Marea Ducesă Olga Alexandrovna Romanova
(Iunie 1882 - noiembrie 1960)
(Iunie 1882 - noiembrie 1960)
Merită o atenţie specială. Şi nu doar pentru că ea este fiica lui Alexandru III, ci si pentru faptul ca a fost o artista inzestrata cu talent artistic.
Impreuna cu fii ei
Lucrari de artista
A fost Mare Ducesă a Imperiului Rus în timpul domniei tatălui ei Alexandru al III-lea al Rusiei şi a fratelui ei mai mare Nicolae al II-lea. A fost cel mai mic copil al împăratului Alexandru al III-lea şi al împărăteasei Maria Feodorovna, fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei. La vârsta de 19 ani, la 9 august 1901, Marea Ducesă s-a căsătorit cu Ducele Peter Alexandrovici de Oldenburg, în vârstă de 33 de ani, membru al ramurii ruse al Casei de Oldenburg. Căsătoria a rămas neconsumată, iar cuplul s-a mutat într-o casă cu 200 de camere în Sankt Petersburg.
Începând cu anul 1901, Marea Ducesă a fost numită comandant onorific al regimentului 12 Akhtyrsky husari al Armatei Imperiale Ruse. Husarii Akhtyrsky erau faimoşi după victoria asupra lui Napoleon Bonaparte în bătălia de la Kulm din 1813.
Olga avea şi o latură filantropică, era fondator de programe de caritate în satele adiacente. A îmbunătăţit opţiunile medicale şi educaţionale ale localnicilor. De asemenea, a protejat şi a fost patroana multor organizaţii caritabile de la vârstă fragedă.
În 1916, Ţarul Nicolae al II-lea a anulat oficial căsătoria dintre Ducele Peter şi Marea Ducesă Olga, permiţând căsătoria cu colonelul Kulikovsky la 16 noiembrie 1916. La ceremonie au participat doar împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, cumnatul Olgăi, Marele Duce Alexandru "Sandro", patru ofiţeri din regimentul Akhtyrsky, două prietene asistente la spitatul din Kiev şi preotul.
După ce fratele ei Ţarul Nicolae al II-lea a fost demis la începutul anului 1917, mulţi membri ai dinastiei Romanov, inclusiv Nicolae şi familia sa au fost arestaţi şi ţinuţi în arest la domiciliu. Împărăteasa-mamă, Marele Duce Alexandru şi Marea Ducesă Olga au reuşit să scape în trenuri speciale în Crimea unde li s-a alăturat Marea Ducesă Xenia Au locuit la moşia lui Alexandru, la Ay-Todor, la 20 de km de Yalta, unde erau sub arest la domiciliu.
Întreaga familie Romanov a fost condamnată la moarte la Yalta.Marea Ducesă Olga a aflat de asasinarea fratelui şi a familiei sale. Soarta confidentului ei din copilărie, celălalt frate, Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei, cel care trebuia să fie succesorul împăratului, era de asemenea, nesigură. La acel moment Marea Ducesă nu ştia însă fratele ei Mihail a fost asasinat de CEKA la Perm Krai, la 12 iunie 1918 pentru a se asigura că nu există nici o posibiliate ca Romanovii să revină la putere.Olga şi soţul ei au refuzat să părăsească Rusia.n noiembrie 1919, chiar înaintea trupele revoluţionare, familia se refugiază la reşedinţa consulului danez, Thomas Schytte, care îi informează că împărăteasa-mamă a ajuns în siguranţă în Danemarca. După o scurtă şedere la consului danez, familia se refugiază la Büyükada în apropiere de Istanbul.După două săptămâni, au fost evacuaţi la Belgrad unde a fost vizitată de regentul Alexandru Karageorgevici, care va deveni mai târziu regele Alexandru I al Iugoslaviei (ginerele reginei Maria a României). Alexandru oferă Marii Ducese şi familie ei o casă permanentă în timp ce împărăteasa-mamă îşi cheamă fiica în Danemarca.
În 1920, Marea Ducesă ajunge la Copenhaga. Olga locuieşte cu mama ei, împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, la început la Palatul Amalienborg, apoi la o moşie regală la Hvidøre, fiind secretara ei şi companioană.
Împărăteasa-mamă a murit la 13 octombrie 1928, la Hvidøre. Cu partea ei de venituri revenită din moştenire, Olga a achiziţionat Knudsminde, o fermă în Ballerup situată la aproximativ 24 de km de Copenhaga. Ferma ei a devenit un centru pentru comunitatea monarhistă rusă în Danemarca şi era vizitată de mulţi emigranţi ruşi.Olga a început să-şi vândă picturile făcute de ea, a avut expoziţii la Copenhaga, Londra, Paris şi Berlin. O parte din venitul net al Marii Ducese primit din aceste licitaţii a fost donat diverselor grupări caritabile ruseşti.La 2 iunie 1948, Olga pleaca spre Canada.Familia s-a stabilit la Toronto unde au trăit până şi-au cumpărat o fermă de 200 acri la Halton, Ontario în apropiere de Campbellville.
Impreuna cu fii ei
În 1951, foşti ofiţeri şi membri ai Regimentului Akhtyrsky s-au strâns acasă la Marea Ducesă Olga pentru a celebra 300 de ani de la înfiinţarea Regimentului Regal.După moartea soţului ei, în 1958, Marea Ducesa a devenit din ce în ce mai lipsită de voinţă, până când a fost spitalizată în aprilie 1960, la Toronto General Hospital. La 21 noiembrie 1960 a intrat în comă şi a murit la 24 noiembrie la vârsta de 78 de ani.
Lucrari de artista
Autoportret
Crăciun la Grand Princess. 1950.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu