1866: Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania (n. 1818)Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, judeţul Braşov; d. 12 ianuarie 1866) a fost un cărturar român, lingvist, filolog şi istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaş alRevoluţiei de la 1848 din Transilvania şi revoluţionar activist naţional mai târziu în Bucovina (pe atunci în Imperiul Habsburgic )
El a fost obiectul a poemului "La mormântul lui Aron Pumnul" (La mormântul lui Aron Pumnul) deMihai Eminescu .
În domeniul lingvisticii, el a susţinut adoptarea alfabetului latin în locul alfabetului chirilic, promovând în schimb românizarea limbii, prin crearea de cuvinte utilizând radacini romanesti sau importatoare cuvinte latine care sa treaca prin schimbări fonetice din limba latină în română.
Anul 1866 este cel al primelor manifestari literare ale lui Eminescu.
În 12/24(stil nou) ianuarie moare profesorul de limba româna Aron Pumnul. Elevii scot o brosura, Lacramioarele învaţăceilor gimnazisti (Lacrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare si poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnata M. Eminoviciu, privatist.
Aron Pumnul s-a nascut ca fiu de iobag la 27 noiembrie 1818 in Cuciulata. Dupa 4 ani petrecuti la Odorhei, Pumnul isi continua studiile la Blaj si la Cluj, unde absolva cursurile de filozofie. In 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj si in acelasi an este trimis ca bursier la Institutul teologic "Sfanta Barbara" din Viena.
La intoarcerea de la Viena in 1846 isi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj, unde preda ideile curente ale filozofiei nationaliste, in care se incadrau teoriile despre dreptul natural al indivizilor si popoarelor, utile cauzei eliberarii poporului roman.
Aron Pumnul devine colaborator apropiat al lui Timotei Cipariu alaturi de care ia parte la intemeierea ziarului "Organul Luminarii", gazeta bisericeasca, politica si literara, devenita in 1848 "Organul National".
Un alt ziar scos de Aron Pumnul in colaborare cu Cipariu este "Invatatorul poporului", in care Pumnul incepe sa publice despre viata romanilor, facand un patetic apel catre romani "sa se cunoasca si sa se pretuiasca", adica sa fie constienti de nationalitatea si de drepturile lor. Aceasta lucrare a fost oprita de cenzura maghiara a timpului.
In cadrul evenimentelor de la 1848 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunari populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea nationala din mai de pe Campia Libertatii.
Urmarirea de catre autoritatile maghiare a conducatorilor revolutionari romani sporeste in acest timp si Aron Pumnul este nevoit sa se refugieze in satul sau natal Cuciulata, organizand aici si in satele romanesti din jur, impreuna cu preotul Sofronie Maga, rezistenta romanilor.
Fiind urmarit in continuare se refugiaza in Muntenia, dar, fiind urmarit si aici, a fost silit sa-si continue fuga si astfel ajunge in Bucovina la sfarsitul lunii noiembrie 1848. Este numit prin concurs profesor de limba si literatura romana, iar la scurt timp isi reia activitatea publicistica in ziarul "Bucovina", devenind redactorul partii romanesti.
Romanii din tinutul Fagarasului, profitand de dreptul obtinut prin revolutie de alegerea unor dregatori locali romani, il aleg in absenta "senator" in consiliul districtual dovedind prin aceasta pretuirea deosebita pe care i-o acordau. Dorinta lui Aron Pumnul de reintoarcere in Transilvania nu s-a putut realiza niciodata, el ramand un fugar tot restul vietii in Bucovina, dar urmarind indeaproape viata politica a romanilor din Transilvania prin scrisori si articole de ziar.
Activitatea lui Aron Pumnul ca profesor la Cernauti este partea cea mai cunoscuta a vietii lui prin documente contemporane, insa activitatea lui Aron Pumnul ca istoric este mai putin cunoscuta deoarece majoritatea manuscriselor si documentelor se gasesc la Viena si Budapesta.Sursa
LA MORMÂNTUL LUI ARON PUMNUL
Mihai Eminescu
Îmbraca-te în doliu, frumoasa Bucovina,
Cu cipru verde-ncinge antica fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasa si senina
Se stinse un luceafar, se stinse o lumina,
Se stinse-o dalba stea!
Metalica, vibrînda a clopotelor jale
Vuieste în cadenţa si suna întristat;
Caci, ah! geniul mare al desteptarii tale
Pasi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Si-n urma-i ne-a lasat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare,
Colo unde te-asteapta toţi îngerii în cor,
Ce-ntoana tainic, dulce a sferelor cîntare
Si-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare
Cununi de albe flori!
Te plînge Bucovina, te plînge-n voce tare,
Te plînge-n tînguire si locul tau natal;
Caci umbra ta mareaţa în falnica-i zburare
O urma-ncet cu ochiul în trista lacrimare
Ce-i simţ naţional!
Urmeze înca-n cale-ţi si lacrima duioasa
Ce junii toţi o varsa pe trist mormîntul tau,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cînturi tînguioase,
În cînturi rasunînde, suspine-armonioase,
Colo, in Eliseu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu