Fiara din junglă de Valeriu Gherghel

Eva Antonini, "Les amants" (per ispirazione Magritte), 2009  Greensleeves - Flute and Harp O povestire scrisă în 1903, în perioada mijlocie de creaţie a prozatorului Henry James (1843-1916), e intitulată “Fiara din junglă”, The Beast in the Jungle. Am mai vorbit despre ea pe acest blog. Povestirea abordează tema triumfului vieţii, dominantă în această “fază”, într-un registru grav. Protagonistul acestei povestiri este un funcţionar pe nume John Marcher, care întîlneşte într-o somptuoasă casă de ţară din Anglia o femeie cunoscută cu vreo zece ani în urmă în Italia. Această femeie, May Bartram, îi aminteşte că atunci, el i-a dezvăluit, ca pe-o mare taină, convingerea lui că e hărăzit unui destin de excepţie. John Marcher, care uitase cu desăvîrşire cuvintele pe care i le spusese femeii, se reîmprieteneşte cu ea, încercînd să le desluşească tîlcul. Cuvintele (“Mi-ai spus că… te aşteaptă ceva cu totul neobişnuit şi straniu, poate ceva miraculos şi înspăimîntător, care avea să ţi se întîmple mai devreme sau mai tîrziu”) îi apar acum sub forma unei imagini înfricoşătoare: imaginea unei “fiare ascunsă în junglă”. May Bartram se oferă să pîndească împreună cu el ivirea “fiarei”, iar Marcher consimte.  După un timp, femeia se îmbolnăveşte, iar Marcher îşi dă seama că amîndoi au îmbătrînit aşteptînd în zadar saltul jivinei. La ultima lor întîlnire, ea îi spune că fiara a şi sărit… Curînd după aceea, May moare, ducînd în mormînt taina unei iubiri neîmpărtăşite.  Cu un an mai tîrziu, Marcher, reîntors în Anglia, după o lungă călătorie prin Asia, începe să viziteze, tot mai des, cimitirul unde a fost înmormîntată prietena sa. Într-o după amiază de toamnă, zăreşte acolo un bărbat de vîrstă mijlocie, îndoliat – tocmai îşi înmormîntase nevasta. Privindu-i faţa răvăşită de durere, Marcher are, în sfîrşit, revelaţia propriului eşec, provocat de egoism: “Pe el nu-l atinsese niciodată nicio pasiune…; el supravieţuise şi bătuse drumurile şi dusese o viaţă lîncedă… Soarta care îi fusese scrisă se înfăptuise pe de-a întregul – şi acum îşi golise paharul pînă la fund; fusese într-adevăr… omul căruia îi era dat să nu i se întîmple nimic”.... Valeriu Gherghel filosofiatis