René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură.
Încă din tinerețe, Magritte își pune imaginația sa neobișnuită în slujba picturii, care îi permite să-și transforme visele și viziunile în tablouri. Pictura lui Magritte, reflectare a gândirii sale misterioase, se bazează pe întâlnirea minunată și neașteptată dintre irealitate și cotidian. În felul acesta el seamănă cu De Chirico și cu artiștii dadaiști, cu care împărtășește același caracter remarcabil și ironia. Între anii 1920-1967 pictează aproximativ o mie de tablouri, care vor constitui o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de pictori.
René Magritte primește primele lecții de desen în Châtelet la vârsta de 12 de ani. Liniștea tinereții îi este în mod dramatic întreruptă în noaptea de 24 februarie 1912: mama sa se sinucide aruncându-se într-un râu. Magritte sosește la Bruxelles în anul 1915 și se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase, pe care o va frecventa cu intermitențe vreme de doi ani. În 1918 ies la iveală primele sale lucrări, un afiș de reclamă și câteva desene în revista "Au volant" ("La volan").
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu