Dida Drăgan, născută Didina Alexandra Drăgan, (n. 14 septembrie 1946 - Jugureni, jud. Dâmboviţa) este o solistă vocală şi autoare de versuri din România. Este absolventă a Şcolii Populare de Artă, clasa Florica Orăscu. Îşi face debutul la Concursul de interpretare Bucureşti '71 obţinând premiul I, cu piesa "Vechiul pian" de Vasile V. Vasilache.
În anul 1972, obţine locul I la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, la secţiunea Interpretare.
În anul 1974, la Dresda obţine premiul pentru cel mai bun solist al festivalului şi premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.
În 1975 participă la Concursul Internaţional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia şi obţine premiul special "Cupa Intercontinentală".
Câştigă 15 ediţii ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records şi este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.
Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.
La Tokio este finalistă la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânţa nemuririi” de Radu Şerban.
Participă la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obţine Trofeul Mamaia la secţiunea "Creaţie".
Are colaborări cu formaţiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit şi Roşu şi Negru.
Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Şuteu cu care a şi lansat în 1986 un album de autor.
Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.
În 2003 primeşte în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate din partea Consiliului Judeţean Constanţa.
Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.
isi mai zice si "artista de la televizor" atunci cand vrea sa se alinte.......
RăspundețiȘtergereimi placea de cand eram eleva...
RăspundețiȘtergerepostarile "ucise" de neogen le voi inventaria si le voi schimba cu alte formate care sa poata permite auditia.este o bucurie sa stiu ca ti-au placut si ca le-ai simtit lipsa..............
RăspundețiȘtergere