<><><><><><> „Lacul lebedelor este un poem în care imaginea şi muzicse îmbină într-o perfectă armonie,realizînd idealul exprimării prin dans a simţămintelor umane”. Daniela Caraman-Fotea ... P.Ceaikovski (1840-1893) este un mare compozitor rus, creaţia căruia reprezintă o întreagă epocă în istoria culturii muzicale universale. În lucrările sale Ceaikovski a pictat prin intermediul sunetelor chipuri umane complexe. Realist, cu un fin simţ psihologic, Ceaikovski a realizat cu o forţă emoţională deosebită lumea interioară a contemporanilor săi. Ideea de bază a creaţiei sale constă în protestul faţă de forţele întunecoase ale vieţii, care impun piedici în calea fericirii omului. „Iubesc la nesfîrşit viaţa şi tot la nesfîrşit urăsc moartea” - sunt cuvintele lui Ceaikovski, care pot servi drept epigraf pentru întreaga sa creaţie. Prolog ACTUL I  În grădina din faţa castelului, s-au adunat invitaţii Reginei. Tinerii se distrează. Serbarea este animată de glumele şi giumbuşlucurile Bufonului. El începe jocurile sale amuzante, urmează apoi dansurile de graţie ale fetelor şi cavalerilor. Apare Regina care îi aminteşte feciorului că a sosit vremea însurătorii şi că mîine la balul majoratului el trebuie să-şi aleagă mireasa din fetele invitate la petrecere. Aceste vorbe trec pe lîngă urechile prinţului. El este hotărît să se căsătoreasca numai din dragoste, iar pînă acum n-a întîlnit nici o fată care iar fi pe plac. Înnoptează. Tinerii pleacă. Siegfried doreşte să rămână singur cu gîndurile sale, în care s-a strecurat un sentiment de nelinişte. Şirul gîndurilor îi este însă întrerupt de zborul unui stol de lebede. Prinţul le urmează prin pădurea întunecoasă şi se pomeneşte pe malul unui lac lîngă care se înalţă ruinele misterioase ale unui vechi palat. ACTUL II La miezul nopţii pe oglinda lacului apar, una cîte una, lebedele albe. Ajunse la mal, ele se transformă în fete. Urmărind dansul lebedelor, Siegfried rămîne uimit de transformarea lor miraculoasă. Puţin înspăimântate la început, lebedele îl înconjoară, şi cea mai frumoasă dintre ele, Odette, îi destăinuie taina lor. Geniul rău, Rotbart le-a vrăjit în lebede, şi numai în acest loc singuratic, noaptea, ele pot recăpăta, pentru cîteva clipe, chipul omenesc. Siegfried este hotărît sa lupte pentru nimicirea lui Rotbart, dar Odette îl previne că nu prin luptă se poate dezlega blestemul. Vraja nu va fi risipită, decît de dragostea curată a unui tînăr care nu a jurat încă niciodată credinţă şi iubire cuiva. Frumuseţea lui Odette, tristeţea ce-i umple privirile îl cuceresc pe Siegfried, care îi mărturiseşte dragostea sa. Înflăcărat, el rosteşte mult aşteptatul jurămînt. Odette îi spune că nu va putea apare printre oameni pînă ce vraja nu se va risipi, căci altfel şi-ar atrage răzbunarea lui Rothbart. Prin viclenie acesta l-ar face pe Siegfried să-şi calce jurămîntul, pricinuind moartea lebedelor. În lumina zorilor, cei doi tineri se despart cu greu. Din umbră Rothbart a urmărit convorbirea lui Siegfried şi Odette. Fetele se preschimbă din noi în lebede, iar Siegfried pleacă, hotărît să sfărîme farmecele acestui duh al întunericului, pentru a-şi salva logodnica şi pe toate celelalte lebede. Undeva, într-o lume de basm, prinţesa Odette cu prietenele ei culegflori pe un cîmp. Rothbart, geniul rău, le zăreşte şi le transformă în lebede albe  ACTUL III La castelul Reginei are loc balul. Oaspeţii sosesc în marea sală a palatului, unde vor fi prezentate fetele, dintre care Siegfried îşi va alege logodnica. Dansurile urmează unul după altul - un tumultuos dans spaniol, apoi o veselă tarantelă napolitană, o mazurcă poloneză şi, în sfîrşit, un dans maghiar. Urmează, în legănarea elegantă a unui vals, prezentarea fetelor. Cu gîndul la Odette, Siegfried le priveşte cu indiferenţă, trezind astfel nedumerirea celor prezenţi. La castel îşi face apariţia un cavaler sumbru, care însoţeşte o tînără îmbrăcată în negru. Se anunţă sosirea cavalerului Rothbart, sub chipul căruia se ascunde Geniul Rău, care a venit cu fiica lui, Odillia. Geniul rău îi porunceşte să-l cucerească pe Siegfried, determinîndu-l să-şi calce jurământul dat. Într-un mare Pas de deux plin de pasiune, Odillia, care semăna perfect cu Odette, îl învăluie în farmecele sale convingîndu-l pe prinţ că este frumoasa lebăda de care este îndrăgostit. Siegfried este vrăjit de Odillia, fiind singur că alături de el se află Odette. După un pas de deux Siegfried o prezinta pe Odillia mamei sale drept aleasa inimii. Fără să vrea, el şi-a călcat jurămîntul. Cu un rîs sarcastic Rothbart îşi aruncă deghizarea şi pleacă cu Odillia, bucurîndu-se că acum Odette şi lebedele albe vor muri. În acelaşi moment în depărtare se zăreşte umbra disperată a lui Odette–lebăda. Cumplit îndurerat, tînărul înţelege că a fost victima unei înşelăciuni. Fără a mai ţine seama de nedumerirea celor din jur, alergă spre lacul lebedelor. ACTUL IV Fetele-lebede au revenit la marginea lacului, unde îşi plîng soarta, deoarece speranţele la eliberare s-au spulberat. Apare Siegfried. El n-a încălcat jurămîntul faţă de Odette. Acolo, în castel, el era orbit de dragostea faţă de Odette şi anume ei i se adresau declaraţiile lui. În ciuda furtunii declanşate de Rothbart, Odette şi Siegfried rămîn împreună. Zădarnice sunt încercările Geniului Rău împotriva îndrăgosiţilor. Nimic nu mai poate să-i despartă. În lupta inegală dintre cei doi, Rothbart este învins.Dragostea a distrus farmecele, vraja s-a risipit, lebedele şi-au reluat chipul omenesc. Soarele încununează iubirea celor doi.  Ceaikovski - Lacul Lebedelor . Victorita