Paul Claudel

Paul Claudel (n. 6 august 1868, Villeneuve-sur-Fère-en-Tardenois, Aisne — d. 23 februarie 1955, Paris) a fost un poet, dramaturg şi eseist francez. Membru al Academiei Franceze, din 1946.

Urmează studiile primare şi liceale la Bar-le-Duc, iar începând cu anul 1882, când familia se stabileşte la Paris, la celebrul liceu Louis-le-Grand. Are un prim eşec la examenul de bacalaureat, în 1883, dar în 1884 era admis student la filosofie, iar în 1886, la Facultatea de Drept şi în 1887, la Şcoala de Ştiinţe Politice (École des Sciences politiques). Paralel, urmează şi cursurile Şcolii de Limbi Orientale.

În acelaşi an 1886, tânărul Paul Claudel face cunoştinţă cu poemele lui Arthur Rimbaud, din volumele „Les Illuminations” şi „Une Saison en Enfer”, care îi vor marca întrega viaţă . În ziua de Crăciun, din acelaşi an 1886, face o nouă şi mare descoperire, care şi ea îi va marca întrega viaţă: religia catolică: „Eram şi eu în picioare, în mulţime, lângă al doilea pilon, la intrarea în cor, în dreapta dinspre sacristie. Şi atunci s-a produs evenimentul care domină toată viaţa mea. Într-o clipă, inima mea fu atinsă şi crezui. Crezui cu o asemenea forţă de adeziune, cu o asemenenea înălţare a întregii mele fiinţe, cu o convingere şi o putere, cu o asemenea certitudine ne lăsând loc niciunui fel de îndoială, încât, de atunci, toate cărţile, toate raţionamentele, toate întâmplările, dintr-o viaţă agitată n-au putut să-mi zdruncine credinţa şi nici, la drept vorbind, să mi-o atingă”. De atunci s-a considerat soldat al lui Cristos.

Claudel scrie „Tête d’Or”, 1889, „La Ville”, 1890. Leagă prietenii literare de preţ, cu Marcel Schwob, Jules Renard, Léon Daudet, dar mai ales aparţine cercului tinerilor scriitori care gravitează în jurul lui Stéphane Mallarmé. Între 1895 şi 1909, diplomatul trăieşte, aproape tot timpul, în Extremul Orient (Shanghai, Japonia, Beijing, Tien-Tsin). Poetul are prilejul să scrie, în această perioadă de 14 ani, câteva cărţi majore: „Connaissance de l’Est” (1895-1905), „Connaissance du Temps”[8] (1903), „Traité de la co-naissance au monde et de soi-même”[9] (1904), „Partage du Midi” (1906), „Grandes Odes” (1904 – 1908). În aceeaşi perioadă, traduce în franceză „Agamemnon” de Eschil şi scrie piesa „Le Repos du septième jour”.

În anii următori îl găsim la Praga, iar apoi consul general la Frankfurt pe Main (1911). „Cantata pe trei voci” este din aceeaşi perioadă, iar în 1912, are loc prima reprezentaţie cu „Îngerul a vestit Mariei”. În 1914, se găsea la Hamburg, de unde a fost expulzat din Germania. Începuse războiul. A reuşit să se reîntoarcă în Franţa prin Suedia, Norvegia şi Anglia. În 1916, era la Roma, unde a fost reprezentaţia piesei „Le Père humilié”.

În 1930, se reprezenta, la Berlin, piesa sa „Le Livre de Christophe Colomb”, cu muzica lui Darius Milhaud. În acelaşi an, 1930, Paul Claudel şi-a depus candidatura la Academia Franceză, însă a fost refuzat, preferându-i-se Claude Farrère. Tot în acelaşi an, 1930, Claudel părăsea ultima sa reşedinţă diplomatică, cea de la Bruxelles, şi se pensiona, stabilindu-şi reşedinţa la castelul de la Bragues (Isère). În timp ce era diplomat la Bruxelles, Claudel a redactat oratoriul „Jeanne au bûcher”, a cărei muzică o datorăm lui Arthur Honegger.

Portrait de Paul Claudel par Jean Bernard

In timpul ocupaţiei germane (1940 – 1944), Paul Claudel se închide în proprietatea sa de la Bragues, unde primeşte puţini prieteni, între care pe Romain Rolland. După eliberarea Franţei de sub ocupaţia germană, pentru Claudel a fost, fără îndoială, epoca de glorie. Academia a procedat la o „restitutio in integrum”, iar poetul a fost ales, fără să-şi fi depus candidatura, în 1946, triumfal, cu 24 de voturi pentru, din 25, la vârsta de 78 de ani.

