"Tot ce există se află în Dumnezeu şi nimic nu poate nici să
existe, nici să fie conceput fără Dumnezeu."
Spinoza
| Nume - Benedictus de Spinoza | |
| Naştere - 24 noiembrie 1632(Amsterdam, Olanda) | |
| Deces - 21 februarie 1677 (Haga,Olanda) | |
| Şcoală/tradiţie - raţionalism continental , fondatorulspinozismului | |
| Interese principale | |
|---|---|
| etică, epistemologie, metafizică | |
| Idei importante | |
| Panteism | |
| Influenţe | A influenţat |
| Hobbes,Descartes,Avicenna,Maimonide,Nicola de Cusa | |
1632 - S–a născut filosoful olandez Benedictus (Baruch) de Spinoza, unul dintre marii precursori ai filosofiei moderne („Etica demonstrată în mod geometric”) (m.21.02.1677).Baruch Spinoza, latinizat: Benedictus de Spinoza (24 noiembrie 1632, Amsterdam - 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu olandez de origine sefardă cu strămoşi de provenienţă portugheză (d'Espinosa). Spinoza a fost un raţionalist şi unul din reprezentanţii panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influenţată de scrierile lui Thomas Hobbes şi René Descartes, însă - spre deosebire de concepţia dualistă a acestuia din urmă - Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existenţă reducându-se la ceea ce el a numit "Substanţă".
După absolvirea şcolii, Spinoza a lucrat în întreprinderea comercială a tatălui său. În acest timp elaborează o dizertaţie asupra principiilor filosofice ale lui Descartes, care va aparea mai târziu ("Renati Descartes principiorum philosophiae mori geometrico demonstrata", 1663) - singura operă publicată în timpul vieţii sale sub semnătura lui - şi prepară un tratat asupra progresului înţelegerii ("Tractatus de intellectus emendatione"). În 1656, la vârsta de 24 de ani, este exclus din comunitatea ebraică datorită vederilor sale interpretate drept eretice. Spinoza considera că atât creştinismul, cât şi iudaismul ar fi fenomene trecătoare în raport cu substanţa universală eternă. Este obligat să părăsească Amsterdamul şi se stabileşte la Haga, unde îşi câştigă existenţa lucrând ca şlefuitor de lentile şi dând lecţii particulare. Aici redactează prima sa operă filosofică de amploare "Tractatus de Deo et Homine Ejusque Felicitate" ("Tratat cu privire la Dumnezeu, om şi fericirea sa"), în care sunt deja cuprinse trăsăturile de bază ale sistemului său filosofic. Lucrează la "Tractatus theologico-politicus" ("Tratat teologico-politic"), tipărit la Amsterdam în 1670 şi publicat anonim. În 1661 se mută la Rijnsburg, în apropiere de Leiden. Din cauză că în instituţiile oficiale vederile filosofice erau îngrădite de teologie, Spinoza refuză în 1673 oferta prinţului elector Karl Ludwig din Palatinat de a ocupa o catedră de filosofie la Universitatea din Heidelberg. De asemenea refuză o pensie oferită de regele Ludovic al XIV-lea al Franţei, care-i pretindea să-i dedice unele din cărţile sale. Din cauza aspirării prafului de sticlă la şlefuirea lentilelor, se îmbolnăveşte de silicoză şi moare prematur la 21 februarie 1677, în vârstă de numai 45 de ani.
Concepţia filosofică
În "Ethica Geometrico Demonstrata" ("Etica prezentată într-o ordine geometrică", 1674), Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu, Substanţă rezultată din sine şi prin sine. Substanţa, noţiune preluată din filosofia scolastică, nu are o realitate materială, ci o esenţă metafizică, fiind dotată cu atribute infinite, din care inteligenţa umană nu poate cuprinde decât două: lumea obiectelor materiale şi manifestările gândirii. Pentru a explica interacţiunea evidentă între obiecte şi idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondenţă fizică şi - invers - fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată. Individualitatea lucrurilor este explicată ca forme de manifestare ale substanţei, fiind în totalitatea lor natura naturata (natură creată), în timp ce Dumnezeu sau substanţa este o natura naturans (natură creatoare). Din aceasta rezultă ideea indestructibilităţii lumii. Cunoaşterea intuitivă a substanţei constituie sursa iubirii spirituale a lui Dumnezeu (amor Dei intellectualis). Cauzalitatea iminentă este reprezentată în metafizica lui Spinoza drept natură creată prin ea însăşi. Fiecare obiect sau fiecare idee depinde de existenţa altor obiecte sau idei, care le determină existenţa. Numai prin identificarea cu substanţa sau Dumnezeu se poate obţine nemurirea.
Mulţi din contemporanii lui Spinoza au înţeles învăţătura sa asupra depersonalizării lui Dumnezeu drept ateism, în realitate este vorba de un panteism şi de reducerea monistică a întregului univers obiectiv şi spiritual la o singură substanţă. În istoria filosofiei, Spinoza ocupă un loc deosebit, el nu a aparţinut unei anumite şcoli filosofice, nici nu a creat un nou curent în filosofie, neavând discipoli. Totuşi, învăţătura lui a influenţat nu numai gândirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte şi Herder, dar şi creaţia literară a unor poeţi ca Goethe, Wordsworth şi Shelley.
Etica lui Spinoza cuprinde 5 cărţi:
este consacrată lui Dumnezeu. naturii şi originii sufletului
. naturii şi originii pasiunilor
. studiază scalvia umană
. dedicată libertăţii sufletului
Chiar de la începutul lucrării, Spinoza demonstrează existenţa lui Dumnezeu: "Dumnezeu există în mod necesar. Negând această frază negăm existenţa lui Dumnezeu, deoarece natura substanţei nu poate fi gândită,fără ca să existe întrucât substanţa este cauza ei însăşi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu