National Gallery, Londra

1824: Inaugurarea muzeul National Gallery, Londra 

 Primul sediu al National Gallery; din 1824 până în 1834

Galeria Naţională (National Gallery) găzduită de londonezi este o instituţie de artă şi, mai ales, de cultură născută din dorinţa de a oferi tuturor - nu doar cunoscătorilor de artă - posibilitatea îmbinării frumosului cu utilul şi necesarul pentru creşterea spirituală. Nu întâmplător, chiar de la începuturile sale (1838) accesul a fost şi este gratuit.

The Raising of Lazarus by Sebastiano del Piombo, from the collection of John Julius Angerstein. This became the founding collection of the National Gallery in 1824. The painting has the accession number NG1, making it officially the first painting to enter the Gallery.

National Gallery, spre deosebire de celelalte mari muzee din Europa, are o istorie relativ recentă. Această vârstă tânără se poate constata şi în faptul că, spre deosebire de celelalte muzee, National Gallery nu moşteneşte nici o colecţie regală sau măcar a vreunui aristrocrat; a fost instituit printr-o lege parlamentară în 1824.

Ideea unei colecţii naţionale fusese înaintată pentru prima oară în 1777, dar propunerea n-a avut nici un succes până în 1823, odată cu moartea lui John Julius Angerstein (om de afacere de origine rusă), când a apărut teama că impresionanta colecţie a acestuia ar putea intra pe mâna colecţionarilor străini. Şi, ca o fericită coincidenţă, Austria tocmai achitase o sumă importantă de bani Angliei în cadrul despăgubirilor de război şi astfel, guvernul britanic care se lamenta neîncetat de o lipsă cronică de bani a fost în măsură să achiziţioneze – în numele întregii naţiuni – 38 de tablouri din colecţia lui Agerstein.

Pe 10 mai 1824 colecţia a fost deschisă publicului tocmai în clădirea care fusese rezidenţa lui Angerstein la numărul 100 din Pall Mall. Cu ocazia acestei inaugurării, Parlamentul a numit un Consiliu de Administraţie compus din 6 membrii ( cu toţii academicieni şi politicieni de mare clasă) printre care şi celebrul pictor Thomas Lawance, cu datoria de a supraveghea activitatea noii galerii, să prezinte Parlamentului noile propuneri şi să administreze cu sfinţenie eventualele fonduri disponibile. Printre primele piese achiziţionate de el, în 1825, a fost Madonna della cesta opera lui Correggio. (În paranteză fie spus, aceasta era o tendinţă răspândită la toate marile galerii publice de a investi în opere ale Cinquecento-lui italian, chiar cu riscul neglijării şcolilor de artă naţionale, dintre care numai cea flamandă se bucura de oarecare atenţie). Cu doar un an mai înainte, Geroge Beaumont (colecţionar şi pictor amator) s-a oferit să doneze statului propria sa colecţie şi acestei donaţii i-a urmat donaţia unui alt mare colecţionar: reverendul William Holwell Carr. Dintre operele donate de acest brav reverend merită amintite: Sacra Famiglie de Tiziano şi pala San Giorgio e il drago a lui Tintoretto.

Noua reşedinţă în Trafalgar Square

Aceste trei colecţii importante şi altele de mai puţină importanţă, au făcut ca această reşedinţă moştenită de la Angerstein să nu mai fie potrivită. Aşa a fost hotărâtă (nu fără tensiunile şi dezbaterile critice normale, întrucât trebuiau demolate Atelierele de armament regale), construirea unui nou edificiu în apropierea memorabilului Trafalgar Square. Proiectul noii clădiri a fost încredinţat arhitectului William Wilkins, care a preferat solemnitatea stilului clasic. Noul sediu a fost inaugurat în 1838. Clădirea este compusă dintr-un corp central în faţa căruia tronează o minunată arhitectură de coloane surmontate de un timpan triunghiular, în cel mai pur stil neoclasic, inspirat din templele antice.

Planul arhitectului William Wilkins, 1836.

În anii următori colecţia s-a îmbogăţit simţitor atât prin donaţii cât şi prin noi achiziţii. În pofida faţadei muzeului care azi ocupă întreaga latură apuseană a Trafalgar Square-ului, iniţial, edificiul era format dintr-o singură sală. Rapida creştere a colecţiilor a creat curând probleme de spaţiu. Cu trecerea anilor, în jurul acestei unice săli au fost adăugate altele şi altele astfel că, îndărătul neschimbatei faţade, muzeul ocupă în prezent o arie foarte vastă.

La numai 14 ani de la inaugurarea sa, în 1838, muzeul se confrunta cu probleme deosebit de grave: creştere colecţiilor într-un sediu care trebuia împărţit cu Royal Academy; lipsa spaţiilor pentru birourile necesare, lipsa unui spaţiu pentru o centrală de încălzire generală; lipsa iluminării potrivite (ceea ce făcea ca mare parte din timp orarul de vizite să fie redus); o societate în continuă schimbare marcată de o crescândă lipsă de interes. Toate aceste dificultăţi au fost expuse în Scrisoarea deschisă adresată lordului Peel, ministrul de Interne. Scrisoarea a fost publicată de Charles Lock Eastalke, care începând cu publicarea acestei scrisori avea să dea o nouă dezvoltare muzeului.


virtual-tour