După o gripă recentă, în timp ce se încăpăţâna să stea la masa de lucru din apartamentul său din Paris, situat pe bulevardul Lannes, care avea ferestrele spre Bois de Boulogne, în urma unei crize cardiace survenite în timpul nopţii, Paul Claudel s-a stins, la 25 februarie 1955, la vârsta de 86 de ani. Tocmai avuse loc, la Comédie-Française, consacrarea oficială a poetului-dramaturg, cu gala piesei „L’Annonce faite à Marie”, în prezenţa preşedintelui Republicii franceze. Simţind că sfârşitul îi este aproape, Claudel a cerut familiei să-l lase singur: „Să mă lase liniştit! Nu mi-e frică!” Funeraliile oficiale au avut loc la Notre-Dame, la 1 martie 1955, iar corpul său a fost înmormântat la Bragues, sub inscripţia pe care o compuse el însuşi: „Ici reposent les restes et la semence de Paul Claudel” ("Aici odihnesc rămăşiţele şi sămânţa lui Paul Claudel").

Opera lui Paul Claudel

Tête d’Or (Cap-de-Aur) (1887 – 1890)

La Ville (Orașul) (1887 - 1890)

L’Échange (Schimbul) (1893)

Connaissance de l’Est (1895 – 1905)

Agamemnon (traducere a tragediei lui Eschil) (1896)

La Jeune Fille Violaine (Fecioara Violaine) (1890 – 1898)

Partage de Midi (Cumpăna amiezii) (1901 – 1905)

Art poétique (Arta poetică) (1906)

L’Otage (Ostaticul) (1909)

L’Annonce à Marie (Îngerul i-a vestit Mariei) (1910 – 1912)

Le Chemin de la Croix (Calea Crucii) (1910 – 1912)

Protée (Proteu) (1912 – 1913)

Nuit de Noël (Nouaptea de Crăciun) (1915)

Sainte Thérèse (Sfânta Tereza) (1915)

Le Père humilié (Părintele umilit) (1915)

Corona benignitatis anni Dei (1915)

Trois poèmes de guerre (Trei poeme de război) (1915)

Sainte Geneviève (Sfânta Genevieva) (1916)

Le Pain dur (Pâinea amară) (1918)

Le Soulier de Satin (Pantoful de Satin) (1928)

Le Livre de Christophe Colomb (Cartea lui Cristofor Columb) (1930)

Jeanne au bûcher (Ioana pe rug) (1930)

Commentaires à l’Apocalypse (Comentarii la Apocalipsa) (1927 – 1933)

Introduction à la peinture hollandaise (Introducere în pictura olandeză) (1935)

Introduction au livre de Ruth (Introducere la Cartea lui Ruth)

Contacts et circonstances (Contacte și circumstanțe)(1940)

Le rendez-vous

Forêt profonde...

Il fait si sombre...

J'entends quelqu'un avec moi qui marmotte

et qui fait des gestes,

Quelle est cette ombre?

La pluie qui tombe.

Le viellard marche tout noir entre les arbres

gigantesques.

L'oiseau s'est tû.

J'ai trop vécu.

C'est la nuit et non plus le jour.

Fille du ciel

La tourterelle

Chante le désespoir et l'amour.

La mer d'Irlande,

Brocéliande, 1

J'ai quitté la vague et la grève.

La plainte lourde,

La cloche sourde,

Tout cela n'est plus qu'un rêve.

Bois ténébreux,

Temple de Dieu,

Que j'aime votre silence!

Mais c'est plus beau

Quand de nouveau

S'élève ce soupir immense!

Au fond du monde

La foudre gronde,

Tout est menace et mystère.

Mais plein de goût

Du rendez-vous,

Je marche vers le tonnerre!

Le delphinium

Le Ciel Tout comme pure,

Brule comme feu them,

Et Aérienne networks,

Quel nom pour donner up models

Bleue enormous torch?

La fleur bleue grande dit: you have not-je

Step Reuss sortir

Fond du noir Du plus saphire

What feu plus pure que la Neige?

Dieu du clair dans le matin

La grande fleur of frissonné

From gloire d'être née,

Go triomphe d'être bleue!

And s'ennuyait jamais Dieu,

Qu'il you Regard, creature

Aussie fraîche que lait them,

PPE enormous millet,

Clair juillet colony.

Madrépore de l'azur!