Pe malul tristeții

Trec trist printre ruinele iubirii,

pășesc pe roși cărămizi surpate

(detalii mici din caznele-amintirii

cu aburi albi de lucruri împrăștiate).

Bombardament de intrigi și de ură, 

rafale de injurii, otrăvuri și pumnale

răzbat din fiecare crăpătură,

din rănile-arajamentelor florale.

Prin colțuri zac atâtea vorbe mute

ce mai îngână numai printre lungi oftaturi,

pășesc prin bălți de lacrimi amar secătuite,

în cioburi, resemnarea alunecă din rafturi.

Durerea ca o ceață învăluie tardiv

îmbrățișări, săruturi, râsete și dor

ce muribund se scurg din al iubirii tiv

și se adună toate în al uitării nor.

Câte un roman, un vers, o cugetare

încearcă să refacă ce-ar fi fost

în stafii de personaje ireale,

în parastase ce nu-și mai au vreun rost.

Trec trist printre ruinele iubirii,

pășesc pe roși cărămizi surpate

și plâng pe-un mal uitat al amintirii

cu-atâtea vieți rămase prea departe.