Mos Craciun

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae care şi-a făcut apariţia în secolul III. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general Moş Crăciun este imaginat ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică (mai frecvent în Finlanda sau în Canada).

Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cizmele pregătite special pentru aceasta.

Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume. În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Moş Crăciun, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, a ilustrat prin sute de desene toate aspectele legendei şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a promovat în 1885 ideea că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Acest lucru a fost preluat anul următor de scriitorul George P. Webster. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfăşurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom l-a conturat o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roşu şi o atitudine tolerantă. Compania foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în campaniile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acel moment până în prezent.

În „Dicţionar onomastic românesc”, „Crăciun” este un substantiv, personificat în folclor ca Moş Crăciun. Romulus Vulcănescu prezintă legenda personajului: „Mitul arhaic al unui cioban-zeu-moş este transfigurat în mitul unui cioban demonic care refuză s-o primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Soţia lui Crăciun (Crăciuna sau Crăciuneasa, în studiul lui Pericle Papahagi) o primeşte într-ascuns şi moşeşte pe Isus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile, dar Fecioara Maria i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism (încă nedefinit la acea dată în Istoria Religiilor). De bucurie că nevasta lui a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui şi joacă hora cu toate slugile sale. După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstoreşti (lapte, cas, urdă, smântână) pentru ea şi fiul ei”. Etnologul afirmă că Moş Crăciun reprezintă o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Isus la naşterea sa şi că este simbolul tipului creator. Sintagma „moş” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”. Semnificaţia sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeaşi zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea şi renaşterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, şi, după apariţia creştinismului, naşterea lui Iisus. Determinantul „Moş (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară şi să se nască de Anul Nou. Existenţa lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda şi învia la începutul anului următor. În tradiţiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie ca un om obişnuit (un bătrân, pastor cu barba de omăt, vecin cu Mos Ajun, etc).Vestimentaţia lui era alcătuită din costum popular, anotimpul sugerat fiind primăvara.Vechimea numelui e dovedită de existenţa cuvântului, în variante, în aromână şi megleno-română.