Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 la Huşi - d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al extremei-drepte naţionalist creştine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (cunoscuţi şi sub numele de Legionari, Mişcarea Legionară sau neoficial, „Cămăşile Verzi”).

Legionarii i-au atribuit lui Zelea Codreanu titlul de Căpitanul, acesta având controlul absolut al organizaţiei până la moartea sa în închisoare.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huşi, cu numele Corneliu Żieliński Codreanu. Tatăl, Ion Żieliński Codreanu (Żieliński este nume polonez, Żielona [jielona] "verde"), şi-a schimbat în 1902 numele în Zelea Codreanu. Mama sa, Eliza Zelea Codreanu (n. Brauner), era de origine germană bavareză după bunicul patern. Codreanu a fost botezat în biserica ortodoxă în acelaşi timp cu părinţii săi.

Pentru a fi consecvenţi cu politica lor xenofobă, Corneliu şi tatăl său, Ion Żieliński Codreanu, s-au străduit să-şi plăsmuiască o origine neaoş-română, reclamându-se a se trage dintr-o veche familie de răzeşi şi arătând că Zelea ar fi provenit de la zale şi nu de la Żieliński, care înseamnă în poloneză :Codreanu.

A urmat cursurile şcolii primare la Iaşi şi Huşi, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mănăstirea Dealu.

La 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial, deşi încă nu împlinise vârsta minimă pentru încorporare. Între 1917 şi 1918 a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie de la Botoşani.

Devine membru al Gărzii Conştiinţei Naţionale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizaţiei. În 1920 ia parte la acţiunile de înăbuşire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina.

Admis la facultatea de drept din Iaşi, a devenit preşedintele Societăţii studenţilor la drept, organizaţie pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, „Asociaţia Studenţilor Creştini”. În semn de protest faţă de decizia rectoratului universităţii de a începe anul şcolar fără tradiţionala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în interiorul instituţiei. Din cauza acestei acţiuni a fost exmatriculat. A plecat în Germania, unde a studiat timp de câteva luni la Berlin şi Jena. În timpul şederii în Germania a participat la mitinguri organizate de Hitler şi s-a lăsat cucerit de doctrina hitleristă. Codreanu a fost impresionat mai ales de unităţile paramilitare naziste Sturmabteilung - SA care, prin acţiunile lordin anii '20, violente şi contrare legii, erau folosite ca instrument de convingere a oponenţilor mişcării naziste aflată în plină ascensiune.

În iunie 1925, Codreanu s-a căsătorit cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu. Sub auspiciile unor colaboratori şi simpatizanţi ca A. C. Cuza, generalul Macridescu, George Niculescu şi alţii, a fost organizat un spectacol-demonstraţie politică în care mirii purtau costume naţionale albe şi pe cap pirostrii cu crucea în creştet şi svastică pe frunte. În pofida măsurilor poliţieneşti luate de autorităţi, nunta a fost însoţită şi de acţiuni huliganice antievreieşti.

Ion Antonescu şi Horia Sima în uniformelegionare, salută cu salutul fascist sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestaţie a Gărzii de Fier, octombrie 1940

Reprimit la studii la Universitatea din Iaşi ca urmare a intervenţiilor profesorului A. C. Cuza, prieten al familiei şi totodată protectorul şi mentorul său spiritual, Codreanu se reîntoarce în ţară şi îşi reia studiile pentru o perioadă de timp scurtă. În acest răstimp participă la demonstraţiile studenţeşti care cereau limitarea numărului evreilor în învăţământul superior („numerus clausus”).

În 1923 fondează împreună A. C. Cuza Liga Apărării Naţionale Creştine (L.A.N.C.), partid antidemocrat şi antisemit.

În 1924, în urma unei altercaţii este implicat într-un proces la care, în sala de judecată, în faţa instanţei, îl împuşcă pe prefectul de poliţie Manciu, dar este achitat pe motiv că acţionase în legitimă apărare. Este vorba de primul dintr-o serie de asasinate politice (crima politică anterioară din România modernă a fost asasinarea lui Barbu Catargiu în 1863). „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice româneşti ceva ce nu făcea parte din tradiţia noastră” acuză Neagu Djuvara.

Din cauza unor disensiuni apărute în L.A.N.C., Codreanu se desprinde de mişcare şi, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, fondează mişcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”.

În anii următori, au loc o serie de manifestaţii ample împotriva „corupţiei parlamentare, a evreilor şi a comunismului”.

Cucerit de manifestaţiile teatrale, de paradă, de care se folosea propaganda nazistă în Germania, Codreanu, pentru a-i atrage pe ţărani la ideologia sa şi pentru a le obţine voturile, vizitează satele îmbrăcat în costum naţional şi călare pe un cal alb. În 1931 este ales în parlament deputat de Neamţ, obţinând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în judeţul Tutova, cu 5.600 de voturi.

Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naţionalist, stabilind o legătură structurală între creştinismul ortodox şi „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deşi dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă şi nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism şi Mişcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism şi Mişcarea Legionară”, etc. - C. Z. Codreanu: Cărticica şefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o şcoală şi o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămăşile verzi cu diagonală şi pistol la şold copiate după uniformele "cămăşile negre" fasciste-italiene şi "cămăşile brune" ale SA din Germania, precum şi frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat - în viziunea codrenistă - de democraţia liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor şi naţionaştilor români, „evreii”: „democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice” să cureţe ţara de moravurile politice murdare, să înlăture influenţa pernicioasă şi cosmopolită a evreilor şi a masonilor... „Să facem o ţară ca soarele sfânt de pe cer...” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari)) au atras o numeroşi studenţi, preoţi şi intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum şi personalităţi din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ş.a.

Cultul morţii

O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morţii, considerată ca o alternativă preferabilă într-o situaţie conflictuală:

„Poporul nu se conduce după voinţa lui: democraţia. Nici după voinţa unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viaţă şi norme, legi naturale de moarte. Legile vieţii şi legile morţii. O naţiune merge la viaţă sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.

Ţelul final nu este viaţa. (...) Acest moment final, „învierea din morţi”, este ţelul cel mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam.

Neamul este deci o entitate care îşi prelungeşte viaţa şi dincolo de pământ. Neamurile sunt realităţi şi în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta.

Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovaţi pentru starea de nenorocire în care se zbate ţara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi şi mai mari vinovaţi sunt românii ticăloşi, care pentru arginţii iudei şi-au trădat neamul. Jidanii ne sunt duşmani şi în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se aşează pe aceeaşi linie cu ei, sunt mai mult decât duşmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rând duşmanului. Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.” C.Z. Codreanu.

Legionarul iubeşte moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)

Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” - Radu Gyr: Imnul Tinereţii Legionare.”

Violenţe

În 1933 Codreanu întemeiază - ca expresie politică a Mişcării Legionare - partidul Totul pentru Ţară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), cu o platformă-program atât de violent fascistă, antisemită şi antioccidentală, încât prim-ministrul cu vederi liberale I. G. Duca, delegat de Carol al II-lea să organizeze alegerile, îi interzice participarea la alegeri. Duca este asasinat după trei săptămâni de un grup de trei legionari. Printre inculpaţii în procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de Codreanu, au compărut şi generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic şi alţii sub acuzaţia de conspiraţie criminală. Codreanu a fost achitat din nou. De subliniat că el avea controlul absolut asupra organizaţiei şi că toate acţiunile ei erau rezultatul ordinelor sau aprobării date de Codreanu.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar şi anticodrenist Mihai Stelescu pe motivul că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu şi că ar fi organizat un atentat la viaţa „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare faţă de Legiune şi căpitan” şi a decis excluderea lui Stelescu din mişcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-şi poată răscumpăra în faţa aceluiaşi Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută şi păcatul făptuit”.

Dar Stelescu şi-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laş, desfrânat şi slab orator. În 1936 un grup de zece legionari, studenţi în teologie, pătrunde în spitalul în care era internat şi îl împuşcă pe Stelescu în patul de spital, după care îi ciopârţesc cadavrul cu topoarele, dansând în jur şi murmurând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul criminali trimişi de „Căpitan” ca să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbaţi”), iar cei care l-au pedepsit pe I. G. Duca au fost numiţi „Nicadori”.

Făptaşii s-au predat poliţiei şi au fost omorâţi la rândul lor, în 1938, odată cu Codreanu.

Procesul şi moartea

În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga care luase poziţie faţă de Mişcarea Legionară („eşti un necinstit sufleteşte”), este trimis în instanţă pentru ultraj adus unui demnitar în exerciţiul funcţiunii. Condamnat la şase luni detenţie, în luna mai 1938 este rejudecat şi condamnat la zece ani de muncă forţată.

În noaptea de 29/30 noiembrie 1938 Codreanu este omorât (sugrumat), împreună cu alţi 13 legionari (Nicadorii şi Decemvirii), de jandarmii care îi transportau pe deţinuţi la închisoarea Jilava. Incidentul a avut loc în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Capitalei. Motivul oficial a fost o încercare de evadare, dar se speculează că motivul real a fost un ordin al lui Carol al II-lea.

„Suprimarea „Căpitanului” şi arestarea principalilor fruntaşi ai mişcării au dus la dezorganizarea Legiunii şi la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima” (Neagu Djuvara).

Legiunea s-a scindat în două tabere inamice, „simişti”, gruparea majoritară condusă de Horia Sima şi „codrenişti”, conduşi de Ion Zelea Codreanu (tatăl), cre l-a acuzat pe Sima de a fi fost spion al lui Moruzov, delapidator (a fondurilor primite de la germani la Viena pentru a organiza o armată legionară/ anti-sovietică), că l-a turnat pe „Căpitan” şi i-a trădat „cauza”, etc.

Organizaţii neolegionare actuale, ca Noua Dreaptă şi Legea Străbună, care se revendică drept succesoarele Gărzii de Fier, încearcă să prezinte un Codreanu revizuit, venerat, român-neaoş, bun creştin, purificat de fascism, antisemitism şi crime.