S-a nascut Octavian Paler eseist, un reputat jurnalist şi editorialist român comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.
Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.
După absolvirea şcolii primare în satul natal, în anul 1937 este admis bursier la Colegiul Spiru Haret din Bucureşti. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, are o altercaţie cu George Şerban, directorul şcolii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), şi este obligat să părăsească şcoala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraş pentru a urma, în anul şcolar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secţia literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele Filosofie, Latină, Elină.
În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă.[1] În acelaşi an, a susţinut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi simultan şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucureşti. Are un fiu, care a absolvit cursurile universitare (ASE- facultatea de comert exterior) în anul 1979. A încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.
Activitatea politică
Următoarele activităţi erau în cadrul statului comunist puternic politizate.
1965–1970: Vicepreşedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune
1976: Preşedinte al Consiliului Ziariştilor
1970–1983: Redactor-şef al cotidianului central România Liberă
1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român
1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Naţională, Parlamentul monocameral al României comuniste
Este persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale şi de critica la adresa PCR şi a lui Nicolae Ceauşescu. I se stabileşte domiciliul forţat şi i se interzic diferite activitaţi în lumea artistică.
Activitatea civică după 1989
După evenimentele din decembrie '89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ş.a. Grupul de Dialog Social, care se evidenţiază prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific şi editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul şi Ziua. Rămâne un jurnalist şi comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viaţă, devine un critic acerb al clasei politice româneşti.
A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.
Activitatea literară
Umbra cuvintelor
Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)
Drumuri prin memorie II (Italia)
Viaţa pe un peron
Scrisori imaginare
Apărarea lui Galilei
Aventuri solitare
Deşertul pentru totdeauna
Un om norocos
Mitologii subiective
Caminante, (2004)
Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)
Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită
Viaţa ca o coridă
Un muzeu în labirint
Eul detestabil
Vremea intrebărilor
Rugaţi-vă să nu vă crească aripi
Don Quijote în est
Polemici cordiale
Calomnii mitologice, editura Historia (2007)
Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), editura Corint, 2007
Poeme, editura Semne-Artemis, 2008
(Deseori i se atribuie un text de larga circulatie-n "samizdat"-ul internautic, si anume "Interviu cu Dumnezeu". In repetate randuri Octavian Paler a negat paternitatea acestui text. In 2008 editura Polirom demareaza seria de autor "Octavian Paler".
"Anemonele trăiesc intre reîntoarcerea lui Adonis şi viitoarea lui plecare. Flacăra petalelor şi seminţele negre vorbesc despre pasiunea renăscuta şi despre iminenta ei singurătate. Ce poate fi mai grăitor pentru cineva care ştie ca preţul vieţii este moartea!... seminţele negre şi reci par un soare defunct, un grăunte de noapte, de spaima, de fatalitate, o boală neagră a focului, o ameninţare care roade ca un verme negru în fructul vieţii"