photo eb1b08bb.png

14 aug. 2010

Giorgio Strehler



1921 - S-a născut Giorgio Strehler, unul dintre cei mai compleţi oameni de teatru ai secolului XX. După ce montează în Elveţia (în timpul războiului) şi în Italia pentru mai multe companii, fondează la Milano împreună cu Paolo Grassi, Piccolo Teatro (1941), inaugurat cu „Azilul de noapte” de Gorki. A semnat afişele a circa 200 de spectacole, unele reluate în decursul anilor. Printre ultimele spectacole se numără „Elvira o la passione teatrale”(1987) şi „Faust fragmente” (1991) unde avea rolul titular. În 1968 fondează Teatro Azione, unde realizează „Cântecul călugăriţei lusitane” de P. Weiss - anticipînd teatrul sărac - şi „Sfânta Ioana a abatoarelor” de Brecht (m.25.12.1997).




GIORGIO STREHLER, mare regizor reformator al scenei europene, a montat teatru şi operă cu acelaşi rafinament. Nimeni nu a acordat o atenţie atât de mare importanţei luminilor în spectacol. În acelaşi timp, a crezut cu tărie în puterea actorului de a străluci pe scenă. Trilogia vilegiaturii de Goldoni, Livada de vişini de Cehov, El Nost Milan de Bertolazzi, Opera de trei parale şi Viaţa lui Galileo Galilei de Brecht, Uriaşii munţilor de Pirandello, Regele Lear, Furtuna de Shakespeare sunt spectacole care l-au făcut celebru în toată lumea.




Piesa preferată a lui Strehler rămâne Slugă la doi stăpâni de Goldoni, pe care a montat-o în şase variante. Ultima a avut premiera în 1997, marcând aniversarea a jumătate de veac pentru Piccolo Teatro, înfiinţat în 1947 de Giorgio Strehler şi Paolo Grassi. Reluând Arlecchino, Strehler a restituit teatrului o formă uitată, a redescoperit frumuseţea Commediei dell'arte.



Famous opera productions

Jeanne d'Arc au Bûcher (Arthur Honegger) La Scala, Milan (1946)
Lulu (Alban Berg) Venice (1949)
La favola del figlio cambiato (Gian Francesco Malipiero), Venice (1952)
The Fiery Angel (Sergei Prokofiev) Venice (1955)
L'histoire du soldat (Igor Stravinsky) Piccola Scala, Milan (1957)
Un cappello di paglia di Firenze (Nino Rota) Piccola Scala, Milan (1958)
Rise and Fall of the City of Mahagonny (Kurt Weill) Piccola Scala, Milan (1964)
Die Entführung aus dem Serail (Mozart) Salzburg Festival (1965)
Cavalleria rusticana (Pietro Mascagni) La Scala, Milan (1966)
Fidelio (Beethoven) Florence (1969)
Simon Boccanegra (Verdi) La Scala, Milan (1971), Vienna State Opera (1984)
Le nozze di Figaro (Mozart) Paris (1973), Milan (1980)
The Magic Flute (Mozart) Salzburg Festival (1974)
Macbeth (Verdi) La Scala, Milan (1975)
Falstaff (Verdi) La Scala, Milan (1980)
Don Giovanni (Mozart) La Scala, Milan (1987)
Così fan tutte (Mozart), Piccolo Teatro, Milan (1998) (note: Strehler died during the final rehearsals)

Famous theatre productions

Richard II, Shakespeare (1948)
Julius Caesar, Shakespeare (1953)
Coriolanus, Shakespeare (1957)
Power Games (an adaptation of Shakespeare's first Henriad) (1965)
Re Lear, Shakespeare (1972)
The Tempest (play) Shakespeare (1978)
Harlequin in all its version, the oldest and most famous Italian show (beginning from 1947)
The Trilogy of Holiday (1954)
Servant of Two Masters by Goldoni (1964)
Il campiello (1975) by Goldoni
Platonov by Chekhov (1959)
The cherry orchard by Chekhov (1955, 1974)
The Mountain Giants (1947, Piccolo Teatro, Milan; 1966, Teatro Lirico/Piccolo Teatro, Milan; 1994 both in Milan and in Vienna at the Burgtheater), Pirandello
As You Desire Me (1988 to present) by Pirandello
El nost Milan (1955 and 1979) and Egoist by Bertolazzi (1960)
The House of Bernarda Alba by García Lorca (1955)
The Storm, Strindberg, Piccolo Teatro, (1980)
The Visit of the Old Lady by Dürrenmatt (1960)
The Great Magic by Eduardo De Filippo for drammaturgia contemporary (1985)
Three Penny Opera by Bertold Brecht (1956)
The Good Person of Setzuan by Bertolt Brecht (1958, 1981 and 1996)
Saint Joan of the Stockyards by Bertold Brecht (1970)
Galileo Galilei by Bertolt Brecht (1963)
Das Spiel der Mächtigen, Salzburg Festival, 1974; Burgtheater, Vienna, 1975
Trilogie der Sommerfrische (Trilogia della villegiatura), Carlo Goldoni, Vienna, Burgtheater, 1974
10 October 2005 A stretch of road in front of the Politeama Rossetti in Trieste has been dedicated to Giorgio Strehler.




Karina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!