1915: Billie Holiday (Lady Day), cântăreaţă americană de jazz (d. 1959)
Billie Holiday (n. 7 aprilie 1915, Philadelphia – d. 17 iulie 1959). Ea mai este cunoscută şi sub numele de Lady Day – şi împreună cu Sarah Vaughan şi Ella Fitzgerald – este una dintre cele mai bune cantăreţe de jazz din toate timpurile. Pe când avea 3 ani, părinţii ei divorţează – râmânând în grija mamei şi a rudelor. La începutul anilor 30 se mută la New York – şi se va prostitua alături de mama sa. Stabilită în cartierul Harlem – Holiday începe să cânte în diverse cluburi. În jurul anului 1932 a fost “descoperită” de către John Hammond la un club ce se numea – Monette’s. Primul cântec înregistrat apare un an mai târziu – în 1933 - "My Mother's Son-In-Law".
În această perioadă are primele succese ca dansatoare. Pe 23 noiembrie cântă la teatrul Apollo – după care primeşte critici favorabile. Mai târziu va lucra cu alte legende ale jazz-ului - Lester Young, Count Basie, sau Artie Shaw – fiind una din interpretele de culoare ce colaborează cu muzicieni albi. Cu toate acestea – încă era nevoită să intre prin uşa din spate în faţa spectatorilor. În jurul anilor '40 devine dependentă de heroină – ea recunoscând că fumează marijuana încă de la 13 ani. Consumul de droguri i-a afectat şi vocea – şi au făcut ca înregistrările să nu mai fie aşa pline de viaţă – ca la început – ci mai pesimiste. Impactul ei asupra altor artişti nu poate sa nu fie luat în consideraţie. Chiar şi după ce a murit - Billie Holiday – a influenţat cântăreţe ca Janis Joplin sau Nina Simone. În anul 1972 – Diana Ross a interpretat-o în filmul Lady Sings the Blue – realizat după autobiografia ei.

În 1987 cei de la U2 – lansează piesa “Angel of Harlem” – un tribut adus celei care a fost Billie Holliday. Viaţa ei personală era la fel de tumultoasă cum spunea şi în cântece. În 1947 – petrece 8 luni în spatele gratiilor – pentru că deţinea heroină. Cu toate că a fost foarte celebră şi a plecat în multe turnee prin Europa şi în toată lumea – după moarte, averea ei era de 750 de dolari. Pe 17 iulie 1959 – din cauza cirozei – se stinge din viaţă. Biilie Holliday avea doar 44 de ani.
Cântece compuse de Holiday
"Billie's Blues" (1936)
"Don't Explain" (1944)
"Everything Happens For The Best" (1939)
"Fine and Mellow" (1939)
"God Bless the Child" (1941)
"Lady Sings the Blues" (1956)
"Long Gone Blues" (1939)
" Now or Never"(1949)
"Our Love Is Different" (1939)
"Stormy Blues" (1954)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu