Filosofia și eternul feminin de Valeriu Gherghel

Charles Desains Femme  asphyxiee "The Flower Duet (Lakmé)" - Léo Delibes Problema relației dintre filosofie și femeie a fost abordată rar și cu multă precauție. Nu pricep de ce. Dacă au filosofat mai puțin, femeile au fost, în schimb, dintotdeauna niște adevărate Muze pentru domnii filosofi. De exemplu, nevasta lui Socrate, guraliva Xantipa, e deja vestită. Nu se poate redacta o istorie serioasă a filosofiei grecești fără ea. Aș adăuga faptul că femeile au constituit mereu auditoriul cel mai inteligent al bărbaților. Multe tratate de filosofie au fost scrise pentru doamne și prințese. A rămas celebră regina Christina a Suediei, care l-a invitat pe Descartes la curtea ei și l-a convins să scrie un tratat despre pasiunile omenești. Aș vorbi acum despre un anume gînditor francez. Rostul paragrafului, veți vedea, are directă legătură cu femeile. Așadar, mă refer la Frédéric Pagès, licenţiat în Filosofie şi unul din condeiele redutabile de la “Canard enchaîné” (o vestită publicaţie satirică din Hexagon), unde interviurile lui mai degrabă imaginare au avut mereu un enorm succes. Numitul Pagès a publicat mai multe cărțulii neconformiste şi spirituale, în care formaţia lui academică şi umorul se amestecă într-un chip simpatic. După Descartes şi cînepa (azi s-ar spune Descartes și iarba): De ce să te muţi în Olanda? (în original e Descartes et le cannabis: Pourquoi partir en Hollande? Éditions Fayard, “Mille et une Nuits”, 1996), şi Viaţa sexuală a lui Immanuel Kant (La vie sexuelle d’Emmanuel Kant, 1999; volumul e semnat cu pseudonimul Jean-Baptiste Botul, “filosof oral”, şi a fost tradus şi la noi), Frédéric Pagès a publicat la Éditions Fayard, “Mille et une Nuits”, în 2007, o cărţulie provocatoare și amuzantă, de 80 de pagini, intitulată A filosofa sau arta de a lua piuitul femeilor (Philosopher ou l'art de clouer le bec aux femmes). Constatînd faptul că în istoria metafizicii sînt prea puține femei, Pagès se porneşte să le caute prin timp, de la Aspasia lui Pericle, la Hypathia din Alexandria (ucisă de niște creștini fanatici, în 415) şi pînă la Julie de Lespinasse, în secolul al XVIII-lea, găsind destule, mai ales în dormitoarele filosofilor. Vrînd să demonstreze că filosofia nu e o disciplină misogină, că ea nu a fost și nu este un tărîm asexuat, un “no sex land”, “o zonă neutră, o Elveţie a gîndirii", autorul francez se lansează în paradoxuri ilariante şi anecdote hazoase, care, cu siguranţă, le vor intriga pe militantele feministe. Deşi scopul şi intenţia autorului sunt mai mult decît nobile. Frédéric Pagès sugerează un fapt doar în aparenţă uimitor: contribuţia filosofică a sexului frumos s-a manifestat îndeosebi în conversația de tip socratic, mai cu seamă în epoca glorioasă a saloanelor franțuzești. Dar acest timp al sensibilităţii şi gingăşiei metafizice a trecut: seriosul masculin a luat hăţurile în mînă şi a predicat o înţelepciune seacă de la înălţimea catedrelor universitare. Morala cărţii lui Pagès este următoarea: discursul filosofic feminin s-a învăluit dintotdeauna în umilinţă, discreţie şi pudoare. Femeile au filosofat neîndoios. Dar sistemele lor au fost îndeosebi o filosofie de buduar. Femeilor nu le-a păsat prea tare de posteritate şi glorie. Ele s-au mulţumit să-i educe pe bărbaţi (id est pe barbari). Şi, nu încape vorbă, au reuşit ăn cele mai multe rînduri… Să sperăm că Philosopher ou l'art de clouer le bec aux femmes va fi tradusă cît de curînd în româneşte. Căutați și citiți cartea lui Frédéric Pagès, chiar dacă nu veți ști la sfîrșit mai multă filosofie. Veți ști, totuși, mai mult despre sufletul și mintea domnișoarelor și domnelor care au stat în preajma filosofilor. Nu e puțin lucru. Valeriu Gherghel Cititi mai mult aici