Ultimul cenaclu Flacara, Navodari, august 2010,partea I. Trei parti care pot fi ascultate cu o repetabila povara, luata de pe suflet, de dragul vremurilor traite cu o intensitate vulcanica, ca o flacara. Ultimul cenaclu Flacara, Navodari, august 2010,partea II Ultimul cenaclu Flacara, Navodari, august 2010,partea III "Luati fiecare o parte, Din marea cetate uzata, Ascundeti cu totii castelul, Ca poate-l refacem vreodata" .Cred ca toata aceasta generatie in blugi, are dorinta ascunsa si suprema, de a reface acest castel ascuns in munti. Castelul se numeste "Cenaclul Flacara"...!!!

Nicu Constantin

Nicu Constantin (n. 31 iulie 1938, Eforie Sud, judeţul Constanţa, d. 15 septembrie 2009, Bucureşti) a fost unul din cei mai mari actori români, de comedie şi nu numai. A murit pe 15 septembrie 2009, la ora 16.45, după un stop cardiorespirator, la Spitalul Militar, unde era internat din 11 mai.

Tatăl său, Tudor Constantin, provenea din localitatea albaneză Korcea (de unde se trag şi strămoşii lui Ion Caramitru, George Vraca şi Victor Eftimiu) şi a ajuns în România în anul 1910. Actorul Nicu Constantin îşi amintea că toate casele ce existau în fostul oraş Movilă (actualul Eforie Sud) purtau pecetea muncii tatălui său.

Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina şi sosise în Constanţa în 1913-1914, pentru a studia la Şcoala Greacă din localitate - considerată pe atunci cea mai bună instituţie de învăţămînt din Balcani cu predare în limba greacă.

Ecaterina şi Tudor Constantin s-au căsătorit în 1924 şi au avut 7 copii: Petre, Constanţa, Tefta, Gheorghe, Constantin, Nicu - viitorul actor, şi Lică. După terminarea războiului, în 1947, familia Constantin a mai înfiat un băiat din Moldova, Ştefan, ce avea apoi să devină căpitan pe unul din cele mai mari petroliere din lume, "Independenţa", găsindu-şi sfîrşitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.

De mic practică tot soiul de meserii: ajutor la bostănăria turcului Cadri, vînzător de răcoritoare pe plajă, vînzător de lapte, vînzător de creveţi la cornet, vînzător de ziare, sacagiu, bagajist la gară, etc. Banii astfel cîştigaţi devenind o sursă serioasă pentru întreţinerea familiei sale şi, deseori, pentru ajutorarea familiilor mai nevoiaşe din orăşel.

Pentru Nicu Constantin primele înclinaţii spre lumea artei încep să apară la vîrsta de 12 ani cînd avea ocazia, odată cu venirea concediilor de vară, să vadă la Eforie o serie întreagă de mari artişti: George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ştefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu etc.

Tot pe atunci învaţă de la sora sa, Constanţa, lungi poeme de cîte 30-40 de strofe, pe care le recită fără cusur la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor făcîndu-se astfel imediat remarcat.

Primul spectacol a fost însă ţinut în Şcoala de Marină din Constanţa cînd Nicu Constantin, ce făcea pe atunci parte din grupul "Trio Scaramuţa", a prezentat momentul satiric "Mîine vom fi pe mare" în care lua peste picior pe cei din conducerea şcolii. Alături de el mai apăreau atunci colegii săi, Muller, Geanoglu, Muşat, Korfiadis şi viitorul actor Costel Drăgănescu.

Succesul fiind garantat Nicu Constantin a oferit apoi publicului o altă compoziţie a sa, "Melodia constănţeană".

Angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”

Între 1960 şi 2000, a activat şi a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Constantin a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică.

În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Roluri în teatrul de revistă (selectiv)

Pagini alese din revista de altădată

Revista dragostei

La Grădina "Cărăbuş"

Colibri music-hall

Nu aduce ziua ce aduce noaptea

Jos pălăria

Vino să ne vezi diseară

Costică, ne vede lumea!

Uite că nu tac!

Lasă supărarea-n hol

Grand Music-Hall de Bucarest

Nimic despre elefanţi

Cafeaua cu lapte de adio

Salutări de la Vasile

Mi se pare că mă-nsor!

Savoy, Savoy!

Filmografie

The Prophecy: Forsaken (2005)

Ministerul comediei (1999)

Harababura (1990)

Borvizomanii (1988)

Muşchetarii în vacanţă (1984)

Secretul lui Bachus (1983)

Întoarcere la dragostea dintâi (1981)

Grăbeşte-te încet (1981)

Am o idee! (1981)

Alo, aterizează străbunica! (1981)

Ora zero (1979)

Totul pentru fotbal (1978)

Septembrie (1977)

Lupuşor şi Mieluţu (1975)

Vin cicliştii (1968) ... Nicu

Împuşcături pe portativ (1966)

Albume

"Nicu... vede tot"

"Uite-l pe nea Nicu..."

"Nicu Constantin... o viaţă de artist"

Maurice Boitel

Maurice Boitel (n. 31 iulie 1919,Tillières-sur-Avre, departamentul Eure) este un pictor francez de la şcoala École de Paris.

Imediat după naşterea sa, în Normandia, Maurice Boitel a locuit până la vârsta de 12 ani în Bourgogne la Gevrey-Chambertin, a cărui studiu de aprod a fost cumpărat de către tatăl său. Totodată, în această frumoasă provincie, a dobândit dragostea sa profundă faţă de natură şi poate această bucurie de a trăi, oglindită în operele sale, din anumite perioade.

Înainte de a fi admis la Şcoala naţională superioară de arte frumoase (Beaux-Arts) din Paris (la atelierul Narbonne), chiar după ce a luat parte la cel de-al doilea război mondial într-o unitate combatantă, Maurice Boitel a fost succesiv elev al şcolilor Beaux-arts din Boulogne-sur-Mer, Amiens, oraşe unde va locui câţiva ani, apoi la Dijon (în atelierul lui Andre Claudot) timp in care familia sa a revenit în Bourgogne, la Nuits-Saint-Georges .

În 1946, este laureat al premiului Abd-el-Tif, care îi permite să locuiască 2 ani în Alger împreună cu familia sa.

Premii, expoziţii, muzee

După întoarcerea în metropolă, pictorul Maurice Boitel are expoziţii la Paris la: Salonul Artiştilor Independenţi, Salonul Tinerei Picturi, Salonul Toamnei, iar mai târziu, la: {{Salonul Artiştilor Francezi]], Salonul de Desen, Peinture a l'eau, Salonul Terre Latine, Salonul Societăţii Naţionale de Arte-Frumoase şi la Salonul "Comparaţii". Este membru al comitetelor din ultimele două saloane.

În 1949, prezintă o expoziţie particulară a picturilor sale din Algeria,la Galeria Elysée, rue du Faubourg Saint-Honoré.

În 1951, are loc o nouă expoziţie particulară, la exact aceeaşi galerie. Participă totodată la o expozitie de grup la Galeria Suillerot şi la expoziţii cu temă, prezidate de către Jaques Hebertot,în cadrul Asociaţiei Amatorilor de Pictură. În 1958, primeşte Premiul Antral, decernat de oraşul Paris, şi prezintă o expoziţie particulară la galeria René Drouet, rue du Faubourg Saint-Honoré, la Paris unde, mai târziu, va prezenta şi alte expoziţii.

Dominique Boitel ajuste l'autoportrait de son père dans la salle comtale du chateau-musée où a lieu l'exposition

La inceputul anilor 50, primeste comenzi de decoratii (fresce si ceramica)pe care le realizeaza el insusi in intregime pentru grupurile scolare Robespierre la Montreuil-sous-Bois si Jean-Charles Gatinot la Montgeron . In 1963,Premiul Pierre Puvis de Chavannes, decernat de Societatea Nationala de Arte-Frumoase ii permite sa prezinte un ansamblu alcatuit din operele sale la Muzeul de Arta moderna din Paris. In 1966 primeste premiul Francis Smith care consta intr-un sejur in Portugalia.In 1968,primeste medalia de aur a Artistilor Francezi si a ACADEMIA Artelor-Frumoase ii decerneaza Premiul Bastein Lapage. In 1970,este invitat de catre Marina Nationala sa ramana pe port-avionul Clemenceau.Cu aceasta ocazia realizeaza mai multe picturi cu peisaje din Tarile de NORD. In 1980,este randul Institutului Francez sa-i atribuie Premiul Dumas Millier. Multe alte premii vin apoi sa incoroneze cariera sa de pictor artist ,printre care se numara si Marele Premiu al Consiliului General din Seine-et-Marne (1974), Premiul Roger Deverin acuarele decernate de fundatia Taylor(1984). Expozitii particulare, in muzeele din Boulogne-sur-Mer in 1976, din Saint-Maur in 1977, din Montbard in 1982, din Montreuil-sur-Mer in 1993,i-au dat ocazia de a prezenta in mai multe sali, retrospective cu marile tablouri unde sunt ilustrate compozitii ce prezinta peisaje din Franta, Italia), Spania, Portugalia, Olanda etc.

in 1990, Salonul de toamna de la Paris i-au oferit un omagiu in trei sali la Marele Palais din Paris. In 1999,Presedintele Comisiei din Salonul independentilor de la Paris il invita sa prezinte o retrospectiva a operelor sale.

In 2003 salonul societatii nationale a artelor-frumoase(beaux-arts)ii decerneaza Medalia de aur.A fost totodata si invitat de onoare in mai multe saloane de pictura la: Rosny-sous-Bois (1980), Blois (1983), Wimereux (1984), Villeneuve-le-Roi (1984), Yvetot (1986), Alfortville (1987), Bourges (1987), Saumur (1987), Metz (1991), Limoges (1992), Tours (1992).

Amatori din Marea Britanie, Statele Unite, Brazilia, Iran, Japonia, Venezuela etc au achizitionat numeroase tablouri, precum Statul francez si Orasul Paris.

Unele dintre operele sale sunt expuse in muzeele din Dijon, Saint-Maur-des-fossés, Sceaux et de Valence, Alger (L'entrée de la Villa Abd El Tif), Constantine (La villa des arcades), Bejaia/ex-Bougie(Intérieur)mai ales, la primaria din Paris si in cateva ambasade ale Frantei (Bogota et Kinshasa in special).

Printre prietenii sai pictori cei mai apropiati se numara in special Daniel du Janerand, Louis Vuillermoz, Pierre-Henry, Jean-Pierre Alaux, Bernard Buffet, Antoni Pitxot, Jean Carzou, André Hambourg, Emilio Grau Sala, Rodolphe Caillaux, Pierre Gaillardot si Paul Collomb.

Expozitia grupului actual in aprilie si mai 2006: "Majestueux Maghreb"la galeria Danielle Bourdette-Gorzkowski, cheile Saint-Etienne à Honfleur (14600).

Opera

Evolutia pictorului dureaza toata viata:pana in 1946 anul casatoriei sale practica o pictura expresiva,apoi din 1946 pana in 1952,o pictura foarte colorata mai ales in Algeria. Din 1952 pana in 1956 el realizeaza tablouri personale :in peisaje,obiectele sunt definite prin contururi negre cu retusuri cu cutitul.In timpul acestei perioade mai intai picteaza la Capul Gris-Nez,tablouri sobre si sumbre de furtuna,barci pe plaja,ruine de razboi.Picteaza si personaje:clovni,crescatori de pasari,marinari sau portrete.Apoi din 1958 pana in 1965 el picteaza la Cadaques(Spania)in fiecare vara.Este acelasi stil,cu luminile si culorile vii ale Mediteranei(peisaje,marinari,portrete,oameni pe plaja).

Incepand cu 1965,opera sa ramane structurata dar nu mai apar contururile:foloseste mai mult acuarela la Nisa,in Italia si la Sancerrois.In fiecare an,el vine la Cap Gris-Nez,la Audresselles,sau la Ambazac.Regiunea pariziana unde locuieste de obicei i-a furnizat inspiratie(Montmartre, Bois de Vincennes,insulele Senei,ale Marnei,Guermantes si Conches-sur-Gondoire).Din 1980 avea tendinta de a evoca o realitate idealizata.


Galerie


Portrete














Natura moarta





decorations pour l'Ensemble scolaire Voltaire à  Montreuil sous bois  








decorations pour l'Ensemble scolaire Charles Gatinot à  Montgeron  





Roma





Alger





Ambazac





Seine et Marne





Paris et ses environs

O zi  minunata!

ROMÂNIA E UN SAT FELICIA FELDIOREAN Doar ia românească, Mai vrea să ne păzească De relele din noi, De ploi şi de război. Vă spun ce mi se pare-acum, Că România e un sat În care fiecare ştie Când ai venit, când ai plecat. Când ai venit, când ai plecat, Nu poţi avea nici un secret, Căci România e un sat, Şi telefonul e defect. Cum stau ţărăncile la poartă, Aşa stau toţi şi ne privesc, Poporul meu are o soartă Ca un blestem nepământesc. Toţi alergăm spre nu ştiu unde, Şi nu ştim să venim 'napoi, Atâta jale mă pătrunde, Căci oamenii sunt tot mai goi. Ţărani am fost din străvechime, Ţărani am fost şi vom muri, Dar noi ne cumpărăm destine Pentru-a trăi, pentru-a iubi. Popor român cu ţara-n spate, Popor român cu sacii goi, Cine mai crede în dreptate? Ne scufundăm de-atâtea ploi. Şi totuşi eu mai cred în stele, Şi totuşi eu mai cred în ea, În ţara mea cu mari sechele, Eu cred că ea va re-nvia. Dar trebuie să mute-odată Mizeria în univers, Din ţara asta asudată Ce a luat-o-n sens invers. Va fi iar linişte acasă, Va fi iar linişte în sat, Şi-atunci vom sta din nou la masă Cu cel sărac, cu cel bogat. Vreau linişte în România, Vreau linişte în univers, Am obosit, mă doare glia Şi nu mai vreau decât să ţes. Să ţes o ie românească, O ie pentru ţara mea, S-o apere şi s-o păzească De toate relele din ea. DOAR IA ROMANEASCA-FELICIA FELDIOREAN- versuri si recitare GHEORGHE ZAMFIR:fond muzical

Virtuoso Vivaldi

Patricia Kaas

Lara Fabian

Lecţia cinci -de Mălina Constantin

sub cămaşa ta miroase a vară ancorată de-a lungul coloanei  vertebrale pe  genunchi flori de sudoare veştejesc paşii spune-mi cum să deschei nasturii până ating răsăritul scurs din tălpile tale

1000 de flori

Bertie Higgins - Casablanca

Didulja "Flamenco"

Emma Shapplin…