Cuplul ca obiect imposibil de Valeriu Gherghel

René François Ghislain Magritte (1898 – 1967), The Lovers. 1928. Oil on canvas One I Love - Meav  Transcriem cîteva pasaje dintr-un interviu cu romancierul şi eseistul francez Pascal Bruckner, autorul volumului Paradoxul iubirii (recent tradus şi în româneşte). Interviul a apărut în numărul 31 al revistei România literară.  Întrebare: Spuneţi undeva că cei doi parteneri din cuplurile de astăzi tind să se elibereze unul de celălalt pentru a deveni liberi împreună. Dar oare nu cumva o primă condiţie ar fi să ne eliberăm întâi pe cont propriu, să devenim unul, o fiinţă perfect autonomă şi unitară? Deci să parcurgem drumul în sens invers, pentru ca necesitatea eliberării să nu mai intervină după aceea, în cuplu?  Răspuns: Căutăm, într-adevăr, independenţa. Marea teamă a cuplurilor de astăzi este teama de angajament. Atunci când formează un cuplu, oamenii nu vor să piardă exact această calitate pe care o aveau fiind celibatari, independenţa. În acelaşi timp, am vrea să fim nici independenţi, nici dependenţi, am vrea să beneficiem de toate avantajele libertăţii, având şi toate privilegiile unei relaţii. Acesta este visul imposibil, evident irealizabil, al cuplurilor moderne.  Î: Aşadar, acel limbaj unic al cuplului, despre care vorbiţi, nu cel format din două limbaje diferite, ale partenerilor, ar fi un fel de obiect imposibil.  R: Da, într-adevăr, se poate spune şi aşa, cuplul e un obiect imposibil, dar el este scopul nostru. În orice caz, atunci când iubim o persoană, ştim foarte bine că îi ştirbim libertatea, aşa că nu ne dăm seama cum să ne comportăm dacă ne întâlnim cu acea independenţă după care tânjim atât de mult. Dragostea urmăreşte scopuri care se bat cap în cap, dar în asta constă şi bogăţia ei.  Î: Vă citez: „E întotdeauna mai bine să punem în scenă, fără să le judecăm, nebuniile sufletelor umane.” Acesta este scopul Paradoxului iubirii?  R: Da, aşa e. Dragostea e plină de sentimente nu întotdeauna glorioase. La urma urmei, sufletul uman nu e cel mai transparent, cel mai curat, cel mai drăguţ, cel mai cristalin lucru, iar problema în ziua de astăzi este că judecăm, prea des, sufletele oamenilor în termeni de normal sau patologic. Dar iată marea lecţie a literaturii: ea ne arată că, în ce-i priveşte pe iubiţi sau pe soţi, există momente de iraţionalitate şi incoerenţe pe care numai ea încearcă să le exprime. Mai ales în roman îşi găsesc expresia cele mai fine nuanţe ale complexităţii umane. În prezent, când vorbim despre dragoste, simplificăm întotdeauna lucrurile.    Valeriu Gherghel Cititi mai mult aici