1880 - A murit Gheorghe Magheru, general şi om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (n.08.04.1802).Gheorghe Magheru era descendent unei familii transilvane stabilite în Oltenia.
Petre Mateescu - Gheorghe Magheru
1848
Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj - d. 23 martie 1880,București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic.
Haiduc celebru din zona Băileştiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluţionar paşoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române. Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu şi sprijinitor al lui Avram Iancu.
La o vârstă foarte fragedă a fost obligat, împreună cu familia, să ia calea pribegiei, când, în august 1806, un corp expediţionar turc sub comanda lui aga Bechir, nepotul paşei Regep a prădat Oltenia, incendiind şi satul Bârzeiu de Gilort. Însă turcii au fost capturaţi şi omorâţi de haiduci în apropierea satului Obârşia, Gorj. Printre acei haiducii se aflau tatăl şi fratele său mai mare.
Devine vestit de foarte tânăr, la doar 16 ani, când se face remarcat pentru vitejia sa luptând cu ceata de haiduci din care făcea parte împreună cu fratele său, împotriva turcilor. La 14 septembrie 1818, la Băileşti a avut loc o importantă luptă între turci (25.000), care ocupaseră satul, şi ruşi (28.000), alături de care luptă şi un detaşament de1.200 de panduri. După bătălie, turcii au fost izgoniţi. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri şi a fost decorat de ţarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana în gradul de cavaler.
În 1821 i s-a alăturat cu grupul său de panduri lui Tudor Vladimirescu. După plecarea lui Tudor Vladimirescu împreună cu grosul armatei pandurilor la Craiova, Gheorghe Magheru a fost lăsat la mânăstirea întărită de la Tismana pentru asigurarea ariergărzii, împreună cu fratele şi cu vărul său, Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor Vladimirescu. Împreună cu alţi panduri din subordine, s-au ţinut de răzbunări împotriva boierilor şi slujbaşilor domneşti. Aflând de faptele lor, Tudor Vladimirescu a decis să-i aducă lângă el.
După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru a mai haiducit câţiva ani, apoi a fost înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităţilor sale.
Magheru a aderat la societatea revoluţionară secretă Frăţia, care conspira împotriva prinţului Bibescu.
A format la Craiova guvernul provizoriu revoluţionar alături de Nicolae Bălcescu, şi Costache Romanescu.
Odată cu detronarea prinţului Bibescu şi instalarea guvernului revoluţionar la Bucureşti, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluţionar naţional, apoi a devenit generalul armatei române.
După ce armata otomană a înlăturat guvernul revoluţionar, Magheru a refuzat să accepte înfrângerea revoluţiei şi s-a retras cu trupele revoluţionare în Oltenia, unde a organizat tabăra militară de la Râureni, pe câmpul lui Traian, lângă Râmnicu Vâlcea.
Declaraţia lui Gheorghe Magheru: Eu, fraţilor, sunt român şi, ca român, mă simt ferice de a muri pentru ţara mea. Pe aleea ce duce spre Complexul muzeal Gheorghe Magheru a fost montată o placă de marmură cu istoricul locului: Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru şi-a instalat tabăra militară revoluţionară de panduri şi voluntari. În memoria acestui eveniment, în anul 1973, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, s-a ridicat un obelisc şi a fost inaugurat muzeul de la Râureni.
Nevoit să se exileze la Viena, a continuat să susţină cauza revoluţionară şi unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească.
A revenit în Ţara Românească în august 1857, iar în decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la Bucureşti. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naţionale, mişcare care a promovat unirea principatelor române şi a sprijiit democratizarea şi modernizarea lor.
Bulevardul Magheru din Bucureşti îi poartă numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu