Predecesor:
Antoninus Pius Împărat Roman
Antoninus Pius Împărat Roman
Marc Aureliu
161 - 180
Succesor:
Commodus
161 - 180
Succesor:
Commodus
Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antonină, între anii 161 şi 180 p.Chr., şi filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al lui Annius Verus. Era nepot prin alianţă al viitorului împărat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorinţa împăratului Hadrian, predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuşi împărat, l-a căsătorit în anul 145 pe Marc Aureliu din motive dinastice cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) şi în anul următor l-a asociat la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuşi împărat.
Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile, trebuind să facă faţă unor amneninţări din diferite părţi. În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul şi a iniţiat o serie de reforme în problemele administrative şi de drept, a construit şcoli, spitale şi orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuţii ale creştinilor, cum a fost cea din 177 la Lugdunum.
Marc Aureliu: filosof
Încă din tinereţe, Marc Aureliu a primit o educaţie solidă în retorica greacă şi latină prin instructorii săi, Herodes Atticus şi Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreţinut o bogată corespondenţă, în parte păstrată până azi. Formaţia sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes ("Meditaţii"), în 12 cărţi. Conţinutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viaţa de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viaţă morală după legile naturii poate realiza liniştea interioară, mărinimia şi perfecţiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util şi pe măsura comunităţii. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternităţii în care totul se produce, se reproduce şi se transformă la infinit.
Citate din Marc Aureliu
-
Dacă un om ţi-a greşit cu ceva, gândeşte-te ce reprezentare are el asupra binelui şi asupra răului pentru a comite acea greşeală.
Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de a le putea distinge unele de altele.
Consecinţele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.