1901 - A murit Regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi Împărăteasă a Indiilor (1876-1901) (n.24.05.1819).
Victoria Alexandrina I (n. 24 mai 1819, Londra - d.22 ianuarie 1901, Isle of Wight), a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei din 1837 pana in 1901, imparateasa Indiilor din 1877 pana in 1901 si stapana celor 28 de colonii britanice. A domnit mai mult de 63 de ani, cea mai lunga domnie a unui monarh britanic si a fost ultimul monarh al Casei de Hanovra.
Regina Victoria s-a nascut la 24 mai 1819, in palatul Kensington din Londra.
Tatal sau, Ducele de Kent si Strathearn, Eduard, a fost al patrulea fiu al regelui George III iar mama, printesa Victoria Maria Louise din dinastia Saxe-Coburg-Gotha.
La numai opt luni, tanara printesa ramane orfana dupa moartea tatalui ei, Eduard, urmand ca cea mai mare parte a adolescentei sa si-o petreaca izolata in palatul Windsor, departe de curiozitatea opiniei publice. Aflata sub stricta supraveghere a mamei sale, Maria Louisa, micuta Victoria traieste o copilarie ferita de problemele politice ale acelei vremi.
Soarta face ca atentia intregului regat sa se concentreze asupra ei dupa moartea regelui George al IV-lea, in anul 1830, urmata de scurta domnie a regelui Wilhelm al IV-lea.
Drepturile printesei la tron erau irevocabile, de aceea dupa moartea lui Wilhelm al IV-lea, coroana a trecut in mainile sale, fiind nepoata acestuia si singura mostenitoare a tronului. Victoria accede la tron dupa moartea unchiului, in 1837.
Devine regina la varsta de 18 ani, succedand unor suverani mediocri, care discreditasera institutia monarhica. Ascensiunea sa la tron pune capat "uniunii" dintre Marea Britanie si Hanovra, deoarece acolo femeile nu puteau guverna.
La varsta de 13 ani, Victoria era caracterizata de o vointa exceptionala si de o incapatanare aparte, un caracter de care regatul ducea lipsa de multa vreme. In plus, varsta ei frageda si inocenta sa politica se dovedeau a fi o schimbare pozitiva, survenita dupa guvernarile nu prea fericite ale predecesorilor (iresponsabilul George al IV-lea si Wilhelm al IV-lea, numit, in mod dispretuitor, de catre supusi "Silly Billy" (Billy cel prost)). Figura masculina care a dominat adolescenta Victoriei a fost lordul irlandez Conroy. Acesta a putut sa o vada pe Victoria pe tronul Marii Britanii numai 27 de zile, dar educatia politica pe care i-a transmis-o a fost hotaratoare pentru intreaga domnie a reginei.
Inainte ca viitoarea regina sa se maturizeze, Victoria a facut cateva gesturi care au pus la indoiala capacitatea ei de a conduce intregul imperiu.Unul dintre acesta a fost cauzarea mortii unei doamne de la curtea regala, Lady Fiony Hastings. Ea a murit ca urmare a unei infectii acute, aparuta dupa o interventie ginecologica, impusa de catre regina, pentru a comfirma barfele privind o presupusa sarcina. A doua actiune, mai putin macabra, dar fatala prin consecintele ei, a fost obligarea lui Sir Robert Peel, noul prim-ministru ales, sa demisioneze.
Traditia engleza cerea ca doamnele de onoare sa provina din familii reprezentand partidul de la putere din acel moment. Deci, fiecare schimbare de guvern determina automat "inlocuirea" tuturor doamnelor nobile care se bucurau de privilegiul insotirii reginei la toate intalnirile oficiale. De asemenea, doamnele de onoare locuiau in apartamentele regale (dovada a maximei increderi).
Nemultumita de rezultatul alegerilor si neacceptand concedierea doamnelor de onoare din neamul Vight, regina Victoria nu a aprobat guvernul Wellington-Peel. Datorita gestului sau neelegant, Victoria si-a demonstrat in mod clar pozitia sa fata de noul prim-ministru, impiedicand completarea noului cabinet. Toate personalitatile politice ale momentului au acceptat vointa reginei, nevrand sa intre in disgratiile acesteia. Astfel, lordul Melbourne a fost numit in functia de prim ministru, iar Peel a devenit doar colaborator al cabinetului nou format.
