photo eb1b08bb.png

5 oct. 2010

Denis Diderot

1784 
Nastere Denis Diderot, scriitor şi filozof francez


Capodopera sa este "Enciclopedia", la care el a dedicat douăzeci de ani.



1713 - S-a nascut filosoful, prozatorul, dramaturgul şi criticul de artă francez Denis Diderot, personalitate de prim plan a culturii franceze din epoca Luminilor, principalul iniţiator şi redactor al Enciclopediei franceze ("Jacques fatalistul”, "Călugăriţa”, "Paradox despre actorul de comedie”, "Visul lui d`Alembert”) (n.05.10.1713).



Denis Diderot (5 octombrie 1713 în Langres (Champagne-Ardenne); 31 iulie 1784 în Paris) a fost un filosof şi scriitor francez.
Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influenţă majoră asupra spiritului raţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie iezuită şi a renunţat la o carieră în drept, dedicându-se studiului şi scrisului. În 1745, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi.
Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul "dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum şi satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.
De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scrierile sale filozofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) şi Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuţie fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor următoare de gânditori din Franţa, Germania şi Anglia.











Opera




  • Pensées philosophiques, eseu (1746)
  • La promenade du sceptique (1747)
  • Les bijoux indiscrets, roman (1748)
  • Lettre sur les aveugles à l'usage de ceux qui voient (1749)
  • L'Encyclopédie, (1750-1765)
  • Lettre sur les sourds et muets (1751)
  • Pensées sur l'interprétation de la nature, eseu (1751)
  • Le fils naturel (1757)
  • Salons (1759-1781)
  • La religieuse, roman (1760)
  • Le neveu de Rameau, autobiografie (1761 ?)
  • Mystification ou l’histoire des portraits (1768)
  • Entretien entre D'Alembert et Diderot (1769)
  • Le rêve de D'Alembert, eseu (1769)
  • Suite de l'entretien entre D'Alembert et Diderot (1769)
  • Paradoxe sur le comédien (1769 ?)
  • Apologie de l'abbé Galiani (1770)
  • Principes philosophiques sur la matière et le mouvement, eseu (1770)
  • Entretien d'un père avec ses enfants (1771)
  • Jacques le fataliste et son maître, roman (1771-1778)
  • Supplément au voyage de Bougainville (1772)
  • Histoire philosophique et politique des deux Indes, în colaborare cu Raynal (1772-1781)
  • Voyage de Hollande (1773)
  • Eléments de physiologie (1773-1774)
  • Réfutation d'Helvétius (1774)
  • Observations sur le Nakaz (1774)
  • Essai sur les règnes de Claude et de Néron (1778)
  • Lettre apologétique de l'abbé Raynal à Monsieur Grimm (1781)
  • Aux insurgents d'Amérique(1782)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!