"Oedip", de George Enescu

1958: A avut loc premiera bucureşteană a operei "Oedip", de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936) Œdipe (în limba română Oedip) este o tragedie lirică în 4 acte de George Enescu, pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, pornind de la tragediile Oedip rege şi Oedip la Colonos scrise de Sofocle. Opera "Oedip" a fost compusă de George Enescu în perioada 1921 - 1931, fiind dedicată soţiei sale Maria Tescanu Rosetti (cunoscută ca Maruca Tescanu Rosetti). Enescu a lucrat la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera mondială a avut loc la Opéra Garnier din Paris, pe 13 martie 1936. Opera "Oedip" de George Enescu se va monta pentru a doua oară la Opera Naţională din Paris, în sala Garnier, în stagiunea 2010-2011.  Premiera românească a avut loc la Bucureşti, pe 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, în excelenta traducere realizată de criticul Emanoil Ciomac[3], dirijor Constantin Silvestri, cu ocazia primei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”. În decursul timpului, la Opera Naţională Bucureşti spectacolul a cunoscut mai multe variante de montare regizorală, 1958 - Jean Rânzescu 1991 - Cătălina Buzoianu 1995 - Andrei Şerban 2003 - Petrică Ionescu Au mai existat şi alte montări, aşa cum au fost cele de la Opera Română din Cluj, în regia lui Rareş C. Trifan şi la Opera Naţională Română din Iaşi, în regia lui Eduard Sveatchevici. Personajele principale Oedip - bas-bariton Laios - tenor Iocasta - mezzosoprană Creon - bariton Păstorul - tenor Sfinxul - contralto Tiresias - bas Tezeu - tenor sau bariton Marele Preot - bas Antigona - soprană Străjerul - bas Spectacolul, absolut memorabil, de la montare la interpretarea excepţională a lui David Ohanesian în rolul lui Oedip, dar şi a celorlalţi cântăreţi din distribuţie, avea să se impună, rămânând timp de aproape trei decenii pe afişul Operei bucureştene (record de longevitate) şi fiind prezentat cu succes în turnee în străinătate. Montarea fusese minuţios pregătită, cu entuziasm şi cu risipă de efort. Se cânta în limba română, libretul lui Edmond Fleg fiind tradus (o traducere foarte bună, de altfel) de Emanoil Ciomac. În epoca proletcultismului nu era admisă interpretarea operelor în limba originală, considerându-se că în acest fel accesul „maselor” la cultură (slogan demagogic al comuniştilor) este îngrădit.  În ciuda acceptului dat de autorităţi pentru montarea lui „Oedip” şi a triumfului premierei, cenzura a interzis publicarea cronicilor la acest spectacol. Se pare că respectivii responsabili cu propaganda şi ideologia comunistă s-au speriat puţin, considerând că opera ar fi cam „mistică” şi e periculos să se scrie în presă despre ea. Au scăpat totuşi două sau trei articole în reviste din Cluj şi Iaşi. „Întregul spectacol se bucură de o mare închegare în toate componentele sale şi lasă impresia de neuitat a reconstituirii prin mijloace noi, muzical-dramatice, a operei noastre, a unei adevărate reprezentaţii a tragediei antice. Spiritul acestei tragedii, bine tălmăcit, trăieşte de-a lungul spectacolului «Oedip» – realizare cu care ne putem mândri şi care constituie o culme încă neatinsă în evoluţia spectacolului muzical dramatic în ţara noastră”, scria I. Văleanu (Ilie Balea) în „Tribuna”, Cluj, 27 septembrie 1958. În seara premierei, la pupitrul dirijoral s-a aflat Constantin Silvestri, pentru ca, după puţin timp, conducerea muzicală să fie preluată de Mihai Brediceanu, care a realizat mai târziu şi înregistrarea discografică „Electrecord”. Spectacolul din 22 septembrie a fost înregistrat, direct din sala Operei, de Radiodifuziunea Română, banda aflându-se astăzi, în stare bună, în Fonoteca de Aur a instituţiei. Este un document sonor inestimabil. Distribuţia premierei a fost următoarea: David Ohanesian (Oedip), Ionel Tudoran (Laios), Elena Cernei (Iocasta), Nicolae Secăreanu (Tiresias), Alexandru Enăceanu (Creon), George Mirea (Păstorul), Ioan Hvorov (Marele Preot), Valentin Loghin (Phorbas), Jean Bănescu (Paznicul), Ladislau Konya (Tezeu), Zenaida Pally (Sfinxul), Valentina Creţoiu (Antigona), Măria Săndulescu (Meropa). Maestru de cor: Stelian Olariu. Regia artistică: Jean Rânzescu. Scenografia: Roland Laub. Costumele: Ofelia Tutoveanu. Maestru de balet: Gelu Matei. Scriind despre premiera absolută a lui „Oedipe” (când se vorbeşte de varianta originală în limba franceză, se păstrează ortografia franceză) de George Enescu, de la Opera din Paris, din 13 martie 1936, criticul Émile Vuillermoz făcea următoarea remarcă: „Muzica sa în teatru nu deţine clasicul rol pe care i-l dau «criticiştii». Ea nu analizează nimic, nu declamă, ci se mulţumeşte să freamăte cu o sensibilitate miraculoasă. Ea este subconştientul dramei. Forma aceasta eliptică, discreţia şi lirismul ei adânc n-au fost totdeauna înţelese la prima audiţie. Cum să înţelegi de prima dată o astfel de muzică, atât de uimitor lipsită de prejudecăţi, care îşi schimbă mereu forma şi se reînnoieşte cu fiecare situaţie?”  Ne putem întreba astăzi, după 72 de ani de la premiera pariziană a lui „Oedipe”, când opera enesciană este unanim recunoscută şi din ce în ce mai des cântată, ce ar însemna această sintagmă, „subconştientul dramei”, în strânsă legătură cu un fapt muzical.