Lordul Melbourne, care detine functia de prim-ministru, o "instruieste" in tot ce inseamna educatia politica si sarcinile ei. Coroana trebuie sa aiba mostenitori, deci trebuie sa se marite. Energica si destul de autoritara, Victoria isi dovedeste mereu independenta. Ca sot, il alege pe varul ei primar Albert de Saxa-Coburg-Gotha, in ciuda sfaturilor mamei.
Casatoria are loc la 10 februarie 1840. Regina formeaza un cuplu ideal impreuna cu acest barbat frumos, tandru si discret. Patru baieti si cinci fete sunt rodul marii lor iubiri. Ii ofera titlul de print consort, in anul 1857, si ii permite sa se implice in problemele tarii. Printul Albert a jucat un rol important in formarea comportamentului reginei; el a inteles mai bine importanta mentinerii unor bune relatii ale monarhiei cu guvernul. Primii ani de domnie ai Victoriei se scurg intr-o calma fericire, cu toate ca nu este inca foarte populara. Isi indeplineste cu constiinciozitate toate indatoririle.
Inclinatia absolutista de a scapa de persoanele neagreate, indiferent de pozitia lor in stat, s-a manifestat din nou in anul 1851, cand regina a provocat indepartarea temporara de la putere a prim-ministrului Palmerstone. Totusi, datorita sprijinului printului consort Albert, regina Victoria a reusit sa castige simpatia poporului pentru coroana. In anul 1851 printul a contribuit financiar la organizarea renumitei Expozitii Regale, in timpul careia englezii au putut sa vada pentru prima oara Palatul de Cristal.
Regina Victoria era atat de absorbita de nasterea urmasilor, de scrierea memoriilor (s-a ocupat de ele minutios aproape 60 de ani) si de vizitarea posesiunilor regale tot mai noi (castelul Osborne si Balmoral au fost cumparate doar de ea), incat puterea ei in stat a devenit din ce in ce mai simbolica.
Atitudinea sa si, in general, comportamentul cuplului regal trezesc admiratia poporului britanic - mai ales a claselor de mijloc, care se recunosc in aceasta familie. In continuare, totusi regina Victoria s-a interesat de politica, mai ales de afacerile externe.
Moartea printului Albert, in decembrie 1861 de febra tifoida, zdrobeste brusc armonia. Foarte afectata, Victoria paraseste Buckingham-ul - situat in centrul Londrei - si se refugiaza la castelul Windsor. Masele nu inteleg aceasta retragere indoliata si reclama in mai multe randuri abolirea unei monarhii devenite inutile. Timp de cativa ani, suverana cade prada disperarii, dar refuza ca fiul ei, printul de Wales - viitorul Eduard al VII-lea - sa capete rol activ.
Datorita premierului Benjamin Disraeli, revine pe scena politica. In anul 1867 aproba reforma sistemului electoral, care permite unui milion de muncitori sa voteze. Evolutia democratica se consolideaza in anul 1885, an in care se instituie votul universal masculin.
In paralel, Marea Britanie continua sa colonizeze noi teritorii. In anul 1876, Disraeli o convinge sa accepte si titlul de Imparateasa a Indiilor. Este apogeul imperiului colonial britanic. Suverana recucereste respectul si chiar afectiunea supusilor. In tara, incepe sa circule un proverb ce reflecta mandria acestora: "Soarele nu apune niciodata pe cerul Imperiului, caci coloniile sale - Canada, Africa de Sud, India, Australia si Noua Zeelanda - debordeaza de bogatii".
Mereu activa si autoritara, batrana Victoria este considerata un simbol al Angliei imperialiste si orgolioase prin traditiile ei in intreaga lume. "Jubileul de diamant" din anul 1897 ramane marcat in istorie prin manifestatii de entuziasm popular.
Domnia sa reprezinta apogeul puterii mondiale a Marii Britanii. La inceputul anului 1901, clopotele catedralei Saint-Paul strapung cerul plumburiu al Londrei cu glasurile lor de jale. Regina a incetat din viata si este inmormantata la Windsor.
"Era victoriana" ramane inscrisa cu majuscule in istoria Marii Britanii, epoca infloritoare atat din punct de vedere economic, cat si cultural.
Sursa:news20.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu