Nebuni valorosi:) 3. Ernest Miller Hemingway si 4. John Forbes Nash

3.

Ernest Miller Hemingway, 1899-1961, scriitor american

Diagnostic. Depresie acută, tulburări psihice.

Simptome. 

Tendinţe sinucigaşe, mania persecuţiei, crize nervoase.

Istoricul bolii.

 În 1960, Hemingway a revenit din Cuba în Statele Unite. Suferea de depresie, teamă şi nesiguranţă, aproape nu mai putea să scrie şi prin urmare, a urmat în mod voluntar un tratament la o clinică de psihiatrie. Hemingway a suferit 20 de şedinţe cu şocuri electrice, despre aceste proceduri, el a spus: “Medicii care ma tratau cu şocuri electric, nu înţeleg scriitorii… Ce sens avea să-mi distrugă creierul şi să-mi şteargă memoria, care este capitalul meu, aruncându-mă la marginea vieţii? A fost un tratament genial, doar că au pierdut pacientul”. La ieşirea din clinică, Hemingway s-a convins că tot nu poate să scrie şi a făcut prima încercare de sinucidere, dar rudele au reuşit să-l oprească. La cererea soţiei a făcut un al doilea ciclu de tratament, dar intenţiile nu şi le-a schimbat. La câteva zile după intoarcerea din spital, s-a împuşcat în cap.

Cu ce ne-a molipsit.

 Cu boala “generaţiei pierdute”. Hemingway, ca şi tovarăşul său de epocă, Remarque, se referea la o generaţie specifică, trecută printr-un război concret, dar termenul a fost mult prea tentant şi convenabil şi de atunci, fiecare generaţie găseşte un motiv să se considere pierdută.

Cu o nouă tehnica literară, “metoda iceberg”- atunci când un text zgârcit, comprimat şi incolor implică un subtext generos şi sfâşietor.

Cu un nou model de “machoism”, încorporat în creatie şi în viaţă. Eroul lui Hemingway este un luptător taciturn şi aspru, care înţelege că lupta este inutilă, dar se luptă până la capăt. Cel mai intransigent macho al lui Hemingway este probabil pescarul Santiago (“Batranul si Marea”), în gura căruia Marele Hem a pus fraza: “Omul nu este creat să sufere o înfrângere. Omul poate fi distrus, dar nu învins”. Hemingway însuşi a fost vânător, soldat, atlet, marinar, pescar, călător, laureat al premiului Nobel, cu un corp plin de cicatrici. Spre marea dezamăgire a multora nu a luptat până “la capăt”. Cu toate acestea, scriitorul nu şi-a compromis idealurile. “Un barbat nu are dreptul să moară în pat. Fie în luptă, fie cu un glonţ în frunte”.

 4

John Forbes Nash, născut în 1928, matematician american, laureat al Premiului Nobel. Cunoscut publicul larg datorită filmului lui Ron Howard, “A Beautiful Mind”

Diagnostic. 

Schizofrenie paranoidă.

Simptome. 

Mania persecuţiei, idei obsesive, delir, probleme de autoidentificare, conversaţii cu interlocutori inexistenţi.

Istoricul bolii.

 În 1958, revista Fortune l-a numit pe Nash steaua în ascensiune a Americii în “noua matematică”. În acelaşi an i-au apărut primele simptome ale bolii. În 1959, Nash a fost demis de la locul de muncă şi plasat într-o clinică psihiatrică într-o suburbie din Boston (McLean Hospital) pentru tratament obligatoriu. După chimioterapie starea lui s-a îmbunătăţit oarecum, a fost externat şi împreună cu soția a plecat în Europa, unde a încercat să se stabilească cu statutul de “refugiat politic”. I-a fost refuzat azilul politic şi după un timp a fost deportat din Franţa în Statele Unite. Familia s-a stabilit în Princeton. John Nash nu lucra, iar boala a progresat rapid.

În 1961 el a fost internat în Trenton State Hospital, New Jersey, unde a făcut un tratament cu insulină. Cu toate acestea, după externare, Nash a fugit din nou în Europa, părăsindu-şi soţia şi copilul (în 1962 a divorţat, dar fosta soție, Alicia Lard, a continuat să-l ajute).

La întoarcerea în SUA, Nash fost de acord să ia în mod regulat medicamente antipsihotice, iar starea lui s-a îmbunătăţit într-atât încât colegii săi au aranjat să lucreze la Universitatea Princeton. Dar după un timp a refuzat tratamentul de teama că medicamentele i-ar putea afecta abilităţile mentale şi munca ştiinţifică – starea i s-a agravat din nou.

Timp de mulţi ani, Nash făcea vizite la Princeton, scriind pe table formule de neînţeles, şi vorbind cu “vocile”… Studenţii şi profesorii s-au obişnuit cu el, cum te-ai obișnui cu o fantomă inofensivă, iar  Nash, spre surprinderea tuturor şi-a revenit şi s-a reapucat de matematică.

În 1994, la 66 de ani, John Nash (impreuna cu Reinhard Zeltenom şi John Harsanyi) a câştigat Premiul Nobel pentru economie “pentru analiza echilibrului în teoria jocurilor noncooperatiste”.

În 2001 s-a recăsătorit cu Alicia Lard.

Cu ce ne-a molipsit

. Cu noua abordare ştiinţifică la teoria economică a jocurilor şi a aşa-numitei matematici a concurenţei: Nash a refuzat scenariul standard “câştigător – pierzător” şi a construit un model matematic în care cele două părţi concurente doar pierd din cauza rivalităţii continue. Acest scenariu a fost numit convenţional “echilibrul lui Nash”: jucătorii păstrează echilibrul, căci orice schimbare le-ar putea înrăutăţi situaţia. Cercetările lui Nash în domeniul teoriei jocului au fost utilizate pe scară largă de către americani în timpul Războiului Rece.

Traducere din .expert.ru