1815 - Bătălia de la Waterloo (Belgia), în urma căreia Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815), a fost înfrânt de armatele anglo-prusace şi a pierdut pentru totdeauna tronul Franţei.
Bătălia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localităţii Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Şaptea Coaliţii, aflate sub comanda ducelui de Wellington şi a feldmareşalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaţilor şi prusacilor, victorie ce pecetluieşte practic sfârşitul Imperiului napoleonian.
După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliţie europeană a masat armate la graniţele Franţei, cu scopul de a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă primul la ofensivă, atacând armata prusacă şi pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în Belgia. Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul localităţii Charleroi şi apoi bătăliile de la Ligny şi Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16 iunie 1815. Deşi cele două bătălii de pe 16 iunie s-au încheiat cu victoria francezilor şi au împiedicat joncţiunea anglo-aliaţilor şi a prusacilor, ele nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la Waterloo, armata anglo-aliată şi elemente semnificative din armata prusacă au putut face joncţiunea pentru a pecetlui victoria decisivă a Coaliţiei. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din armata franceză, detaşată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ înaintarea prusacilor a mărşăluit într-o direcţie greşită şi apoi a fost reţinută de un Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Ca urmare a înfrângerii catastrofale de la Waterloo, rămăşiţele armatei franceze, regrupate pe linia râului Sambre, sub comanda mareşalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franţa, aşteptând ofensiva Coaliţiei. Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat căderea definitivă a lui Napoleon, care, întors la Paris imediat după finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susţinerea Forului legislativ şi, ca atare, a abdicat pe 22 iunie. Armata franceză a continuat să lupte o perioadă împotriva trupelor Coaliţiei, până la încheierea unui armistiţiu, semnat la iniţiativa ministrului de război francez, Mareşalul Davout. Odată ostilităţile încheiate, în Franţa a avut loc „A doua Restauraţie”, adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon, prin pretendentul la Tron al Casei Regale, Ludovic al XVIII-lea.
Această luptă este ultima care a luat parte în mod direct lui Napoleon Bonaparte, care a recâştigat controlul asupra a Franţei în timpul perioadei cunoscute ca o sută de zile.
Generalul britanic Ducele de Wellington la Waterloo| Informaţii generale | |
|---|---|
| Perioadă | 18 iunie 1815 |
| Loc | Waterloo, Belgia |
| Rezultat | Victorie decisivă a Aliaţilor |
| Beligeranţi | |
.gif){kind=small} Regatul Prusiei Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei Regatul Unit al Ţărilor de Jos Hanovra Braunschweig Nassau |  Primul Imperiu Francez |
| Conducători | |
| Ducele de Wellington Gebhard von Blücher | Napoleon I |
| Efective | |
| Anglo-aliaţi: 68 000 de oameni 51 000 infanterie 11 000 cavalerie 6000 artilerie 150 de piese de artilerie[1] Prusaci: 50 000 de oameni, sosiţi între orele 14:00 şi 19:00 | Francezi: 69 000 de oameni 48 000 infanterie 14 000 cavalerie 7 000 artilerie 250 de piese de artilerie[1] |
| Pierderi omeneşti | |
| Anglo-aliaţi: 218 ofiţeri morţi sau dispăruţi 3 500 morţi 10 200 răniţi 3 300 dispăruţiPrusaci 61 ofiţeri morţi sau dispăruţi 1 200 morţi 4 400 răniţi 1 400 dispăruţi[2] | Francezi: 207 ofiţeri morţi sau dispăruţi 17 000 - 20 000 morţi şi răniţi 6 000 - 7 000 prizonieri 15 000 dezertori în urma urmăririi prusace[2] - |
Ducele de Wellington
Napoleon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu