English Pre-Raphaelite Painter, Designer, and Poet
1828 - 1882
Dante Gabriel Rossetti (n. 12 mai, 1828, Londra - d. 9 aprilie 1882, Birchington-on-Sea, Kent) a fost un pictor şi poet englez, fondator şi repezentant de seamă al mişcării artistice cunoscute sub numele de "confreria prerafaeliţilor
Dante Gabriel Rossetti s-a născut în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian, Gabriel Rossetti, personalitate cu vaste preocupări literare şi ştiinţifice. La botez a primit numele de Gabriel Charles Dante, mai târziu adoptă numele de Dante Gabriel, pentru a sublinia interesul său pentru poezie. Frate al poetesei Christina Rossetti şi al criticului literar William Michael Rossetti, se dedică încă din fragedă tinereţe literaturii, în special poeziei şi urmează King's College School, pe care însă o abandonează după patru ani. Interesul său pentru arta medievală italiană îl determină să se dedice picturii şi urmează cursurile Academiei de Desen sub îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul lui William Holman Hunt, apoi îşi continuă studiile cu pictorul Ford Madox Brown.
Împreună cu John Everett Millais şi William Holman Hunt participă la înfinţarea cercului prerafaelit, refuzând reproducerea mecanică a operelormanieriştilor care i-au succedat lui Rafael şi Michelangelo. Expune primele sale tablouri în 1849 la expoziţia londoneză "Free Exhibition". Critica îi este la început favorabilă. Întreprinde împreună cu Hunt o călătorie în Franţa şi Belgia. Vizitează Louvre-ul şi admiră lucrările luiGiorgione, Leonardo da Vinci şi Tiziano. În Franţa îl descoperă pe Ingres. În Belgia îi stârnesc admiraţia Van Eyck şi Memling.
După întoarcerea la Londra, Rossetti o întâlneşte pe Elisabeth Siddal, care îi devine model şi pe care după zece ani o ia de soţie. Tablourile realizate în 1950 sunt atacate cu înverşunare de critici, de aceea Rossetti se hotărăşte să nu mai expună. Timp de aproape zece ani, execută desene şi tablouri mai mici, inspirate din operele lui Dante, Shakespeare şi "Legenda Regelui Arthur". Pictorul îşi vinde lucrările prietenilor săi, în primul rând lui John Ruskin, care îi devine prieten şi protector.
Către anul 1860, Rossetti este singurul care continuă să susţină idealurile mişcării prerafaelite. În1855 începe să predea la Working Men's College, frecventat şi de Edward Burne-Jones. În 1859 se întoarce la pictura în ulei şi execută o serie de portrete de femei, portrete care devin sinonime ale stilului prerafaelit.
La 2 mai 1861, Elisabeth naşte un copil mort, iar în februarie 1862 moare şi ea, după ce luase o doză prea puternică de laudanum. În amintirea ei Rossetti pictează tabloul Beata Beatrix (1863). În acelaşi an, artistul pleacă la Paris pentru a vizita marea expoziţie retrospectivă a lui Delacroix. Acolo se întâlneşte cu Édouard Manet.
Din acest moment Rossetti ia parte la numeroase expoziţii, dar înce pe să sufere de ochi. În iunie1972, afectat de o stare depresivă, Rossetti încearcă să se sinucidă. În decembrie 1881paralizează parţial în urma unui atac cerebral. Moare la 9 aprilie 1882.
Opera
Pictura
În 1850, când tabloul Ecce Ancilla Domini ("Buna Vestire") al lui Rossetti este prezentat publicului londonez, opera declanşează atacuri vehemente ale criticii împotriva întregii mişcări prerafaelite. În acest tablou regăsim semne ale influenţei maeştrilor renaşterii italiene timpurii (Giotto, Botticelli), ca şi a pictorilor flamanzi din secolul al XV-lea, în special a lui Van Eyck. Rossetti prezintă o interpretare proprie a "Bunei Vestiri", Fecioara Maria apare înspăimântată, în timp ce arhanghelul Gavril este redat cu acurateţă realistă. Crinul şi draperia albastră pe fondul alb al tabloului concură la reprezentarea simbolică a temei abordate.
Rossetti pictează tabloul Beata Beatrix în 1863, omagiu adus soţiei sale, Elisabeth Siddal, decedată în urma unei supradoze de laudanum. Tema provine din "Vita nuova" a lui Dante. Cu acest tablou artistul inaugurează un stil nou. El renunţă la contururile precise ale perioadei sale de început şi adoptă factura sugestivă, care este mai schematică şi mai puternic decorativă.
Pânza Monna Vanna (1866) reprezintă o insumare a idealului frumuseţii veneţiene, lucrarea fiind una dintre cele mai ilustrative exemple ale acestei schimbări de stil.
Între 1871 şi 1877, Rossetti lucrează la opt tablouri diferite cu aceeaşi temă: mitica Proserpina, fiica zeiţei Ceres, răpită de Pluton ca să fie regina infernului,dar a primit permisiunea ca o jumătate de an să trăiască pe Pământ. Prin acest mit, Rossetti face aluzie la propria aventură de dragoste cu Jane Burden, soţia lui William Morris. Asemenea Proserpinei, şi Jane este, într-o anumită măsură, prizoniera căsniciei sale şi poate evada doar pentru scurt timp pentru a se întâlni cu iubitul ei, care îi oferă posibilitatea să iasă la lumină.
Opera poetică
Începând cu anul 1850 publică poezii în revista "The Germ". În acest an apar poemele The Portrait ("Portretul") şi The Blessed Damozel("Tânăra aleasă"), o combinaţie de misticism cu elemente sensuale şi erotice. Colecţia de sonete The House of Life (1970-1881), conţine motive asemănătoare. O parte din aceste sonete reapar în volumul Ballads and Sonnets ("Balade şi Sonete") publicat în 1881. Publicul a întâmpinat la început cu ostilitate operele sale literare. În 1871, criticul Robert Buchanan publică în renumita revistă "The Contemporary Review" un articol virulent îndreptat împotriva lui Rossetti şi a întregii şcoli prerafaelite, intitulat "The Fleshy School of Poetry" ("Şcoala carnală în poezie"), la care poetul răspunde în revista "Athenaeum" cu articolul "The Stealthy School of Criticism" ("Şcoala tăinuită în critică").
Rossetti a tradus în limba engleză operele primilor poeţi italieni ("The Early Italian Poets", 1861) şi poemul "Vita nuova" al lui Dante Alighieri.
Love poems
Dante Gabriel Rosetti
Sonnet 23: Love's Baubles
I stood where Love in brimming armfuls bore
Slight wanton flowers and foolish toys of fruit:
And round him ladies thronged in warm pursuit,
Fingered and lipped and proffered the strange store.
And from one hand the petal and the core
Savoured of sleep; and cluster and curled shoot
Seemed from another hand like shame's salute,-
Gifts that I felt my cheek was blushing for.
At last Love bade my Lady give the same:
And as I looked, the dew was light thereon;
And as I took them, at her touch they shone
With inmost heaven-hue of the heart of flame.
And then Love said: "Lo! when the hand is hers,
Follies of love are love's true ministers."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu