Pompilia Stoian - Ninge pe strada mea

Poezia celei ce-i departe

Ştii, mi-am adus aminte acum că ţi-am scris o poezie.
Ştiu că nu mai ai nevoie de ea, acolo unde eşti acum.
Nu eşti singură, eşti fericită şi nu ai nevoie de ea - poezia mea ce este tristă şi ce încearcă să te găsească.
Am scris-o vreo 2 ani în urmă. Eram atît de trist şi singur...
Îmi lipseai şi încercam să te caut pe undeva, nu reuşeam să te găsesc şi atunci am scris această poezie.
A venit ca o adiere de vînt, ca o adevărată poveste ce pare atît de reală...
Te doream atunci lîngă mine şi... te căutam.
Nu ştiam unde eşti, de aceea ţin minte că poezia se numea "Celei ce-i departe".
Ştii ce imi imaginam?
Credeam că rîndurile mele vor putea zbura peste sutele de kilometri ce ne despart,
iar tu, ca şi iubita în poezia lui Minulescu, "uitînd că m-ai uitat", îţi vei aduce aminte de mine.
Poezia îţi va şopti cît de mult te doresc şi, atunci, o minune!...
vei veni la mine în vis spunîndu-mi că mai ai nevoie de mine şi că, evident, nu m-ai uitat...
Dar nu a fost să fie...
Poezia a rămas să stralucească doar pe foaia mea de hîrtie ...
şi ştii de ce? Pentru că tu nu mai aveai nevoie de ea.
Ştiu că am scris o poezie pentru tine, dar ştiu că nu îţi trebuie. Atunci, la ce bun să o mai scriu?...