Nimic nu poate înlocui clipa când omul se regăseşte singur, faţă în faţă cu tăcerea mării poleită de lună, cu sfâşietoarea singurătate a apelor, cu vaietul imperceptibil degajat denatura primară care nu s-a putut ridica la conştiinţa de sine. Drumul portocaliu, desenat pe creasta valurilor de farul lunii, te lasă să vezi departe şi să ghiceşti şi mai departe necunoscutul. În acelaşi timp abia atunci îţi poţi da seama de superioritatea condiţiei umane, de norocul de a te fi putut desprinde din această tăcere tristă a naturii, care ţi-a fost leagăn, din singurătatea ei copleşitoare. Poeţii au cântat amurgurile, plângând discret pe umărul de aramă al norilor. Dar apusul a rămas pentru fiecare muritor clipă solemnă adeschiderii marelui templu al naturii, clipa rugii omului către sine însuşi. Natura este un nesfârşit laborator de sentimente umane. Înstrăinarea omului de natură duce la sărăciavieţii emoţionale.
Karina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu