Mihail Sturdza şi Alexandru D. Ghica

1834 - Sînt numiţi domni: Mihail Sturdza în Moldova şi Alexandru D. Ghica în Muntenia.

Mihail Sturdza

Mihail Sturdza, (n. 24 aprilie 1794, Iaşi - d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 şi iunie 1849.

Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza şi al Mariei Calimah, fiică de domn. A fost influenţat de junimistul sas Flehtenmacher care a venit în Moldova în 1821. Tot în 1821 Mihail s-a înscris în partidul rusofil care dorea ieşirea Moldovei de sub dominaţia turcească. Era un aprig contestatar al administraţiei din Moldova. A scris numerose memorii prin care reclama faptul că 800 de familii de boieri trăiau din munca a unui taran de ţărani.

Deşi a fost ales sub protecţia turcilor, a intrat cu totul în sfera de influenţă a politicii ruseşti. Era un om instruit, susţinându-l pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iaşi, cu rang universitar (prima universitate din Principate) care în curând a devenit un focar al deşteptării naţionale. S-a dovedit un administrator abil, deşi a căutat să-şi sporească substanţial averea, a făcut sau şi-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune şi pentru ţară. Între anii 1834 şi1849 au fost construite aproximativ 250 km de drumuri şi 400 de poduri mici de piatră. De asemenea au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei cum ar fi:Galaţi-Tecuci-Mărăşeşti-Bacău-Roman-Cornul Luncii şi Iaşi-Tecuci-Galaţi.

A redus abuzurile administraţiei şi proprietarilor asupra ţăranilor, a limitat iniţial imigrarea evreilor, însă mai apoi a încurajat imigrarea acestora, găsind mai potrivit să-i aşeze pe moşiile lui (de exemplu, evreii din Mihăileni). A eliberat ţiganii domniei şi cei mănăstireşti fiind primul gest de dezrobire din ambele principate urmat ulterior de Gheorghe Bibescu în Muntenia. A promovat învăţământul din Moldova înfiinţând printre altele în 1835 Institutul de Arte şi Meşteşuguri (pentru a da tineretului o educaţie industrioasă). A nemulţumit în schimb pe toată lumea determinând pe Marele Mitropolit Veniamin Costache (foarte iubit de popor), să demisioneze. Unul dintre defectele sale era lăcomia de bani. În acest sens a vândut titluri de boieri şi demnităţi mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei erau 853 de boieri, la sfârşitul ei numărul lor ajunge la 3.750.

În al doilea an a domniei sale, la Cluj s epublică un document în care boierii se declară nemulţumiţi pentru că domnitorul era "lacom de bani, era josnic", lucra numai pentru interesele personale şi se folosea de spioni pentru a obţine din partea sultanului un firman împotriva boierilor.

În anul 1848, întreprinde măsuri de reprimare a mişcării revoluţionare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat în prealabil domnitorului un memoriu cu revendicări în 35 de puncte. Însă memoriul întocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decât dorinţe moderate şi mai mult de ordin administrativ, i-a servit numai ca motiv pentru arestarea celor consideraţi periculoşi. Cei care au putut, au emigrat. Între aceştia s-au aflat Mihail Kogălniceanu şi Alexandru Ioan Cuza.

După ocupaţia ruso-turcă a Principatelor Române şi Convenţia de la Balta Liman din 1849, au fost numiţi domnitori noi, în locul lui Sturdza fiind numit Grigore Alexandru Ghica.

Căsătorie şi viaţa privată

Prima soţie a lui Mihail Sturdza a fost Elisabeta (Safta), fiica lui Vasile Rosetti, cu care s-a căsătorit în 1815 şi cu care a avut doi fii, beizadelele Dimitrie şi Grigore şi o fată Maria care s-a căsătorit cu principele Constantin Gorciacov.

După despărţirea de Safta s-a îndrăgostit de Smaranda Balş născută Sturdza, o verişoară îndepărtată. Deşi i-a promis că o va lua de soţie, s-a căsătorit din interes cu fiica fostului caimacam al Moldovei Ştefan Vogoride cu care a avut doi fii, ambii cu numele Mihai şi morţi de copii.

A murit la 8 mai 1884 la Paris la vârsta de 90 de ani şi a fost înmormântat în capela familiei din staţiunea Baden-Baden din Germania.

Alexandru D. Ghica

Alexandru D. Ghica (n. 1796 — d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești:aprilie 1834 - 7 octombrie 1842 și caimacam: 4 iulie 1856 - octombrie 1858.

S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica și frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obștească extraordinară, însă datorită convenției speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepțional ca domnitorii Moldovei și Munteniei să fie numiți de către ruși și turci. A fost numit ca domnitor de ruși, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei rusești (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl inconjoară cu agenți devotați, greci si ruși, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației. Acest lucru a trezit o opoziție națională în Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor și, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greșeli tot mai mari de pură conducere (1837). Situația se încurcă și mai mult în 1838, când noua Adunare obștească respinge cererea rușilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independența internă a țării. Rușii însă triumfă, prin obținerea unui firman in acest sens de la Poartă și, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenți. Ghica nu era în relații bune nici cu rușii nici cu țara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar țara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acțiunilor rusești, în dezvoltarea sa culturală și natională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o și opoziția personală a mitropolitului Neofit, care, în același timp, exprima și nemulțumirile celorlalți. Această situație era hranită de ruși, în pofida contra-acțiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâma eteria sârbo-bulgară care se pregătea în țară intervenția militară Rusiei (1841). În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obștească din 1842 raspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtășită celor două curți, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica (7 octombrie 1842). A făcut și lucruri bune: a construit școli și un teatru, a organizat armata, a inițiat dezvoltarea țăranilor. În 1834 a înființat orașulAlexandria.

Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al țării, dar mai mult încă al postului său".

Mult mai târziu, după ieșirea de la domnie a lui Barbu Știrbei, in 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe față pentru unire și s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenția de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din funcție (octombrie 1858).