Nicolae Ghica-Budești (n. 22 decembrie 1869, Iași - d. 16 decembrie 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și membru al Comisiei monumentelor istorice.
(1868 -1943)
Arhitect, istoric şi cercetator, iniţiatorul studiului sistematic al arhitecturii din România şi un foarte important autor de arhitectură al momentului neoromânesc. A studiat la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1889-1893) ca student al inginerului Anghel Saligny apoi la Ecole de Beaux Arts din Paris în atelierul lui V.A.F. Laloux. A obţinut diploma în 1901. Revenit în România începe studiul monumentelor medievale, lucrează la Comisia Monumentelor istorice şi devine în 1908, profesor la Şcoala de Arhitectură. Este autorul lucrării Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia – o serie de 4 tomuri de istoriografie de arhitectură, rezultatul unei cercetări esenţiale pentru cunoaşterea moştenirii construite din două provincii istorice ale Valahiei. A condus lucrările de restaurare la numeroase monumente medievale în cadrul direcţiei tehnice a Comisiei Monumentelor Istorice.
Istoriografia de arhitectură îl socoteşte un continuator inspirat al începuturilor marcate de personalitatea lui Ion Mincu şi, alături de colegul său de generaţie Petre Antonescu, unul din stâlpii curentului neoromânesc în arhitectura din primele decenii ale secolului 20.
Pe lângă proiectul şi construcţia Muzeului Naţional, a realizat noua aripă a Universităţii din Bucureşti (în colaborare cu A. Baucher, 1928-1930) în manieră eclectică. Lucrări foarte interesante în care dezvoltă un idiom neoromânesc compozit, adesea tratat în cărămidă aparentă cu ancadramente şi detalii de piatră, ce incorporează explicit detalii de arhitectură medievală din Moldova – Reşedinţa R. Rosetti, Casele proprii, Biserica Sf. Vasile Polonă, Institutul de Seruri şi Vaccinuri Pasteur, toate din Bucureşti, si, printre altele, o biserică la Iaşi, un liceu la Râmnicu Vâlcea, Mauzoleul lui Vasile Alecsandri la Mirceşti.
Operă
Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, prima biserică greco-catolică din Vechiul Regat, construită după planurile lui Ghica-Budeşti în anul 1909
După planurile arhitectului s-au construit:
Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939)
Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești
Biserica Copou din Iași
Biserica Cuțitul de Argint, București
Casa Rosetti, București
\Resedinta arhitectului
Strada Sevastopol nr. 19, Bucuresti
A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)
Publicații
Preocuparea cu vechea arhitectură românească s-a concretizat și în diverse publicații despre istoria arhitecturii din Muntenia și Oltenia:
Mânăstirea Probota (cu G. Balș), București - Institutul de arte grafice Carol Göbl, 1909 (Arta românească nr. 3)
Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine pâna la Neagoe Basarab, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX (1927), fasciculele 53-54, paginile 121-158
Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasciculele 63-66
Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în BCMI XXV (1932), fasciculele 71~74
Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în BCMI, XXIX (1936), fasciculele 87-90
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu