photo eb1b08bb.png

15 feb. 2011

Iosif Sava


1933 - S-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, important realizator de emisiuni culturale de televiziune (m.19.08.1998).

Caricaturist: Nastase Leonte


Iosif Sava (n. Iosif Segal, 15 februarie 1933, Iaşi - d. 18 august 1998, Bucureşti) a fost un muzicolog român, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, provenit dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.

Studiile le-a început la Iaşi, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) şi Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie şi solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc.
Însetat de cunoaştere, între 1951 şi 1955 a urmat şi Facultatea de Filozofie de la Universitatea din Bucureşti, fiind licenţiat în 1955.

Profesia sa de bază era cea de clavecinist si pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae, precum şi ca partener de muzică de cameră al multor solişti români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Ţările de Jos, Spania, Elveţia, Cuba şi U.R.S.S. A dat şi concerte de orgă.
Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale UCMR, patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) şi Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la festivalul naţional "Cântarea României". În 1996 a primit Premiul Centrului Internaţional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Şeicaru".
În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat şi de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului "Opinia" din Iaşi.
În 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal "Invitaţiile Eutherpei". În paralel, a realizat şi emisiunile "Cronica muzicală" şi "Viaţa muzicală în actualitate".
În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea "Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuţie cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală şi la problemele contemporaneităţii. Ciclul de emisiuni a fost înterupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-şef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-şef al redacţiei culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viaţa Spirituală, Cultură şi Educaţie din TVR.
A trecut la postul "PRO TV" pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul "Acasă TV", pentru a realiza o nouă emisiune, numită "Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava".
Nu s-a sfiit să-şi manifeste evreitatea în anii în care destui intelectuali evrei treceau pe vizavi, când întâmplarea îi aducea prin faţa Templului Coral. Nici să protesteze public împotriva manifestărilor antisemite, negaţioniste, xenofobe, răbufnind după '89. Din cele peste 40 de cărţi dedicate muzicienilor lumii, care-i poartă semnătura, câteva, publicate de Hasefer - Harpiştii regelui David, Muzicieni pe acoperiş, Variaţiuni pe o temă de Chagall -, sunt minienciclopedii despre valorile muzicale evreieşti.
Ultima perioadă a vieţii şi-a trăit-o într-un imobil situat la intersecţia străzilor Sf. Voievozi cu Str. Vănătorilor.
O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgenţă în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar Bucureşti. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenţie chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade.


Din păcate, deşi operaţia a reuşit, o infecţie nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viaţa, pe 18 august 1998.
A fost şi un scriitor prolific, scriind 44 de cărţi, 35 din ele despre muzică, şi peste 6000 de articole.
Începând cu anul 2005, Şcoala de muzică şi arte plastice nr.1, din Bucureşti, înfiinţată prin hotărârea HCM 1260 în anul 1959, a primit numele de "Iosif Sava" în memoria marelui muzicolog român şi se află în parteneriat cu fundaţia ce-i poartă numele.
Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piaţete de lângă Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, aflată la intersecţia străzilor Dr. Sion, Şipotul Fântânilor, Ion Brezoianu şi Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog.




..


Un comentariu:

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca! Ce stiu in materie de muzica clasica am invatat de la dansul. Avea un fel de a te face sa asculti si sa intelegi ce se canta asemanator cu al lui Bernstein. Pacat pentru noi ca Dumnezeu l-a luat asa devreme la EL! Felicitari pentru realizare!
    Cu stima,
    din Arizona

    RăspundețiȘtergere

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!