1912
Descoperirea bustului reginei egiptene Nefertiti
Descoperirea bustului reginei egiptene Nefertiti
Nefer Neferu Atón Nefertiti în hieroglife | ||||||||||
Bustul, realizat din calcar în anul 1347 i. H., este expus la Berlin, în Neues Museum. El a fost descoperit în 1912 în sudul Egiptului de arheologul german Ludwig Borchardt.
La Tell el-Amarna în Egipt, arheologul german Ludwig Borchardt descoperit un bust de gresie pictat, reprezentând pe regina egipteana Nefertiti. Acesta va fi păstrat la Muzeul din Berlin Dahlem. Nefertiti a fost soţia faraonului Amenhotep IV.
Nefertiti (în germană numele ei a fost transliterat "Nefertete"; numele egiptean înseamnă "Frumoasa care,iată, vine" c.1370 î.H - c. 1330 î.H) regină a Egiptului din Dinastia a 18-a, "Marea soţie" a faraonului Amenhotep al IV-lea, zis şi Akhenaten. Ea a domnit aproximativ intre 1379-1361 î.Hr., în vremea marii reforme religioase conduse de acest faraon, care a promovat cultul unic al discului solar, Aten. Ea a fost şi soacra şi ,se pare, şi mama vitregă a faraonului Tutankhamon.
Nefertiti a devenit cunoscută în secolul al XX-lea mai ales datorită bustului (protoma) ei, ajuns în colecţia Muzeului egiptean din Berlin, şi care face parte în prezent din Muzeul Nou. Bustul lui Nefertiti, în mai multe variante, a fost una din cele mai des copiate sculpturi dintre cele ce ne-au parvenit din Egiptul antic. Titlurile reginei Nefertiti erau numeroase, de exemplu, la Karnak sunt inscripţii în care este denumită „Moştenitoarea, cea mare în graţii, cea plină de farmec, marea aducătoare de fericire, doamna gingăşiei ,foarte iubită, care linişteşte inima regelui în casa sa, în toate dulce vorbitoare, Stăpâna Egiptului de Sus si de Jos, Marea Soţie a regelui, care o iubeşte, Doamna celor doua ţări, Nefertiti”.
Identitatea părinţilor lui Nefertiti nu este ştiută cu siguranţă, dar se presupune ca este fiica lui Ay, care a urcat mai târziu pe tron ca faraon. O altă ipoteză a văzut în Nefertiti o prinţesă cu numele Tadukhipa, din regatul Mitanni din Asia Anterioară, şi care ar fi fost mai întâi căsătorită cu Amenhotep al III-lea, tatăl lui Amenhotep al IV-lea. Nu se ştie anul când s-a măritat cu Amenhotep al IV-lea. Perechea regală a avut şase fiice.
În al patrulea an al domniei sale, 1346 î.H, Amenhotep al IV-lea a început să promoveze cultul lui Aten. Regele a condus o revoluţie religioasă, in care Nefertiti a jucat un rol proeminent. Religia oficială a Egiptului antic a fost schimbată de la una politeistă intr-una henoteistă. Acesta nu era un monoteism strict, deoarece nu nega existenţa altor zeităţi. În acel an se crede că a început şi construirea noii capitale Akhetaten, în locul cunoscut astăzi ca Amarna. În al cincilea an de domnie, Amenhotep al IV-lea şi-a schimbat în mod oficial numele in Akhenaten ca mărturie a noului cult religios în regat. Data la care s-ar fi petrecut acest eveniment se consideră a fi fost în jurul zilei de 2 ianuarie. În al şaptelea an al domniei sale, Akhenaten a mutat capitala regală de la Waset (Teba) la Akhetaten (Amarna). Se consideră că lucrările de construire ale noii capitale, se crede, au mai continuat încă doi ani - până în anul 1341 î.H. Noul oraş a fost dedicat noii religii practicate de perechea regală. Se presupune ca faimosul bust al lui Nefertiti a fost realizat în această perioadă.
Într-o inscripţie datată prin estimare pe 21 noiembrie al anului al 12-lea (circa 1338 î.H), fiica lui Nefertiti, Meketaten, este menţionată pentru ultima oară: probabil că a murit la scurt timp după această dată. Mărturii circumstanţiale - mai multe fragmente ushabti ale înmormântării reginei, aflate în prezent la Luvru şi la Brooklyns Museum, arată ca ea a decedat înaintea soţului ei, la Akhetaten. Un relief de pe mormântul lui Akhenaten la Wadi-ul regal de la Amarna pare să descrie funeraliile ei. În vremea domniei soţului ei Akhetaten (şi poate, şi după aceea), Nefertiti a exercitat o putere fără precedent. Prin al 12 lea an al domniei lui, sunt mărturii ca ea a fost ridicată la poziţia de co-regentă, [3] bucurându-se de puteri egale cu cele ale faraonului. Ea este arătată pe pereţii templelor având aceleaşi dimensiuni ca regele , de asemenea, poate fi văzută slujind singură pe Aten. Mai mult, pe un alt relief din templul de la Amarna, ea apare zdrobind cu sceptrul un duşman străin, în faţa lui Aten. Astfel de imagini erau în mod tradiţional rezervate numai faraonului, şi totuşi Nefertiti a beneficiat de astfel de reprezentări )vezi relieful aflat la Muzeul de Arte Frumoase din Boston).
Prin anul al 14-leqa al domniei lui Akhenaten (1336 î.H) Nefertiti dispare din documentele istorice. După această dată nu se mai vorbeşte de ea nimic. S-au emis diferite ipoteze în legatură cu soarta ei. Ar fi murit subit în urma unei epidemii ce lovise oraşul ori de o altă cauză de moarte naturală. O alta teorie care presupunea o cădere a ei în dizgratie, este astăzi infirmată, deoarece ştergerile deliberate de pe monumente ale une regine-soţii ale lui Akhenaten sunt astăzi demonstrate ca referindu-se la regina Kiya. [4] Împrejurările dispariţiei lui Nefertiti sunt aşadar pierdute în negura istoriei.
„Stela co-regenţei ” (aflată la Muzeul Petrie din Londra) o arată, după cum se vede, având statut de coregenta alături de sotul ei, şi s-ar putea ca ea a domnit si dupa moartea sa. Unii cercetatori cred că Nefertiti şi-ar fi schimbat numele, mai întâi în Ankhkheperure Neferneferuaten, iar mai apoi în Ankhkheperure Smenkhkare si ca ar fi domnit pentru scurtă vreme ca unică suverană, sub acest ultim nume. Ei presupun şi ca, în calitatea ei de co-regentă şi de succesoare a soţului ei, a încercat să ajungă la o reconciliere cu tabăra preoţilor zeului Amen şi a celorlalţi tradiţionalişti. Nefertiti ar fi luat masuri pentru a si pregati urmasii - fiica, numita de acum inainte Ankhsenamun si fiul ei vitreg Tutankhamon - pentru perioada de dupa moartea ei . Aceştia ar fi fost educaţi în spiritul religiei tradiţionale a vechilor zei. După această teorie, după doi ani de domnie, lui Neferneferuaten i-a urmat pe tron Tutankhamon.
În februarie 2010 au fost publicate rezultatele unor teste DNA care au confirmat ca Tutankhamon era fiul lui Akhenaten. Tutankhamon era căsătorit cu fiica lui Nefertiti, Ankhesenpaaten. Noua pereche regală era tânără şi neexperimentată, dupa toate estimările de vârstă făcute. Ankhesenpaaten era însărcinată cu doi feţi feminini prematuri care s-au născut morţi şi ale căror mumii au fost găsite de Howard Carter în mormântul lui Tutankhamon. După unele teorii, Nefertiti ar fi fost, totuşi, încă în viaţă şi ar fi avut o influenţă asupra tânărului cuplu regal. Daca era aşa, această influenţă şi probabil şi viaţa lui Nefertiti s-au încheiat în al treilea an de domnie a lui Tutankhamon (1331 î.H.). În acel an Tutankhaten şi-a schimbat numele în Tutankhamon. Ceea a dovedit întoarcerea sa la cultul oficial tradiţional al lui Amon. El a părăsit şi Akhetaten (Amarna) pentru a se intoarce în vechea capitală Waset (Teba).
Aşa cum indică şi identificările diverse dintre Tadukhipa, Nefertiti, Smenkhkare şi Kiya, documentarea vremii şi vieţilor lor e în mare măsură incompletă. Şi în ceea ce priveşte locul, rămas necunoscut, în care a fost înmormântată Nefertiti, s-au elaborat numeroase ipoteze. Viitoare descoperiri arheologice şi cercetări istorice vor conduce, poate, la noi teorii în legătură cu Nefertiti şi dispariţia ei precipitată din scena publică.
Dupa Cleopatra, Nefertiti a ajuns să fie regina egipteană cea mai renumită în constiinţa occidentală şi e calificată adesea drept „cea mai frumoasă femeie din lume"
Akhenaten şi Nefertiti,Luvru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu