă mâna unor oameni aflaţi la un moment dat, la un pas de disperare, sau chiar aproape de moarte. Astfel de oameni fac parte din povestea adevărată a nobleţei umane, care ar trebui să ne impresioneze, să ne facă mai buni…O poveste de acest fel, foarte puţin cunoscută, este legată de doi din celebrii trei tenori ai anilor ’90, Lucciano Pavarotti, José Carreras şi Plácido Domingo, care au emoţionat lumea cântând împreună. Ultimii doi sunt eroii acestei poveşti, pe care dacă o citiţi nu se poate să nu vă ştergeţi o lacrimă.


Duşmani politici de neîmpăcat

Şi cei care n-au vizitat vreodată Spania ştiu despre rivalitatea care există între catalani (locuitorii regiunii Catalunya) şi madrilenii. Primii acţionează continuu pentru autonomia lor, într-o Spanie dominată de Madrid. Aşa cum se ştie, Placido Domingo este madrilen, iar José Carreras, catalan, şi din motive politice, începând cu 1984, au devenit adversari politici. Ani în şir, solicitaţi să cânte pretutindeni în lume, fiecare punea o clauză în contract, potrivit căreia avea dreptul să se retragă din concert, dacă va fi invitat şi adversarul….În 1987, Carreras părea a fi un duşman mult mai implacabil decât rivalul său Placido Domingo; era în culmea gloriei, dar ca un fulger a căzut diagnosticul pe care Jose l-a primit din partea medicilor: leucemie! Lupta sa contra cancerului a fost plină de suferinţă şi chin imens. Boala l-a ţintuit la pat mai bine de un an. A fost supus la numeroase tratamente dureroase şi extenuante.I s-a făcut şi un transplant de măduvă, multe transfuzii de sânge, terapii care îl obligau pe Carreras să meargă în Statele Unite o dată pe lună.
Cu toate că agonisise o avere considerabilă, costurile mari ale acestor călătorii, medicamentele şi tratamentele medicale i-au golit conturile, lăsându-l sărac. Boala nu-l lăsa însă să urce pe scenă, să câştige bani pentru a-i investi în sănătatea sa.Când nu mai avea niciun dolar, a descoperit o fundaţie din Madrid al cărei unic scop era să ofere sprijin pentru tratamentul celor care sufereau de leucemie.
Fundaţia se numea „Hermosa”, şi datorită ei, marele tenor Jose Carreras şi-a salvat viaţa şi s-a întors la muzică. A ajuns din nou la acel statut de star, banii au început să vină, iar artistul a cerut să se alăture fundaţiei datorită căreia învinsese leucemia.
Citind statutul, a descoperit că fondatorul, donatorul principal şi preşedintele fundaţiei era….adversarul său, Placido Domingo. Mai târziu, Jose a aflat că Placido a înfiinţat această fundaţie ca să-l ajute cu tratamentul, dar a ales să rămână anonim, ca să nu îl “umilească” pentru că a acceptat sprijinul “duşmanului” său. Dar momentul cel mai emoţionant al acestei poveşti tulburătoare a fost întâlnirea lor…Zărindu-l pe Placido la unul dintre concertele sale la Opera din Madrid, Carreras a întrerupt aria pe care o interpreta, şi, umil, a îngenunchiat la picioarele lui Domingo, cerându-şi iertare, şi mulţumindu-i cu lacrimi în ochi, în faţa publicului! Placido l-a ajutat să se ridice, şi cu o îmbrăţişare pecetluită cu lacrimi a dat startul unei mari şi adevărate prietenii. La un interviu cu Placido Domingo, un reporter curios l-a întrebat de ce a înfiinţat Fundaţia “Hermosa” tocmai când un “duşman” politic al său, bolnav fiind avea nevoie de ajutor financiar. În plus, ziaristul a adăugat că Jose Carreras este şi un artist care-l concurează la gloria de pe scenă. Răspunsul lui Placido a fost concis şi emoţionant: “Nu ne putem permite să pierdem o voce ca aceea a lui Jose… Aceasta este o poveste adevărată a bunătăţii umane şi ar trebui să servească şi ca exemplu, dar şi ca inspiraţie…
În 1988 a creat José Carreras International Leukaemia Foundation, pentru care donează în fiecare an banii adunaţi din 40 de concerte, deşi vocea sa are imperceptibile transformări. Este o răsplată pentru eforturile medicilor care i-au salvat viaţa şi este o şansă a altor bolnavi. Fundaţia are centre şi în SUA, Germania şi Suedia. Articol preluat de pe www.independent-al.ro
O noapte preasfinţită interpretată de aceşti 3 tenori fabuloşi: Carreras, Domingo, Pavarotti

 Sursa:meisternik.wordpress.com

Silent Night - Os Três Tenore



FRANZ XAVER GRUBER
"Silent Night"

Plácido Domingo
José Carreras
Luciano Pavarotti

Orquestra Sinfónica de Viena
Steven Mercurio


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!