Les Misérables Victor Hugo

Mizerabilii (franceză: Les Misérables) este cel mai mare roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanităţii, precum şi o adevărată frescă socială.

Prima parte

Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuieşte la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaş evadat, ce îi bate la uşă pentru a-i cere mâncare şi adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce îşi dădea mai toţi banii săracilor şi care nu putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primeşte, spre marea uimire a ocnaşului, care fusese refuzat de toată lumea.

Ştiind bine că este un evadat căutat de poliţie, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnaşul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. 

Este prins de jandarmi şi adus în faţa domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat şi îi dăruieşte şi două sfeşnice de argint. Jean Valjean pleacă şi se întâlneşte pe drum cu micuţul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugăminţile stăruitoare de a i-o înapoia.

Ajuns la Montreuil-sur-mer, şi schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaş îşi ia numele de Madeleine şi începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelariei folosind tehnici învăţate la ocnă. Afacerea prosperă şi ajunge una profitabilă. În scurt timp, oraşul Montreuil-sur mer renaşte datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ţinutului: dă de lucru şomerilor, îi ajută pe săraci şi pe bolnavi; este numit primarul oraşului, după ce refuză de mai multe ori.

Un vigilent inspector de poliţie, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe moş Fauchelevent, dând dovadă de o forţă fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Îşi dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnaşul Jean Valjean, vestit pentru forţa sa.

Acesta se întâlneşte la sediul poliţiei cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe drumuri şi nevoită să facă fapte josnice pentru a-şi întreţine fetiţa. El dă poruncă să fie eliberată şi atrage astfel şi mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată şi îngrijită de o măicuţă pe nume Simplice. 

Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic şi începe să-i cunoască nevoile. Fetiţa acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloşii soţi Thenardier, care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuţa fetiţă să fie o servitoare şi să mănânce resturile de mâncare de pe jos.

Primarul, înduioşat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăşte să plece la Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Dar prea târziu! Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reuşind să obţină promisiunea primarului că va avea grijă de fetiţa sa.

Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viaţa unui marinar de pe un vas dar „moare” chiar el. De fapt se aruncă in mare şi este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după ce îşi ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deţinea sub numele de Madeleine, şi o cumpară pe Cosette de la nemiloşii hangii.

Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl urmăreşte din nou. Scapă de el şi se duce împreună cu Cosette, pe care o îndragea acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl intâlneşte pe grădinarul moş Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire.

A doua parte

La Paris, in strada Filles-du-Chalvaire nr.6 locuieste un burghez pe nume Gillenormand, in varsta de nouazeci de ani, impreuna cu fiica sa si cu nepotul sau, Marius. Baietelul acesta, care fusese separat de tatal sau din cauza buniculului, primeste intr-o zi o scrisoare care il anunta ca tatal pe care nu il cunoaste este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit in luptele duse pentru patria sa, nestiind nimic despre trecutul sau glorios si neiubindu-l deloc.

Tatal lui Marius moare iar baiatul isi da seama de iubirea pe care i-o datora tatălui sau datorita discuţiei miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul sau pleacă de acasă si se stabileşte in hardughia Gorbeau, vechea locuinţa a lui Jean Valjean. Se împrieteneşte cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly si Grantaire, dar nu intra in grupul lor ce lupta pentru înfăptuirea revoluţiei.

Se întâlneşte cu o fata ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoţită de un bătrân, poreclit Leblanc. Marius se îndrăgosteşte de aceasta fata si face dese plimbări prin Luxembourg doar pentru a o zări o clipa. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieşită din mănăstire si bătrânul nu este nimeni altul decat Jean Valjean. Acesta observa comportamentul ciudat al lui Marius si stabileşte sa nu se mai plimbe prin acea gradina. Asta inseamna pentru Marius o lovitura teribila: pierderea Ursulei sale, caci el aşa credea ca o cheamă.

Cîteva luni este disperat dar se iveşte un prilej de a o revedea pe Cosette si de a-i salva viaţa batranului Leblanc. Intr-o zi, in camera alaturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii Jondrette îi au ca musafiri chiar pe Cosette si pe tatăl sau. Acesti vecini trimit tuturor scrisori pe nume false cerand, sub diferite pretexte, bani celor milostivi. Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de dragi lui Marius, care poate urmari intalnirea printr-o gaură ce face legatură dintre camera sa şi cea a familiei Jondrette. Aceasta este de fapt familia Thenardier, a carei carciuma daduse faliment. Recunoscandu-l pe Jean Valjean, stapânul casei planuieşte asasinarea lui, angajand nişte criminali din banda Patron-Minette. Ii dă intalnire in acea seară iar victima vine, vrand sa ajute un sărac sa-şi platească chiria. Marius anunţa poliţia si astfel Javert este nevoit să ii salveze viata celui pe care il urmărise atat de mult timp pentru a-l aresta. Tînărul primeşte pistoale pentru a anunta poliţia de sosirea momentului critic dar este pus intr-o situaţie dificilă. Trebuie sa-l dea pe mîna poliţiei pe cel care i-a salvat viaţa tatălui său – Thenardier( de fapt acesta il scosese dintr-o groapa de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot sufletul- Jean Valjean.

Pana la urmă nu face nimic şi lasa totul in seama lui Javert, care ii salvează viaţa fostului ocnas Jean Valjean. Acesta scapă neobservat şi işi schimbă locuinţa pentru a nu fi descoperit de nimeni. Se mută in strada Plumet. Eponine, una din cele doua fice a lui Thenardier află adresa Cosettei si i-o dă lui Marius, in ciuda faptului că această oropsită a sorţii îl iubea in adîncul sufletului. Marius se intalneşte cu Cosette in strada Plumet, care este de acum inainte gazda unei poveşti de dragoste.

Jean Valjean hotăresşe să plece la Londra datorită biletelului de la Eponine care il indemna să facă acest lucru, iar Marius este din nou in situaţia de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.

Dezamăgit de reacţia bătrânului şi având in faţa o răscoala gata să izbucnească, hotaraşte să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta de la baricade, condusă de foarte curajosul, inţeleptul, dreptul, mândrul si neînfricatul Enjolras. Gavroche , fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă, participă şi el la răscoală. Este insărcinat de Marius să-i trimita un bilet Cosettei care ajunge in mainile lui Jean Valjean.

A treia parte

In iunie 1832, membrii grupului A.B.C., impreună cu voluntarii adunaţi de pe străzi, construiesc o baricadă in strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-şi respecte promisiunea facută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion şi Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru fiica sa, se aflau şi ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj si patriotism de Enjolras. Iubitul Cosettei, incercând să-şi dea viaţa pentru infăptuirea răscoalei, salvează baricada de primul atac al soldaţilor, urcându-se in varful ei cu un butoi de praf de puşcă şi ameninţand că va arunca totul in aer in cazul in care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea conducător, alături de Enjolras.

Dându-si seama că la venirea zorilor vor muri cu toţii, rasculaţii hotărăsc să salveze cativa oameni imbracandu-i in uniformele garzii nationale, iar Jean Valjean işi dă uniforma pentru a salva viaţa unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculati, dar incearca pe cât posibil sa nu omoare pe nimeni. Gavroche işi dă viaţa intr-un mod admirabil aducând baricadei preţioasele gloanţe de care are atâta nevoie.

Printr-o intamplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viaţa lui Javert, omul care ii pricinuise atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion in baricadă iar lui Jean Valjean ii revine sarcina de a-l executa. Dar el ii dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai tarziu să-l poata aresta.

Intre timp, minunaţii tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâţi unul cate unul. Aceasta regula nu îi ocoleşte nici pe ceilalţi răsculaţi. Aceştia hotărăsc să se adăpostească intr-o cârciumă din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor ramaşi in viaţa stând cu puşca lui in mână in faţa unui intreg regiment.

Pâna la urmă in viaţă nu rămîn decat Jean Valjean şi Marius, care rămăseseră in spatele carciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru si dîrz şi Grantaire, care adormise in timpul luptei din cauza beţiei. Acest băiat, mai tot timpul beat si uşuratic, ce fusese primit din milă de Enjolras in grupul condus de el, se trezeşte si are onoarea să moară alături de acel inger neinfricat ce işi dă viaţa pentru patrie fără să şovăie.

Jean Valjean il salvează de la moarte pe acela pe care il ura şi il făcea responsabil de desparţirea dintre el si Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe intunericul infricoşător de acolo şi prin mizeria de nedescris, si riscându-si viaţa in nisip mişcător, reuşeşte să ajungă la o ieşire ţinând in braţe trupul poate neinsufleţit al lui Marius. Acolo se intalneşte cu Thenardier, care nu il recunoaşte.

In schimbul a treizeci de franci, el ii ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se iveşte o alta piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaş, dar mai intâi il duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns in faţa casei acestuia, îi permite acestuia să intre in ea, el aşteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliţie, nu il mai găseste pe Javert. Acesta isi da seama că face rău arestându-l pe cel care ii salvase viaţa, chiar daca el este un fost ocnaş. Dar face rău si neimplinindu-şi datoria fată de justiţie. Innebunit, el se sinucide aruncându-se in Sena.

Marius este vindecat datorită ingrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea nepotului său, vorbeşte cu domnul Fauchelevent, adica Jean Valjean şi il invită pe el şi pe Cosette in casa lui. Marius se vindecă de tot şi se căsătoreşte cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să locuiască impreună cu tinerii casatoriţi deoarece ar face un mare pacat minţindu-i si ascunzandu-şi identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărţi: îi spune adevărul despre trecutul sau lui Marius, care incepe să-l indepărteze de Cosette, se intâlneşte cu ea in fiecare seară dar fiind foarte distanţi unul fată de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă deloc şi se izolează in camera sa aşteptându-şi sfârşitul.

Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde nişte secrete despre Jean Valjean in schimbul unei sume de bani si astfel Marius află cine l- salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu este vinovat decat de furtul unei paini pentru care a facut nouăsprezece ani de inchisoare. El o ia pe Cosette şi se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi copii, Marius si Cosette, pe care ii iubea atat de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeşnicele episcopului, imbrăcamintea fetiţei sale de când era copil şi cufăraşul in care le purta şi imaginându-si-l prezent şi pe episcopul său drag, işi dă sufletul in deplină pace şi fericire. Pe mormântul pe care copii săi il fac sunt scrise următoarele versuri:

„Azi doarme. Deşi traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Cand al sau inger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut fireşte Aşa cum vine noaptea când ziua se sfârşeşte.”