Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii
Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii (în engleză, conform originalului, [The] Declaration of Independence) este un document prin care cele treisprezece colonii (în engleză, [the] Thirteen Colonies) ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o.
Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegaţii Congress-ului se găseşte expus permanent în clădirea Arhivelor Naţionale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..
De-a lungul decadelor 1750 şi 1760, relaţiile dintre Regatul Marii Britanii şi cele treisprezece din coloniile sale în America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, până când, în ziua de 19 aprilie 1775, precedând cu peste un an Declaraţia de independenţă, războiul a izbucnit cu adevărat prin confruntarea militară cunoscută sub numele de Bătăliile de la Lexington şi Concord (conform, Battles of Lexington and Concord).
Aceste bătalii, care au fost de fapt conflicte armate multiple la diferite scale, s-au desfăşurat în aceeaşi zi, de 19 aprilie, în apropiere de Boston, cuprinzând o suprafaţă delimitată de localităţile Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (Arlington) şi Cambridge, toate din acelaşi comitat, Middlesex County, Province of Massachusetts Bay. Aceste confruntări militare, ale căror efective participante de ambele părţi au putut fi doar estimate, au produs următoarele victime exact numărate: 73 de morţi, 26 de dispăruţi şi 174 de răniţi de partea britanică, respectiv 50 de morţi, 5 dispăruţi şi 39 de răniţi de partea americană. Simultan, aceste bătălii multiple sunt considerate de către toţi istoricii ca fiind începerea efectivă a Războiului Revoluţionar American (1775 - 1783).
Deşi iniţial fusese prea puţină dorinţă de independenţă de partea americană şi mult mai mult o puternică convingere că "jugul colonial" va fi "îmbunătăţit," dacă americanii vor arăta că sunt gata să lupte pe viaţă şi pe moarte, totuşi în doar câteva luni, se va manifesta o creşterea exponenţială a dorinţei de a scăpa pentru întotdeauna de "tutela" Marii Britanii şi, în acelaşi timp, o puternică manifestare a sentimentului de patriotism naţional.
Cel puţin două documente pot fi menţionate aici de a fi contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori, meşteşugari şi comercianţi, care au avut prea puţine legături puternice între ele, într-o viitoare naţiune, având o clară conştiinţă colectivă şi o dorinţă intensă de a fi independentă.
Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de colonişti ca un act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts şi care aproape a sugrumat auto-guvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine, intitulat Common Sense, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de galvanizare a minţilor, sufletelor şi mândriei coloniştilor, dându-le tuturora impulsul esenţial de a trece de la cântărirea pragmatică a şanselor şi a avantajelor şi/sau dezavantajelor la radicala atitudine exprimată hiper-sintetic de Patrick Henry, "Give me Liberty or give me Death", "Daţi-mi Libertate(a) sau daţi-mi Moarte(a)".
Următorii sunt cei 56 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, pe care toţi au semnat-o în calitatea lor de delegaţi ai Congresului Continental din partea celor treisprezece colonii originare, care au devenit cele 13 state originare ale Statelor Unite ale Americii. Este demn de remarcat că toţi erau oameni educaţi şi avuţi (printre ei se găseau 24 de jurişti şi avocaţi, 11 erau comercianţi, iar 9 erau fermieri şi deţinători de plantaţii), absolut toţi fiind cetăţeni britanici. Când au afirmat solemn că "jurau cu viaţa, averea şi onoarea lor", aceşti oameni erau pe deplin conştienţi că riscau arestarea, confiscarea totală a averii şi executarea prin spânzurătoare, care era în acele timpuri pedeapsa comună pentru orice act ce era considerat trădare de către coroana britanică.
Prima semnătură, cea mai mare şi cea care a devenit de-a lungul timpului cea mai cunoscută a fost a lui John Hancock, preşedintele Congresului Continental. Doi viitori preşedinţi ai Statelor Unite au semnat Declaraţia, John Adams, al doilea preşedinte şi Thomas Jefferson, al treilea preşedinte. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin, la 70 de ani, în timp ce Edward Rutledge, la 26 de ani, a fost cel mai tânăr.
i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu