1889 - S-a născut scriitorul Victor Eftimiu ("Înşir'te, mărgărite", "Omul care a văzut moartea") (m.27.11.1972).
Portret al lui Victor Eftimiu la Tirana
Sursa: Adrian Nastase
"Prin amabilitatea maestrului Dinu Sararu, pe care l-am rugat sa examineze fotografia tabloului de la Muzeul National din Tirana, am aflat astazi ca este vorba despre un portret al lui Victor Eftimiu, portret realizat la tinerete. Se pare ca aceasta lucrare a fost daruita muzeului chiar de catre Victor Eftimiu."
Când, în anul 1889, cel mai mare poet român, Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, se stinge din viaţă, destinul, ca o consolare a acestei imense pierderi, ni-l dă pe marele dramaturg, poet şi prozator Victor Eftimiu, care duce mai departe talentul românului, fiind posesorul unei opere valoroase, care mai domneşte şi astâzi.Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania - d. 27 noiembrie 1972) a fost un poet, dramaturg, povestitor, traducător , colecţionar de artă şi academician român din perioada interbelică.
Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înşir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoşul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă.
Teatru
Cocoşul negru
Înşir-te mărgărite
Omul care a văzut moartea
Inspectorul broaştelor
Marele duhovnic
Haiducii
Parada
Pană Lesnea Rusalim
Strămoşii
Crinul vieţii
Volume de versuri
Poemele singurătăţii, 1912;
Odă limbii române, 1958;
Minciuni terestre, 1961;
Poezii, 1964.
Beletristică
Kimonoul înstelat
Cununile de laur
Parca-am ramas eu sangur pe pamant,
In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vant.
Cum inainte nu mai este vreme
In urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Incepe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Incepe a umbla singuratatea,
In jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
In musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamantu-mpovarat de suferinta,
Culcandu-se-ngenunche ca un bou.
Lui Eminescu
Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cantat durerea noastra de la munte pan' la mare,
Cantaret al suferintei, al minunilor trecute
Intr-a ingerilor lume linistit acuma du-te,
Caci necazurilor vietii le-ai adus un sfant prinos:
Strai de purpura si aur, versul tau armonios...
In zadar cerusi in viata o lumina sa s-arate,
Cand slaveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar aum, acum te cheama, in iubirea lor dintai,
Visatoarele copile ce te tin la capatai...
Nu simti tu in nopti cu luna cum s-aduna pe-ndelete
Feti-frumosi cu par de aur, zburatori cu negre plete,
Cosanzenele, fecioare ce-ti roiesc linga mormant?
Nu-ti aduce glas de bucium blanda batere de vant?
Ca un stol de corbi trecura deznadejdiile grele...
Vin la teiul tau acuma somnoroase pasarele
Sa-si ascunda sub aripa obositul capusor...
Ca si ele, dormi in pace somnul dulce, somn usor...
Dormi in pace.
Dulci iluzii vor veni sa te-mpresoare,
Or sa-ti cante, de departe, singuratice izvoare.
Iar padurea murmura-va:NUmai eu stiu sa te-ascult,
"O ramai, ramai la mine...te iubesc atat de mult!"
Te iubim si noi atata, drag copil al suferintii!
Ne-ai vrajit copilaria si bunicii si parintii,
Tot ce e simtire nalta, calda, suflet romanesc,
Ai vibrat pana-n zenitul unde astrii se-ntalnesc.
Noapte buna!Noapte buna!...Universul tau de ganduri
N-a fost scris sa-l nimiceasca invelisul cel de scanduri.
El imparte instelarea-i din hotar pana-n hotar,
Preamarind pe cel ce fuse "Imparat si proletar"!
Oda limbii romane
Alcatuire de cuvinte romanesti
Iti vad prin veacuri inedita bogatie…
Intinerind, pe zi ce-mbatranesti,
O, grai din viitor, marire tie !
Din aurora, magic te-aratai…
Ai preschimbat bordeiele-n palate.
Te vad cum gloriosul drum ti-l tai
In falduri de sonoritati catifelate.
Carpatul ti-a fost leagan si amvon.
Recolte minunate, iti destina
Vestigiul dac si farmecul slavon,
Infipte-n armatura ta latina.
Calugarul elin si vajnicul cazac
Stambulul si Parisul te-altoira.
Supreme deveniri in tine zac
Clamori de corn, infiorari de lira…
Marire tie, grai de viitor !
Superbe minti se vor scalda in tine…
Ai fost un lac – esti valul curgator
Esti fluviul impetuoaselor destine.
Alcatuire de cuvinte romanesti,
Atatea navaliri te fecundara !
Intinerind pe zi ce-mbatranesti,
Eu te visez proteica si lapidara !
Art by Anghel Gheorghe
Bronz patinat verziu
1940
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu