1810: Alfred de Musset, poet, prozator şi dramaturg francez (d. 1857)
Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. 2 mai 1857 în Paris) a fost un scriitor francez. A fost unul din primii reprezentanţi ai romantismului în această ţară. Atât din punct de vedere economic cat şi cultural, familia a fost bine clasata. Tatăl a lucrat în diverse poziţii guvernamentale cheie şi a fost, de asemenea, un om-de-litere (de exemplu, sub conducerea sa, în 1821, o ediţie completă de lucru Rousseau a fost publicata).Primele indicii ale băiatului ca este talentat, au fost observate la pasiunea sa pentru actorie mini pe baza de episoade din romante vechi citite.
Are talent la desen dar chemarea sa este totuşi literara şi nu picturala.
A frecventat cenaclul lui Victor Hugo.
Scrierile sale au ca temă predilectă meditaţia asupra condiţiei creaţiei artistice şi aversiunea faţă de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziţii sufleteşti contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspiraţia spre fericire, înclinaţia romantică a răului veacului (mal du siècle) şi dialogul dintre poet şi muze.
«Sans la justesse de l'expression, pas de poésie.» Alfred de Musset, Petit Traité de poésie française
Cititorului
În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinereţe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aş fi putut să schimb în ea.
Dar, cum şi firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Şi Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.
O cititorule, oricine-ai fi,
Citeşte cât mai mult mă poţi citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.
Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băieţandrul; şi
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.
În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinereţe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aş fi putut să schimb în ea.
Dar, cum şi firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Şi Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.
O cititorule, oricine-ai fi,
Citeşte cât mai mult mă poţi citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.
Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băieţandrul; şi
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.
Poezie
1833: Rolla
1835 - 1837: Nopţile ("Les nuits")
1840: Poezii complete ("Poésies complètes")
1850: Poezii noi ("Poésies nouvelles")
Teatru
1833: Un spectacol în fotoliu ("Un spectacle dans un fauteuil")
1833: Capriciile Mariannei ("Les Caprices de Marianne")
1834: Cu dragoste nu-i de glumit ("On ne badine pas avec l'amour")
1834: Lorenzaccio
1834: Fantasio
1836: Să nu spui vorbe mari ("Il ne faut jurer de rien")
Romane şi nuvele
1836: Confesiunea unui copil al secolului ("La Confession d'un enfant du siècle")
1845: Mimi Pinson
Tristeţe
Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.
Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.
Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!
De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"
Eseistică
1836/1837: Scrisorile lui Dupuis şi Cotonet ("Lettres de Dupuis et Cotonet").
La Nuit DOctobre Illustration from Les Nuits by Alfred De Musset
Domnului Victor Hugo
Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nţelegem bine ce preţuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.
Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Şi plângem, şi cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama şi noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.
Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preţ e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerţi şi fugi de dânsul; când însă, cuminţiţi,
Ne întâlnim, surâdem, şi două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărţiţi,
Că sufletul nu-i veşnic şi "ieri" un "mâine"-nseamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu