Erasmus din Rotterdam

Hans Holbein the Younger (German, 1497/98–1543)
Oil on wood

Robert Lehman Collection, 1975 (1975.1.138)







Citate


"Dulce bellum inexpertis" (Războiul pare frumos numai celor neştiutori, Erasmus)


"Maxime peccantes, quia nihil peccare conatur" (Cine nu îndrăzneşte să păcătuiască, comite cel mai mare păcat, Erasmus)

Quentin-Massys

Portretul lui Erasmus din Rotterdam, Albrecht Dürer 

Rotterdam Cathedral

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

Fragmente din Elogiul nebuniei -1511 (Erasmus din Rotterdam)

CRITICA LA ADRESA CALUGARILOR

” Dar iata si altii pe care ii fericesc aproape cat pe teologi. Sunt cei numiti indeobste calugari sau monahi, desi nici una din cele doua denumiri nu li se potriveste, caci nu stiu de este cineva mai putin credincios decat majoritatea acestor fatarnici si peste tot intalnesti hoarde de asa-zisi singuratici [...]

Lumea fuge de ei ca de jivine salbatice, si numai intalnirea cu ei si este tinuta de semn rau. Totusi lor li se pare ca nu au seaman, incredintati ca evlavia cea mai mare e totuna cu nestiinta oarba. Virtutea lor sta in aceea ca nu cunosc slova si nu se indoiesc ca, atunci cand rag in biserica psalmi pe care nu-i inteleg, Dumnezeu, ingerii si toti sfintii raiului ii asculta si se bucura.

Unii, mandrii de slinul care l-au strans pe ei, merg si cer de pomana din poarta in poarta cu o nerusinare fara pereche. Nu scapi de ei nicaieri. In hanuri, carute sau vapoare, ti se baga in suflet si cersesc pana ce rapesc un obol care li s-ar cuveni adevaratilor nevoiasi.

Asa arata urmasii apostolilor, care se straduiesc sa le calce acestora pe urme prin murdarie, nestiinta, mojicie si obraznicie.

Ce poate fi mai hazliu decat regulile acelea habotnice ale cinului lor, care pedepsesc orice mica abatere ca pe un pacat care trebuie ispasit? Toate sunt hotarate si masurate: numarul nodurilor de la opinca, culoarea si latimea cingatorii, stofa din care trebuie facuta rantia si din cate bucati, latimea tonsurii, forma si marimea glugii, ceasurile de somn. [...]

Dar de la inaltimea acestor nerozii ii privesc de sus pe mireni, ba chiar si ordinele se dispretuiesc intre ele. [...]

Pe unii ii apuca tremuriciul cand vad bani, si mai bine ar pune mana pe un sarpe veninos decat pe vreun gologan. Dar cand e vorba de vin ori fetiscane, sfintii parinti uita de canon. [...]

Vedeti, cred ca monahii imi sunt indatorati pana peste cap, fiindca, fara a avea alt merit decat ca tiranizeaza gloata cu superstitiile, flecustetele si larma lor necontenita, se catara in inchipuire langa sfintii Pavel si Antonie.

Sa-i lasam balta pe sarlatanii a caror nerecunostinta fata de binefacerile mele nu este decat de prefacatorie. Evlaviosi pe dinafara, ei sunt pe dinauntru ticalosi fara pereche. “

“Elogiul Nebuniei sau discurs despre lauda prostiei”, traducere de Robert Adam, Ed. Antet, 1995, p. 91-101)

CRITICA VANZARII DE INDULGENTE

” Ce sa mai zic de aceia al caror cuget fericit se mangaie cu credinta in acele mincinoase iertari de pacate?

Ei masoara soroacele Purgatoriului ca si cu un ceasornic, socotind fara teama de vreo greseala, ca dintr-o abaca, veacurile, anii, lunile, zilele…Iata, de pilda, un negutator, un ostas, un judecator care cred ca, aruncand in cutia milelor o mica moneda provenita din atatea jafuri, li s-a iertat haznaua de pacate din intreaga lor viata; ca atatea calcari de juramant, atatea desfranari, atatea betii, galceve, omoruri, inselatorii, viclesuguri si tradari pot fi rascumparate, ca si printr-o invoiala, si ispasite in asa fel ca ei se simt indreptatiti sa inceapa din nou un alt sir de nelegiuiri. “

“Elogiul nebuniei sau cuvantare spre lauda prostiei”, traducere si note de Stefan Bezdechi, Bucuresti, 1959, p. 61 

Erasmus of Rotterdam   Hans Holbein the Younger

Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (n. 28 octombrie ca. 1466, Rotterdam/Olanda - d. 12 iulie 1536, Basel/Elveţia) a fost un teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, "primul european conştient" (Stefan Zweig). Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranţă religioasă.

Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus frecventează şcolile severe ale ordinelor monahale din Deventer şi s'Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, intră în mănăstirea ordinului augustinian din Steyn, în apropierea oraşului Gouda. După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite la Paris, unde începe studiul teologiei şi filozofiei scolastice. În acest timp, dezvoltă tot mai mult o atitudine critică faţă de rigiditatea dogmelor religioase şi obţine dispensa de viaţă în mănăstire, consacrându-se studiului limbii şi filozofiei greceşti clasice. Începând din anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franţa, Anglia, Italia şi Elveţia unde intră în contact cu cele mai importante centre şi personalităţi culturale ale timpului, ţine lecţii şi conferinţe, are posibilitatea să studieze vechi manuscrise. În Anglia cunoaşte pe Thomas Morus şi predă la Universitatea din Cambridge, în Italia devine prieten cu tipograful şi editorul veneţian Aldo Manuzio iar Universitatea din Torino îi decernează titlul de Doctor în Teologie. În anii 1514-1521 trăieşte în Basel (Elveţia), părăseşte însă oraşul în timpul reformei lui Ulrich Zwingli, revine mai târziu la Basel, unde îşi sfârşeşte zilele la 12 iulie 1536.

Erasmus a dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine cunoscut, în 1500, cu "Collectanea adagiorum", o colecţie de proverbe şi zicale latine şi din Biblie, "Enchiridion militis christiani" ("Manualul combatantului creştin", 1503). Opera cea mai importantă este "Encomium moriae" sau "Laus Stultitiae" ("Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralităţii clerului şi a curiei catolice, în acelaşi timp apologie a pasiunii exaltate ("nebuniei") a adevăratului creştin care-şi dedică viaţa credinţei. Erasmus înţelege credinţa creştină ca o acceptare nedemonstrabilă - împotriva şi mai presus de necesitatea oricărei raţiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor şi învie din morţi prin el însuşi. Pentru aceasta trebuie schimbată formaţia clasică a teologilor şi literaţilor, lipsiţi de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică. Aceste lucrări, în care Erasmus trimite la studiul izvoarelor originare ale creştinismului, au făcut să fie considerat deschizător de drum al reformei protestante, deşi el a rămas tot timpul un catolic consecvent, cu toată apropierea de poziţiile teoretice reformiste. Atacurile sale împotriva erorilor autorităţilor ecleziastice şi superstiţiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea Vaticanului, Erasmus îşi ilustrează însă clar poziţia ideologică în opera "De Libero Arbitrio" (1524), care conţine o critică severă a concepţiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admiţând însă necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericeşti.

În anii 1517-1524 traduce în limba latină ("Novum instrumentum omne") versiunea greacă a Noului Testament, traducere însoţită de comentarii critice, superioară ca stil şi fidelitate în comparaţie cu Vulgata (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulaţie. Această traducere i-a servit şi lui Luther ca bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei.

Lupta lui Erasmus împotriva ignoranţei, superstiţiilor şi structurilor autoritare tradiţionale a fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credinţa în necesitatea libertăţii spirituale. Cu toate că după moartea sa, în perioada Contrareformei, operele sale au fost înscrise pe Indexul cărţilor interzise prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-1563), Erasmus a exercitat - ca figură centrală a umanismului - o mare influenţă asupra istoriei culturii europene.

Alte lucrări

"De Ratione Studii", ("Despre raţiunea învăţării", 1511)

"Institutio principis christiani", ("Educaţia principilor creştini", 1517)

"Querela pacis", ("Plângerea păcii", 1517)

"Colloquia familiaria", ("Convorbiri familiare", 1518)

"Dialogus Ciceronianus", ("Dialogul Ciceronian", 1528)

"De Pueris Satim ac Liberaliter Instituendis", ("Despre educaţia suficientă şi liberă a copiilor", 1529)

"De puritate ecclesiae christianae", ("Despre puritatea Bisericii creştine", 1536)