Farmecul şi seducţia de Valeriu Gherghel

În 2003, Georges Vigarello a ţinut în cadrul l’École des Hautes Études un seminar despre „mizele aparenţei fizice”. S-a referit, fireşte, la silueta corporală, la gesturi şi mişcări, la veşminte, la culori. Într-un cuvânt, la corp, în măsura în care corpul primează (ca aparenţă şi apariţie) în relaţiile sociale. Fireşte, importanţa şi semnificaţia corpului au o evoluţie istorică (nu mai puţin conţinutul frumuseţii). În acest context, Vigarello a vorbit şi despre modurile seducţiei în timp. În Vechiul Regim (după periodizarea istorică a savanţilor francezi), seducţia a fost privită mai degrabă negativ. Cuvântul „seducţie” (ca şi acela de „cochetă”) au o conotaţie peiorativă şi apar în limbajul juridic al epocii. Cocheta este blamată. Ceea ce nu mai este deloc valabil astăzi. În secolul al XVII-lea, seducţia se defineşte ca fiind „exerciţiul influenţei asupra cuiva”. A seduce înseamnă, într-un fel, a subordona, a subjuga, a înfrânge o opoziţie. Prin urmare, seducţia e o specie „slabă” a violenţei. În deosebire de azi, seducţia operează într-un univers de inegalităţi şi asimetrii. Din acelaşi context lexical face parte şi termenul „farmec”: el nu desemnează doar corpul, ci corpul animat, corpul care este locul armoniei, delicateţei: „le corps qui charme c’est le corps qui est animé”. Interesant este că, în Vechiul Regim, farmecul nu are nici o conotaţie sexuală. El e de natură pur psihologică, pur „angelică” (este chiar termenul lui Vigarello). Nu numai seducţia evoluează, dar şi frumuseţea fizică, modul în care e percepută şi apreciată. Georges Vigarello subliniază, astfel, că „la beauté s’invente dans l’histoire”. Idealul de frumuseţe se modifică permanent. Nu ne mai place azi ceea ce veneram ieri. Evul Mediu preţuieşte, în cazul domniţelor, în afara cosiţei, forma delicată a buzelor, gura mică şi strânsă, ca semn al unei firi discrete şi retrase: domniţa nu e dispusă să vorbească prea des, nu izbucneşte în râs pe neaşteptate, se comportă mereu cu extremă reţinere. Aş aminti, în încheiere, că Georges Vigarello a redactat o lucrare despre frumuseţe, despre care am scris deja pe blog: mă refer la O istorie a frumuseţii. Corpul şi arta înfrumuseţării din Renaştere pînă în zilele noastre, traducere de Luana Stoica, Editura Cartier, 2006. Pentru a redacta această nota am folosit un interviu al profesorului Georges Vigarello publicat în versiunea online a revistei Le portique (no 12, 2003): http://leportique.revues.org/index575.html Valeriu  Gherghel N. A. Imaginea reproduce tabloul semnat de Remedios Varo Uranga (1908-1963). Este intitulat Aux bonheur des dames (1956). filosofiatis