de fapt sunt un taran.....

da,asa-i.
si la tara-i greu,sunt purici,plosnite,balegar,praf,noroi,mizerie,saracie.
le vezi doar daca nu esti de-al locului.
atunci cand fac referire la "viata de la tara" nu o fac in calitate de om in treacat pe acolo ci de om care traieste si la tara.



ori taranul este obisnuit cu toate astea si ar trebui sa le acceptam si noi ca oameni care vremelnic ne aflam in sanul lor.
nu pot zice ca m-as da in vant dupa toate acele "daruri" de care am amintit in preambulul comentariului,dar nici sa ma detasez de ele.
mai dorm si eu in fan cu puzderia de urechelnite invartindu-se in jurul capului meu,dar nu tin cont de asta fiind vrajit de mirosul fanului si de muzicalitatea momentului.



dar dorul de tara si de miros de fum il am in mine.
din vremea aceea cand eram de-o schioapa si ma jucam pe ulita'n tarana facand pe locomotiva in praful gros de-o palma.
de aceea,la indemnul unui bun prieten,mi-am "luat" o livada undeva intr-un catun cu doar cateva suflete ratacite pe coclauri.
iar undeva la capatul livezii asteia exista si-o casa batraneasca cu prispa varuita'n alb,cu peretii finisati cu dosul palmei,si cu trepte faurite dintr-o singura piatra,mare si grea.
in pivnita am vin si fructe,tuica si prune uscate.



de fiecare data cand urc pana acolo,caci totul se afla undeva la poalele muntilor,ma simt un alt om ,unul dintre cei ce au privilegiul de a se regasi pe sine in linistea pe care doar natura in forma sa neintinata ti-o poate oferi.
si cum sa mai zic despre mine ca n-as fi un fericit?



si cand te gandesti ca cineva ma facea astazi dezagreabil.
cand voi pleca iarasi acolo,intre dealuri,am sa cuget...........