2008
Moartea lui Henri Salvador
Henri Salvador (n. 18 iulie 1917, Sinnamary, Guiana Franceză - d. 13 februarie 2008, Paris) a fost un remarcabil cântăreţ interpret de şansoane, de muzică de jazz şi cabaret, şi ghitarist francez, născut într-o familie afro-caraibă în Guiana franceză. Salvador este considerat ca unul din întemeietorii Rock and roll-ului şi din precursorii muzicii Bossa Nova.
Henri Salvador a avut doi fraţi. El este fiul unor părinţi guadelupezi. Tatăl, Gabriel Clovis Salvador, cu rădăcini spaniole,era perceptor de impozite, iar mama lui, Antonine Paterne, era de origine afro-caraibă. Cântăreţ de şansonete, comic, editor, muzician şi actor, Henri Salvador a influenţat câteva decenii cultura naţională franceză. El şi chitaristul Django Reinhardt au format un cuplu reuşit, atrăgând atenţia publicului. În anii celui de-al doilea război mondial, din cauza regimului legilor rasiste, a părăsit Franţa în 1941 împreună cu orchestra lui Ray Ventura pentru a se refugia temporar în America de Sud. Reuşeşte prin anii 1950 să popularizeze dansul rock'n'roll în Franţa. Mai târziu, prin umorul său, atrage simpatia celor mici, realizând în anii 1980 un comeback fulminant.
În anul 2000 devine popular cu albumul „Chambre Avec Vue“ în lumea copiilor. Cu o serie de cântăreţi tineri talentaţi Salvador aduce ritmurile jazz-ului şi al bossa-novei sudamericane pe scenele lumii. Cântecul lui „Chambre Avec Vue“ a fost premiat cu aur, primind şi legiunea de onoare. Salvador întreprinde o serie de turnee în Europa, Canada, USA, Brazilia şi în regiunea Caraibelor.
Henri Salvador, cantaretul cu costum alb şi bucurie veşnică, a murit de un anevrism, la aproximativ 10:30 la casa sa din Paris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu