Charles Perrault

1628 
Naşterea lui Charles Perrault 

Celebru pentru basmele sale

Charles Perrault (n. 1628, Paris — d. 1703) a fost un poet francez, scriitor de proză şi povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze, care a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară, cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici şi moderni”. Devine celebru prin poveştile lui pentru copii: Contes de ma mère l'oye Barbă albastră (poveste), Tom Degeţelul (1697: Poveştile mamei mele gâsca).

A fost avocat de meserie. Şi-a câştigat reputaţia literară prin 1660 cu nişte versuri uşoare şi poezii de dragoste şi şi-a petrecut restul vieţii promovând studierea literaturii şi a artei. A devenit membru al Academiei Franceze, care s-a divizat curând după cearta dintre antici şi moderni, în 1671. Perrault susţinea vederile modernilor pentru progresul civilizaţiei. Poemul său, Le siècle de Louis de Grand (1687: Epoca lui Ludovic cel Mare) pune scriitori ca Molière şi François de Malherbe deasupra unor scriitori clasici ai Greciei antice şi Romei.

Încântătoarele poveşti din Mama Gâscă au fost scrise ca să-i distreze pe copiii lui. Poveştile lui reprezintă versiunea modernă a unor poveşti populare aproape uitate, repovestite de Perrault într-un stil simplu şi firesc.

Poveştile principale sunt:

Frumoasa din Padurea Adormita 

Scufiţa Roşie 

Barbe Bleue 

Motanul încălţat 

Fairies 

Cenusareasa sau papucul pahar 

Riquet cu Tuft 

Tom Degeţel

Tom Degeţel (franceză Le Petit Pouce) este o poveste de origine franceză scrisă de Charles Perrault publicată în 1697 în culegerea de poveşti Les Contes de ma mère l’Oye (Poveştile mamei mele gâsca).

Ilustratiile lui Gustave Dor

é

Un tăietor de lemne sărac avea şapte feciori, din care al şaptelea nu era mai mare de un deget, din care cauză era numit “Degeţel”. În decursul anilor el n-a crescut de loc, fiind considerat de ceilalţi un prostănac. La vârsta când el a împlinit vârsta de şapte ani, a izbucnit o foamete în ţară.

Părinţii feciorilor s-au hotărât să-şi părăsească copiii lăsându-i în pădure. Degeţel aude noaptea planurile părinţilor, iar pe drumul spre pădure presară pietricele pentru a regăsi drumul spre casă. El îi va aduce pe fraţii săi din nou acasă pe drumul marcat.

Între timp bogătaşul “Écus” trimite bani familiei pentru a cumpăra mâncare. Bucuria părinţilor este mare când îşi revăd copiii, dar fericirea ţine până ce-au cheltuit banii. Părinţii trebuie să se despartă din nou de copii în pădure, Degeţel a presărat firimituri de pâine ca să găsească drumul înapoi, dar păsările au mâncat tot ce-a presărat pe drum Degeţel.

Copiii nu mai găsesc drumul spre casă, ei rătăcesc prin pădure şi ajung la casa unui căpcăun care avea şapte fete.

Căpcăunul are o femeie miloasă, care le dă de mâncare şi ascunde copiii sub pat.

Uriaşul simte miros de om şi descoperă copiii.

Femeia îl înduplecă pe căpcăun să nu mănânce imediat copiii, ci să-i pună la îngrăşat.

Noaptea Degeţel va schimba căciulile fraţilor cu coroanele de aur ale fiicelor căpcăunului.

Este încă întuneric când căpcăunul beat vine să mănânce copiii, el va tăia gâtul fiicelor sale care poartă căciulile băieţilor. Degeţel îşi trezeşte fraţii şi vor fugi din casa uriaşului. Dimineaţa uriaşul observă lipsa copiilor şi porneşte în urmărirea lor, cu cizmele fermecate care făceau la un pas şapte poşte.

Obosit de drum uriaşul adoarme pe stânca sub care s-au ascuns copiii. Degeţel se strecoară în cizma uriaşului şi ajunge înapoi la casa căpcăunului unde, printr-un şiretlic, îi fură cizmele şi aurul, care va aduce bunăstare în casa tăietorului de lemne.