Alexandru Zirra

1883 - S-a născut compozitorul Alexandru Zirra, pionier al muzicii româneşti de operă (m.23.03.1946)

Alexandru Zirra (n. 14 iulie 1883, Roman — d. 26 martie 1946, Sibiu) a fost un compozitor şi pedagog român.

Moldovean de origine, născut în urmă cu 125 de ani, la 14 iulie 1883, în oraşul Roman din judeţul Neamţ, Alexandru Zirra a studiat la Conservatorul de Muzică din Iaşi cu Sofia Teodoreanu, Gavriil Musicescu şi Titus Cerne. Şi-a conţinut pregătirea la Milano, la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano (1905-1907; 1909—1911), sub îndrumarea lui Carlo Gatti (armonie, contrapunct, compoziţie). În ţară, timp de peste trei decenii, Alexandru Zirra a desfăşurat o vie activitate de profesor şi director la Conservatorul de Muzică din Iaşi (1907 – 1940), precum şi ca director al Operei Române din Bucureşti (1940 – 1941). Alexandru Zirra a fost unul dintre puţinii profesori care a afirmat necesitatea orientării învăţămîntului în funcţie de cerinţele culturii muzicale româneşti. Alături de munca la catedră, el a desfăşurat o bogată activitate componistică. A compus un mare număr de lucrări muzicale, manifestîndu-se în toate genurile. Pînă în anul 1923, el a compus lucrări cu caracter clasicizant: Suită clasică (1916) pentru orchestră, Suita în stil vechi; Suita pentru cor şi orchestră, două uverturi, lieduri etc. În cursul deceniului al treilea al secolului XX, activitatea creatoare a lui Alexandru Zirra capătă o amploare deosebită. Plaiurile Moldovei natale, paginile de eroism din istoria poporului român, basmul popular, opera literară a lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu – iată sfera tematică a operelor şi poemelor sale simfonice, de numele căruia se leagă realizări ale culturii muzicale româneşti interbelice. Cele inspirate din istorie sînt următoarele: operele Alexandru Lăpuşneanu (1930), după nuvela lui C. Negruzzi, Furtuna (1941), după cronica lui Grigore Ureche, Ion Potcoavă (1943), după Neamul Şoimăreştilor de Mihail Sadoveanu, de asemenea şi poemele simfonice Cetatea Neamţului (1936), Hanul Ancuţei; din basmele populare: Capra cu trei iezi (1940), după Ion Creangă, poemul simfonic Tîndală şi Păcală (1925), Imagini din viaţa de la ţară au stat la baza compunerii poemelor simfonice Pe şesul Moldovei (1931), Crăciunul (1938), Ţiganii (1939). Alexandru Zirra s-a inspirat, de asemenea, şi din creaţia literară: Călin, după Mihai Eminescu şi O făclie de Paşti (1940), operă după nuvela lui I.L. Caragiale. Este şi autorul unui Tratat de armonie (1928), necesar procesului de învăţămînt muzical. Muzicianul Alexandu Zirra a trecut în lumea umbrelor, departe de locurile natale, la 23 martie 1946, în Sibiu.

A studiat la Conservatorul de Muzică din Iaşi cu Sofia Teodoreanu, Gavriil Musicescu şi Titus Cerne şi s-a perfecţionat la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano (1905-1907; 1909—1911), sub îndrumarea lui Carlo Gatti (armonie, contrapunct, compoziţie).

În perioada 1907 – 1925 fost profesor şi director la Conservatorul din Iaşi, după care a plecat la Cernăuţi unde a înfiinţat Institutul de Muzică şi Teatru, pe care l-a condus până în 1935, după care s-a întors la Conservatorul din Iaşi, pe care l-a condus în continuare între 1935 şi 1940.

În perioada 1940 – 1941 a fost director al Operei române din Bucureşti.

În 1928 a publicat un Tratat de armonie, necesar procesului de învăţămînt muzical.

Alături de munca la catedră, el a desfăşurat o bogată activitate componistică, abordând, practic, toate genurile.

În 1944 a fost distins cu premiul „G. Hamangiu” al Academiei Române.

Compoziţii

Lucrări cu caracter clasicizant (până în anul 1923)

Suită clasică pentru orchestră (1916),

Suita în stil vechi;

Suita pentru cor şi orchestră,

două uverturi,

două cvartete de coarde,

o sonată pentru vioară şi pian,

lieduri,

coruri.

Opere

Alexandru Lăpuşneanu (1930), după nuvela lui Costache Negruzzi,

Furtuna (1941), după cronica lui Grigore Ureche,

Ion Potcoavă (1943), după Neamul Şoimăreştilor de Mihail Sadoveanu,

Călin, după Mihai Eminescu,

O făclie de Paşti (1940), după nuvela lui I.L. Caragiale.

Poeme simfonice

Cetatea Neamţului (1936),

Hanul Ancuţei;

Capra cu trei iezi (1940), după Ion Creangă,

Tîndală şi Păcală (1925),

Pe şesul Moldovei (1931),

Crăciunul (1938),

Ţiganii (1939)

Uriel da Costa”