Lordul Carnarvon

1866

Naşterea lordului Carnarvon

George Edward Stanhope Molyneux Herbert mai bine cunoscut ca Lordul Carnarvon, este un egiptolog britanic.

Lord George Edward Stanhope Molyneux Herbert (Berkshire, 26 iunie 1866 – Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecţionar de antichităţi egiptene şi, totodată, egiptolog britanic.

Posibilităţile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susţinerea financiară a expediţiei de săpături arheologice, a căror conducere a încredinţat-o conaţionalului egiptolog, Howard Carter, operaţiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt.

A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon.

În anul 1890, la moartea tatălui său, Henry Herbert (cel de-al patrulea conte de Carnarvon, George Herbert a devenit al cincilea conte. Pe 26 iunie 1895 s-a căsătorit cu Almina Victoria Maria Alexandra Wombwell cu care, în 1898, l-au avut pe Henry George Herbert, care va fi al şaptelea conte de Carnarvon.

Contele era un mare iubitor de egiptologie şi, în 1907, a plecat în Egipt cu intenţia de a face o campanie de săpături pentru îmbogăţirea propriei colecţii. Dându-şi imediat seama că era absolut necesar să aibă pe teren un expert care să fie şi la curent cu dificultăţile unei astfel de cercetări, a cerut părerea lui Gaston Maspero, care l-a indicat pe arheologul Howard Carter, ca fiind persoana cea mai potrivită şi care, pe deasupra, în acea perioadă rămăsese fără ocupaţie.

Cei doi s-au înţeles de îndată şi, între ei, s-a născut o profundă prietenie. Cu bogăţiile familiei, Lordul Carnarvon, a finanţat săpăturile conduse de Howard Carter la Theba (Egipt) şi altele, care au îmbogăţit substanţial colecţia de piese egiptene a contelui. Arheologul însă, visa să descopere în Valea Regilor mormintele a doi faraoni, despre care se ştia puţin pe atunci: Amenoth al IV-lea, „Faraonul eretic”, şi Tutankhamon, „Faraonul copil”. L-a convins pe Lordul George Herbert să finanţeze întreprinderea. Graţie abilităţii sale, Lordul a reuşit să obţină concesionarea săpăturilor, care pe atunci erau încă în mâinile arheologului Theodore M. Davis, şi astfel în 1917 echipa condusă de Carter a început excavările.

Au urmat cinci ani de muncă fără nici un rezultat în schimb cu mari eforturi financiare pentru Lordul Carnarvon astfel că în august 1922, dazamăgit, a declarat închis şantierul. Entuziasmul, încă viu, al lui Carter l-a convins, în cele din urmă, să mai acorde „visătorului” încă o stagiune de excavări, timp suficient să termine sectorul care rămăsese încă necercetat. Pe 3 noiembrie 1922 săpăturile şi-au reluat cursul şi, deja în cea de-a doua zi a văzut lumina scara unui mormânt necunoscut. 

Arheologii, ajunşi curând la intrarea în mormânt, au constatat – plăcut surprinşi – că sigiliile de la intrare erau intacte ceea ce însemna că în decursul mileniilor mormântul n-a fost violat de nimeni.

Lordul Carnarvon, în acel moment în Anglia, a fost chemat imediat în Egipt, unde a ajuns pe 20 noiembrie. După numai 7 zile a asistat – împreună cu Carter – la deschiderea mormântului care în acel moment îşi revela „bogăţia sa funerară” exact aşa cum fusese dispusă cu mii de ani înainte. Pe bună dreptate această descoperire este considerată cea mai mare descoperire arheologică a sec. al XX-lea, nu atât pentru bogăţia conţinutului cât pentru faptul că era pentru prima oară când se putea admira mormântul unui faraon neviolat încă.

Moartea care l-a surprins pe Lordul Carnarvon pe 5 aprilie 1923 nu i-a permis să asiste şi la deschiderea sarcofagului lui Tutankhamon. Moartea sa, survenită câteva luni după deschiderea mormântului şi care s-a datorat unei infecţii complicate cu o pneumonie, a alimentat „scandalul de presă” cu aşa-numitul „Blestem al lui Tutankhamon” (sau mai simplu: „Blestemul Faraonului”).

Howard Carter, înainte de sarcofag de Tutankhamon

Aceasta a fost prima victima a Blestemul lui Faraon. La momentul decesului său, la 04.05 , 1923, unii au susţinut că, câinele lui a latrat înainte de a muri el însuşi, şi luminile din Highclere Castelul şi cele ale oraşului Cairo, în Egipt s-au stins, şi că nu s-a găsit nici o explicaţie pentru aceste eşecuri. Douăzeci şi şase de alte persoane în legătură cu descoperirea mormântului lui Tutankhamon au murit prematur, fără o înţelegere clară a  ce boală au fost suferinzi. Unii cred că acest lucru este cauzat de aerul din mormânt ce a fost închis pentru 3000 de ani. Reţineţi, totuşi, Howard Carter, primul pentru a intra, a murit în 1939 din cauze naturale, precum şi sute de muncitori, curiosi, şi printre ei  străini, care au vizitat mormântul.