Nobel pentru Pace
1964
Martin Luther King
Pastorul american negru, apostol al lui activist non-violenţei în lupta pentru egalitatea rasială în Statele Unite.
El a primi premiul la Oslo pe 10 decembrie.
Martin Luther King Jr. (n.15 ianuarie 1929, Atlanta, Georgia - d. 4 aprilie 1968, Memphis, Tennessee) a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.
A organizat și a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, și anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub președinția lui Lyndon B. Johnson.
În timpul unui marș pentru libertate (28 august1963) a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri:I have a dream (Am un vis).
L-a cunoscut pe John Fitzgerald Kennedy care i-a acordat sprijinul în lupta împotriva discriminării rasiale.
Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale. Președintele american Jimmy Carter i-a acordat Medalia prezidențiala pentru libertate.
Din 1986, ziua lui Martin Luther este o zi de sărbătoare în Statele Unite.
Martin Luther King a fost asasinat 04 aprilie 1968
Premii și nominalizări
1957: Publicația Time Magazine îl consideră una din primele 10 personalități ale anului.
1957: Asociația jurnaliștilor National Newspapers Publishers îi conferă premiul Russwurm.
1963: Time Magazine îl nominalizează ca "Omul anului".
1964: Primește Premiul Nobel pentru Pace, la 35 de ani, fiind cea mai tânără persoană care primește un astfel de premiu. În plus, este al doilea american și al treilea om de culoare căruia i se conferă această distincție.
Both of the lithographs above showing Dr. King at the March on Washington were published by Scafa-Tournabene in 1973, and thousands of reproductions from the original drawings were printed and sold worldwide
Distincții academice
Martin Luther King Jr. a fost onorat cu mai multe titluri academice de către diverse colegii și universități din SUA și alte țări, printre care:
Doctor of Humane Letters, Colegiul Morehouse
Doctor of Laws, Universitatea Howard
Doctor of Divinity, Seminarul Teologic Chicago
Doctor of Laws, Universitatea Morgan
Doctor of Humanities, Universitatea Centrală de Stat
Doctor of Divinity, Universitatea din Boston
Doctor of Laws, Universitatea din Bridgeport
Doctor of Civil Laws, Clegiul Bard
Doctor of Letters, Colegiul Keuka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu