Dan Grigore

Dan Grigore (n. 6 august 1943, Bucureşti) este un muzician român, pianist şi profesor de pian, elev al Cellei Delavrancea şi al lui Mihail Jora.

„Dan Grigore este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România. (Mihail Jora)”

„Talentul său pianistic este cu totul ieşit din comun, inteligenţa sa muzicală, gustul său şi simţul sensibil al sonorităţilor îi deschid calea către o carieră artistică internatională de prim rang. (Richard Hauser)”

„Excepţional! Tu nu eşti un al doilea Michelangeli. Tu eşti primul Dan Grigore! Eşti printre cei mai mari din lume! (Sergiu Celibidache)”

Se naşte în Bucureşti, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofiţer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucuresti (şef de promoţie) şi apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moştenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influenţa ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani şi se va dedica unei cariere muzicale. Este căsătorit şi are un copil.

Începe să studieze pianul şi teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) şi academicianul Mihail Jora (armonie şi compoziţie), profesor al lui Dinu Lipatti şi prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 îşi continuă studiile la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora şi cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primeşte Bursa Herder şi studiază la Academia de Muzica din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceauşescu, este marginalizat şi statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obţinute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la UniversitateaMadison - Wisconsin - SUA (1969-1971) şi bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susţină concerte în străinătate. În 1987 primeşte o invitaţie din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor. Invitaţia este refuzată de Elena Ceauşescu personal.

Iata cum descrie situaţia lui Dan Grigore ambasadorul Canadei la Bucureşti (1979-1983), Peter Roberts:

„Dan Grigore, marele pianist român, a suferit mult sub Ceauşescu. Am sugerat o paralela cu Sostakovici sub Stalin, dar gândindu-mă mai profund, cred ca soarta lui Dan Grigore a fost mai rea. Cel puţin Stalin se interesa de ceea ce făcea Sostakovici, chiar dacă încerca să-i ordone cum şi ce să compună şi îl ameninţa cu închisoarea sau moartea dacă nu se conforma. Lui Grigore, care a refuzat sistematic să dea orice semn de sprijin public pentru Ceausescu, i s-a interzis sa călătoreasca şi să concerteze în străinatate - pericol de moarte profesionala pentru un pianist de statura lui - şi a fost vânat şi persecutat în ţara lui, privat pâna şi de un minim trai decent. Nu exista nici un privilegiu nomenclaturist pentru el.”

—Peter Roberts

Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de solişti consacraţi. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internaţional George Enescu, la ediţiile din 1961 şi 1967. În 1968 este laureat al Concursului internaţional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputaţia sa este în continuă creştere şi primeşte numeroase invitaţii, atât în Europa de Vest, cât şi în Est. Marginalizat de regimul Ceauşescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al FilarmoniciiGeorge Enescu din Bucureşti, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.

După căderea regimului Ceauşescu, are o bogată activitate concertistică, susţinând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris,Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susţine trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.

Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primeşte o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Va activa la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autorităţile vremii să renunţe la clasa de pian. După Revoluţia din 1989 şi prăbuşirea regimului comunist, îşi reia activitatea didactică la cererea studenţilor, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine şef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Este şi Prorector de Onoare al Universităţii de Muzică Bucureşti, din anul 2000. Ca profesor, susţine masterclass-uri şi conferenţiază laBirmingham, Tokyo şi Sorrento.

Imediat după Revoluţia din 1989, în perioada ianuarie-mai 1990, este numit director al Filarmonicii George Enescu. În această calitate acţionează pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artişti români din exil: Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu. Îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcţia de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitaţie oficială de a reveni în ţară - împreuna cu Filarmonica din München. De asemenea începe procesul de restaurare a Ateneului Român şi redeschide ciclul de concerte de binefacere Daţi un leu pentru Ateneu, în colaborare cu Televiziunea Română, pentru colectarea de fonduri necesare renovării Ateneului. După alegerile din mai 1990, demisionează de la direcţia Filarmonicii şi se implică în viaţa publică şi în cea politică, alături de intelectualii şi oamenii de cultură români care luptau pentru formarea şi structurarea opoziţiei democratice din România. Între 1996-1997 este membru al Consiliului consultativ al Preşedintelui Televiziunii Române. Din iulie 2000 este membru înConsiliul Naţional al Audiovizualului.

Premii şi distincţii

Dublu laureat al Concursului internaţional "George Enescu", ediţiile 1961 şi 1967

Laureat al Concursului internaţional de pian de la Montreal, 1968

Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999

Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2000

Premiul Asociaţiei Criticilor Muzicali

Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live

Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi în 2005

Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007